ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 728/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. , împotriva rezoluției nr. 875/II/2/2004 din 25 octombrie 2004, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 171/P/2004, pe care a menținut-o. S-a reținut că, petentul B.G. a formulat plângere împotriva judecătorului P.B.I.D., exprimându-și nemulțumirea față de soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 5536 din 5 august 2004 a Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr. 9054/2004. Prin hotărârea menționată, a fost admisă excepția lipsei calității procesual active și a fost respinsă acțiunea în evacuare formulată de reclamantul B.G.

împotriva pârâtei M.M., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. Pentru a admite excepția, instanța de judecată a avut în vedere sentința civilă nr. 3767/1999 a Judecătoriei Bacău, prin care acțiunea în revendicare a casei de locuit situată în comuna Fărăoani, județul Bacău, formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu pârâtul M.D.G. a fost respinsă, ca nefondată, iar soluția a fost menținută, prin respingerea căilor de atac exercitate de reclamantul menționat. În această situație, nereținându-se săvârșirea de către magistrat a infracțiunii de abuz în serviciu, prin rezoluția nr. 171/P/2004 din 5 octombrie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale.

Prin rezoluția din 25 octombrie 2004, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva rezoluției primare de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată. Petentul a sesizat instanța competentă cu plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată, susținând că faptele reclamate sunt pe deplin dovedite și că este în drept să revendice aceste proprietăți, față de arborele genealogic scris personal și depus în dosarul Curții de Apel Bacău. Instanța de fond a apreciat că rezoluția atacată este temeinică și legală, în raport de împrejurarea că magistratului menționat nu i se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni. S-a mai arătat că petentul, dacă este nemulțumit de soluția pronunțată, poate exercita căile de atac prevăzute de lege, ceea ce acesta a și făcut de altfel.

Împotriva hotărârii primei instanțe petentul a declarat recurs, susținând în esență că, în mod greșit, acțiunea în evacuare a fost soluționată pe cale de excepție. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauză magistratul menționat a efectuat acte de competența sa. Din actele premergătoare neconstatându-se existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, în mod legal organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale. În cazul contestării acestei soluții, confirmată de procurorul ierarhic superior, prin formularea plângerii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport de cercetările efectuate.

Pentru a respinge plângerea și a menține rezoluția atacată, prima instanță a constatat neconfirmarea susținerilor petentului, în sensul săvârșirii infracțiunii reclamate. În realitate, așa cum judicios a reținut prima instanță, petentul nu a invocat efectuarea actelor premergătoare sau de urmărire penală cu nerespectarea prescripțiilor legii procesual penale, ci a dat expresie nemulțumirii sale față de soluția adoptată într-un proces civil. Declarând recurs, petentul nu formulează critici cu referire la sentința atacată ci, din nou, invocă calitatea sa de titular al unui drept de proprietate, greșit neconfirmată de hotărârea pronunțată în procesul civil. Or, eventualele greșeli de judecată sau de ordin procedural fac obiectul controlului judecătoresc, în instanța civilă și sunt remediate prin soluționarea căilor de atac exercitate de partea interesată, în condițiile legii procesual civile.

Drept urmare, în mod judicios a reținut instanța de fond că, în măsura în care în activitatea de judecată, fără intenția de a păgubi, se produc erori de judecată sau greșeli de ordin procedural, acestea pot face obiectul căilor de atac prevăzute de legea procesual civilă și că acestea nu constituie infracțiuni. Or, când fapta nu constituie infracțiune, nu există răspundere penală. Pe de altă parte, față de principiul legalității căilor de atac, deopotrivă producător de efecte juridice în procedura penală și civilă, raportat la caracterul imperativ, de ordine publică, a normelor de competență, legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești în materie civilă nu poate face obiectul cenzurării de către instanța penală.

Drept urmare, în raport de starea de fapt stabilită corespunzător probatoriului administrat în cauză, care a impus concluzia că judecătorul menționat nu a vătămat și nu a pus în pericol, printr-o faptă săvârșită cu vinovăție, nici una din valorile ocrotite de legea penală, în mod temeinic și legal s-a dispus în sensul respingerii plângerii și menținerii rezoluției atacate, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.G. împotriva sentinței penale nr. 39 din 15 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Obligă pe recurentul petent la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2005.