ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2353/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

M.I. în calitate de succesor al autorului M.N. a chemat în judecată

Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor și Mediului solicitând anularea

actului de schimb intervenit între pârât și autorul său M.N. la 21 ianuarie 1953

pentru o suprafață de teren arabil de 2.500 mp, schimb efectuat și perfectat în

conformitate cu Decretul nr. 151/1950.

În motivarea acțiunii reclamantul a

susținut că în baza Decretului-lege pentru înfăptuirea reformei agrare nr.

187/1945 autorul său a fost împroprietărit pe lotul nr. 433 cu o suprafață de

8.500 mp din moșia expropriată de la C.P., lot situat în comuna Gușoieni, județ

Vâlcea, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 345760/1945.

Ulterior, prin actul de schimb

menționat, autorului M.N. i s-a acordat o altă suprafață de teren de 2.500 mp

la 6–7 km distanță de cea pe care fusese împroprietărit pe terenurile preluate

prin H.C.M. nr. 308/1953 de la autorul M.V., terenul fiind de proastă calitate

și neputând fi lucrat mecanizat. Actul de schimb s-a efectuat prin vicierea consimțământului

autorului său care a fost amenințat cu pierderea locului de muncă, respectiv

exmatricularea copiilor din școală.

În baza Legii nr. 18/1991, la

solicitarea reclamantului, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra

terenului pe care autorul său a fost strămutat prin actul de schimb și s-a emis

titlul de proprietate pe care dorește să-l anuleze.

A mai precizat reclamantul că

terenurile pe care a fost strămutat autorul său prin actul de schimb din 1953

în punctele „Toi”, „Dadiciu” și „Butari” le-a lăsat libere pentru proprietarii

inițiali care le-au deținut, până în 1953 și a lucrat terenul ce a format

obiectul contractului de schimb.

Judecătoria Drăgășani, prin sentința

civilă nr. 2560 din 24 octombrie 2003 a respins acțiunea cu motivarea că

reclamantul nu a probat pretinsa violență la care ar fi fost supus autorul său.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, prin decizia nr. 139/A din 28 ianuarie 2004 a respins ca nefondat

apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 2560 din 24 octombrie 2003

a Judecătoriei Drăgășani.

În argumentarea soluției instanța a

reținut că reclamantul nu a probat faptul că la încheierea actului de schimb ar

fi fost încălcate prevederile Decretului nr. 151/1950 în baza căruia s-a

perfectat schimbul de terenuri. S-a mai învederat că, autorul reclamantului M.N.,

parte în actul de schimb a cărui anulare a fost cerută, a solicitat și obținut

titlul de proprietate nr. 148/47080 din 1 august 1997 prin care i-a fost

reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 5148 mp

suprafață în care este cuprins și terenul ce a fost primit în baza actului de

schimb intervenit în 1953, intrând în posesia acestuia.

De asemenea, autorul M.N. nu a

contestat modalitatea de reconstituire a dreptului său de proprietate și nu a

atacat nici actul de schimb de terenuri, achiesând astfel la reconstituirea

dreptului de proprietate conform titlului menționat.

Așa fiind, acțiunea reclamantului,

ca moștenitor al autorului M.N. nu se justifică.

Din această perspectivă, faptul că

reclamantul, după apariția Legii nr. 1/2000 a solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate al autorului său pe vechiul amplasament pe care tatăl

său l-a avut urmare împroprietăririi din 1945, nu constituie un motiv de

nulitate a actului de schimb.

Existența violenței la perfectarea

actului de schimb putea fi invocată numai de coschimbași, respectiv autorul M.N.,

care însă nu a invocat-o, achiesând la reconstituirea dreptului de proprietate

conform titlului emis de Comisia județeană Vâlcea de fond funciar încă din

1997, astfel că pretențiile reclamantului erau neîntemeiate.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs reclamantul M.I. care fără a invoca vreunul din motivele de

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. a susținut în esență că prin acțiunea

promovată la Judecătoria Drăgășani a cerut constatarea nulității absolute a

actului de schimb nr. 340/1153 ca și nulitatea absolută parțială a titlului de

proprietate nr. 148/4780/1997. De asemenea, a precizat condițiile de constrângere

în care a avut loc schimbul de terenuri în discuție, față de toți locuitorii

satului Măgureni care au fost persecutați și bătuți, iar în ceea ce privește

familia sa a explicat că fratele său M.N. a fost incorporat deși nu avea vârsta

necesară și trimis la detașamentele militare de la minele Ghelar iar tatăl său

a fost nevoit să se ascundă la o soră în județul Constanța. Ulterior s-a

îmbolnăvit și a decedat în 1955.

În aceste condiții, actul de schimb

a fost semnat de M.E. care a semnat și o altă declarație că cedează tot

pământul și inventarul agricol cooperativei agricole înființată încă din 1948.

Din cele expuse instanța de apel

trebuia să rețină că actul de schimb nu reflecta voința autorului său și în

orice caz în anul 1953 nu era posibil să te împotrivești respectivei măsuri sau

Decretului nr. 151/1950.

Pe cale de consecință reclamantul

recurent apreciază că în ceea ce îl privește trebuia să se aibă în vedere

titlul de proprietate al autorului său emis în baza Legii nr. 187/1945.

În consecință recurentul a cerut

să-i fie admisă acțiunea de punere în posesie pe vechiul amplasament conform

titlului de proprietate nr. 345760/1945, constatarea nulității absolute a

actului de schimb nr. 340 din 21 iunie 1953 și a nulității absolute parțiale a

titlului de proprietate nr. 148/47080 din 1 octombrie 1997. Susținerile

petentului pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă fără echivoc din

cererea de chemare în judecată, M.I. a solicitat anularea actului de schimb de

terenuri din 21 ianuarie 1953, pe motiv că a fost încheiat de către autorii săi

datorită violenței exercitate asupra lor.

Prin urmare reclamantul a invocat

existența unui viciu de consimțământ la perfectarea contractului de schimb

conform art. 953 și urm. C. civ.

Potrivit art. 959 C. civ. convenția

nu poate fi atacată pentru cauză de violență dacă, după încetarea violenței,

convenția s-a aprobat expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege

pentru exercitarea dreptului la acțiune în anulare.

În speță, așa cum precizează însuși

reclamantul prin acțiune, acesta a solicitat odată cu apariția Legii nr.

18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile înregistrate

în evidențele agricole și cu care autorul său s-a înscris în CAP, terenul pe

care „au fost strămutați în 1953”. Prin urmare pentru acest teren reclamantului

i-a fost reconstituit alături de alte parcele, dreptul de proprietate și i s-a

emis, titlul nr. 148/47081 din 1 august 1997.

Astfel fiind, în raport de

dispozițiile art. 959 C. civ., chiar dacă reclamantul ar fi făcut dovada

violenței, ceea ce însă nu este cazul în speță, pentru că nu a produs nici o

probă în acest sens, prin solicitarea și primirea titlului de proprietate

menționat care includea și terenul ce a format obiectul actului de schimb,

recurentul reclamant nu mai era îndrituit a ataca convenția din 21 ianuarie 1953

pentru cauză de violență întrucât pe de o parte, a acceptat-o tacit prin

emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie, iar pe de altă parte,

trecuse timpul defipt de lege pentru exercitarea dreptului la acțiune.

În ceea ce privește intenția

recurentului reclamant de „a anula” și titlul de proprietate nr. 148/47080 din 1

august 1997, aceasta nu a fost concretizată printr-o acțiune în justiție

distinctă și nici nu a format un capăt de cerere separat în prezentul litigiu

în sensul art. 112 C. proc. civ.

Pe de altă parte este de semnalat că

potrivit art. 129 C. proc. civ. în toate cazurile, judecătorii hotărâse numai

asupra obiectului cererii deduse judecății.

Aceasta însemnează că, în principiu,

instanțele judecătorești nu se pot sesiza din proprie inițiativă și că cererea

de chemare în judecată odată introdusă fixează natura și obiectul procesului.

Or, așa cum deja s-a relevat, prin

acțiune, reclamantul a cerut anularea actului de schimb pentru violență, iar în

recurs a solicitat constatarea nulității absolute atât a actului de schimb cât

și parțial a titlului de proprietate nr. 148/47080/1997 fără a indica și

cauzele de nulitate.

Aceasta însemnează că prin motivele

de recurs reclamantul a schimbat obiectul acțiunii ceea ce însă nu mai era

posibil în această fază procesuală față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ. aplicabile

și în recurs și potrivit cărora în respectiva cale de atac nu se poate schimba

calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 139/A din 28 ianuarie 2004 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.