Decizia nr. 6004/2007 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 437/2006 a Tribunalului Constanta

Dreptul de proprietate nu a fost dovedit. Nu s-a dovedit că suprafața de 8.000 mp ar fi alta decât cea pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Terenul litigios nu poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001, fiind exclus din domeniul de reglementare al acesteia prin art. 8, întrucât regimul lui este guvernat de Legea nr. 18/1991. Instanța a reținut corect că terenul litigios a fost expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945 și cum potrivit art. 3 din această lege se trecea în proprietatea statului prisosul proprietăților agricole aparținând persoanelor fizice ce depășea 50 ha, el nu putea fi restituit în baza Legii nr. 10/2001.

Terenul deținut în intravilanul comunei de autorii reclamanților le-a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, prin emiterea titlurilor de proprietate nr. 1444 din 30 noiembrie 2004, nr. 1445 din 30 noiembrie 2004 și nr. 1443 din 30 noiembrie 2004, fiecare pentru câte 3035 mp intravilan; reconstituirea s-a făcut pentru o suprafață totală de 9.105 mp, mai mare decât cea de 5.000 mp deținută în intravilan de autori. Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru alte suprafețe decât cele pentru care li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate, terenul reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 fiind unul și același cu cel solicitat în baza Legii nr. 10/2001.

Raportul de expertiză nu poate fi luat în considerare, deoarece a făcut identificarea terenului cu „sprijinul reclamantului E.N.", fără a ține cont de vreun titlu de proprietate. Instanța de apel a reținut greșit că raportul de expertiză întocmit de ing. A.N. ar fi fost efectuat în altă cauză. Acest raport materializează o expertiză extrajudiciară, efectuată la cererea reclamanților, care a identificat terenul numai pe baza indicațiilor reclamanților și ale unui locuitor al comunei, nu a unui titlu de proprietate și de aceea el nu trebuia avut în vedere la soluționarea cauzei. Terenul de 5.000 mp nu putea fi restituit în natură, întrucât chiar dacă este liber de construcții, este atribuit în proprietate altor locuitori ai comunei, după cum se precizează și în expertiză, or nu se putea face abstracție de titlurile de proprietate emise pe numele altor persoane fizice, fără a se analiza dacă procedura de atribuire către aceste persoane a fost una legală.

Instanța a apreciat greșit concluziile raportului de expertiză, considerând că cei 5.000 mp sunt liberi, în condițiile în care la fila 3 a raportului se identifică de către expert proprietarii celor trei terenuri care se suprapun pe lotul revendicat - lotul 1416 F.I., lotul 1417 D.G., lotul 1418 F.T. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că probele administrate în cauză atestă că terenul litigios nu se suprapune pe cel reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, situație în raport de care în mod corect pentru el s-au acordat măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, la individualizarea acestora ținându-se seama de situația actuală a terenului, care nu a fost stabilită pe baza unei expertize extrajudiciare, ci a expertizei tehnice judiciare administrate în prezenta cauză. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Contrar susținerilor recurentului, reclamanții au dovedit dreptul de proprietate al autorilor lor asupra terenului litigios, care face parte din suprafața de 163,2575 ha ce le-a fost preluată acestora prin expropriere în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945, cu actele de autoritate care atestă punerea în executare a măsurii preluării abuzive a exproprierii - fișa de definitivare întocmită la 10 ianuarie 1948 și procesul-verbal încheiat la 4 septembrie 1948 (filele 41-42 dosar fond). Aceste acte de autoritate au, în accepțiunea art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, valoare probatorie asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate pretins până la dovada contrară, care nu a fost făcută în speță de recurentul-pârât, astfel că din punctul de vedere al probațiunii dreptului de proprietate nu se poate imputa instanței de apel încălcarea legii. De asemenea, contrar susținerilor recurenților, terenul litigios de 8.000 mp nu se identifică cu cel pentru care reclamanții au obținut reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Faptul că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru o suprafață de 9.105 mp, conform titlurilor de proprietate nr. 1143, 1144 și 1445 din 30 noiembrie 2004 (filele 66-68 dosar fond), nu dovedește identitatea între această suprafață și terenul litigios; lipsa de identitate între cele două suprafețe rezultă din compararea vecinătăților acestora, redate în titlurile emise pe Legea nr. 18/1991, respectiv în expertiza tehnică judiciară administrată la fond, întocmită de expertul inginer V.S. (filele 92-99 dosar fond), care a identificat și stabilit amplasamentul terenului litigios de 8.000 mp, și care vecinătăți sunt diferite, indicând cu evidență că este vorba despre suprafețe de teren diferite. Reconstituirea dispusă în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea reclamanților nu le infirmă dreptul la măsuri reparatorii pentru o altă suprafață de teren din intravilan, respectiv pentru cea litigioasă, atâta timp cât aceasta face parte din proprietatea expropriată a autorilor lor. 2. Este adevărat că terenul litigios a fost expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945, dar acesta nu este un argument în sensul excluderii lui din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, conform art. 8 alin. (l), cum a invocat recurentul. În aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, explicitate prin pct. 8.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, urmează a se reține că domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, ceea ce înseamnă că domeniul de reglementare al Legii 10 acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a acesteia, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite. Având în vedere că terenul litigios este teren intravilan și că pentru el nu a fost reconstituit reclamanților dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, el intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, care a fost astfel corect aplicată la speță de instanțele de fond și apel. 3. Cea de-a treia critică formulată de recurent reia problema identității între terenul litigios și cel reconstituit reclamanților în procedura Legii nr. 18/1991, antamată și prin prima critică din recurs, astfel că argumentele prezentate în analiza primei critici rămân valabile. 4. Recurentul contestă identificarea făcută prin expertiză terenului litigios, susținând că expertiza avută în vedere de instanță nu putea fi luată în considerare, pe de o parte pentru că era o probă extrajudiciară, iar pe de altă parte pentru că expertul a făcut identificarea terenului după indicațiile reclamantului și ale unui locuitor al comunei, iar nu după vreun titlu de proprietate. Este adevărat că reclamanții au depus la dosar, în dovedirea amplasamentului terenului litigios, o expertiză întocmită de ing. A.N. (filele 32-33 dosar fond), numai că atât instanța de fond, cât și cea de apel și-au întemeiat soluțiile privind amplasamentul terenului litigios nu pe această expertiză, ci pe expertiza judiciară administrată în prezenta cauză, a cărei încuviințare s-a dispus la fond în ședința publică din 8 noiembrie 2005 (fila 56 dosar fond). În considerentele hotărârilor pronunțate în etapele procesuale anterioare se face trimitere la expertiza întocmită de ing. S.V., care este cea administrată nemijlocit în litigiul pendinte și la efectuarea căreia au fost prezente ambele părți, respectându-se astfel dispozițiile art. 201 și art. 208 C. proc. civ. Conform mențiunilor din Capitolul II al lucrării, identificarea terenului litigios s-a făcut "cu sprijinul reclamantului E.N. și a locatarului H.I., cât și a delegaților Primăriei", luându-se în considerare documentele depuse la dosar și extrasul din planurile cadastrale întocmite în anii 1975 și 2000, puse la dispoziție de Primărie. Având la bază planurile cadastrale prezentate chiar de recurent, acesta nu poate susține efectuarea arbitrară a expertizei judiciare întocmite de expertul V.S., cu atât mai mult cu cât nu a făcut obiecțiuni la aceasta, după cum rezultă din încheierea de ședință a primei instanțe de la termenul din 13 februarie 2006 (fila 116 dosar fond) și nici nu a dovedit cu alte mijloace de probă un alt amplasament al terenului litigios decât cel stabilit de expert, situație în care nu se justifica înlăturarea din probațiune a expertizei judiciare administrate în cauză. 5. Prin expertiză s-a stabilit atât amplasamentul în intravilan al terenului litigios de 8.000 mp, cât și faptul că din acest teren o suprafață de 5.000 mp este liberă de construcții, ceea ce se reflectă în planul de identificare și situație și în extrasul planului cadastral anexate la raportul de expertiză (filele 98-99 dosar fond), fiind, deci, posibilă restituirea ei în natură în baza Legii nr. 10/2001 art. 9 raportat la art.

Împrejurarea că terenul stabilit de expert ca fiind liber, respectiv 5.000 mp, ar fi deținut cu titlu de proprietate de alte persoane fizice nu poate fi reținută ca dovedită pe baza expertizei, cum a pretins recurentul, deoarece valoarea probatorie a expertizei se limitează la identificarea amplasamentului terenului și a gradului lui de ocupare; cât timp s-a stabilit că din totalul terenului litigios de 8.000 mp, preluat abuziv de la autorii reclamanților, o suprafață de 5.000 mp este liberă de construcții, ea era susceptibilă de restituire în natură, potrivit Legii nr. 10/2001. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, astfel că neputând fi reținută incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile formulate de recurentul-pârât, recursul acestuia apare ca nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (l) C. proc. civ. PENTRU