ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6004/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6004/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 437 din 20 februarie 2006, Tribunalul

Constanta, secția civilă, a admis contestația formulată de reclamanții E.N.,

E.B., E.A., R.S., E.M., B.F., E.H., E.F., A.S., E.T. și E.A.M. în

contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Valu lui Traian, iar în consecință:

A anulat dispoziția nr. 197 din 9 iunie 2005, emisă

de pârâtul primarul comunei Valu lui Traian.

A obligat pârâtul să restituie reclamanților terenul

în suprafață de 5.000 mp, situat în comuna Valu lui Traian, județul Constanța,

în valoare de 258.068,5 lei (RON), identificat prin raportul de expertiză

întocmit de inginer expert V.S., având următoarele vecinătăți: la N

-proprietatea F.T. și D.G.; la S - str. N.; la E - proprietatea D.M. și

proprietatea F.I.; la

V

- proprietatea C.V.

A obligat pârâtul să restituie reclamanților, prin

compensare, terenul în suprafață de 3.000 mp, situat în intravilanul comunei

Valu lui Traian, județul Constanța, având aceleași caracteristici urbanistice

și edilitare cu acela expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că reclamanții au dovedit cu probele administrate în cauză, înscrisuri

și expertiză tehnică imobiliară, că autorilor lor E.M., E.A. și E.Z. le-a fost

preluată în proprietatea statului, prin exproprierea operată în baza Legii

reformei agrare nr. 187/1945, o suprafață de teren de 163 ha și 2575 mp și că

din această suprafață expropriată face parte și cea litigioasă de 8.000 mp,

solicitată prin notificarea nr. 266 din 30 mai 2001, aceasta fiind parțial

liberă, respectiv 5.000 mp și parțial ocupată de construcții cu destinația de

locuință, respectiv 3.000 mp.

Față de această situație de fapt, văzând prevederile

art. 11 alin. (1) și art. 24 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr.

247/2005, instanța a apreciat că dispoziția administrativă contestată, prin

care s-a respins notificarea reclamanților, este nelegală, impunându-se a fi

anulată, cu consecința restituirii în natură către reclamanți a terenului liber

de 5.000 mp și prin compensare a terenului ocupat de 3.000 mp.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat apel

pârâtul.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și de

familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 242 din

31 octombrie 2006, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele motive:

Autorii reclamanților au avut în proprietate

suprafața de 163,2575 ha teren arabil, care a fost expropriată în baza Legii

reformei agrare nr. 187/1948 în două etape, la data de 10 ianuarie 1948

suprafața de 63, 2527 ha, iar la data de 4 septembrie 1948 diferența de 100, 00

ha, dovada proprietății și a preluării abuzive fiind făcută cu însuși actul de

preluare în proprietatea statului, aspect cu privire la care sunt pe deplin

aplicabile dispozițiile art. 22

1

din Legea nr. 10/2001, potrivit

cărora, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea

dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau

de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Înscrisurile care privesc întinderea dreptului de

proprietate al autorilor reclamanților, precum și expertiza administrată în

cauză atestă că terenul litigios este situat în intravilanul localității,

expertiza concluzionând asupra acestui amplasament după verificarea planurilor

cadastrale, a relațiilor primite de la un terț, locuitor al comunei, precum și

a delegaților primăriei, care nu au formulat obiecțiuni și nici nu au probat

altă locație; având în vedere că terenul litigios este situat în intravilan și

nu a fost restituit în baza Legii nr. 18/1991, lege în baza căreia s-a făcut

reconstituirea numai pentru terenul extravilan, el intră sub incidența Legii

nr. 10/2001, așa încât în mod legal a fost restituit reclamanților, în natură

suprafața liberă și prin compensare suprafața ocupată.

D

ecizia

curții de apel a fost atacată cu recurs de către pârât, care a invocat

următoarele critici:

1.

Dreptul

de proprietate nu a fost dovedit. Nu s-a dovedit că suprafața de 8.000 mp ar fi

alta decât cea pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991.

Legii nr. 10/2001, fiind exclus din domeniul de reglementare al acesteia prin art.

8, întrucât regimul lui este guvernat de Legea nr. 18/1991.

Instanța a reținut corect că terenul litigios a fost

expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945 și cum potrivit art. 3

din această lege se trecea în proprietatea statului prisosul proprietăților

agricole aparținând persoanelor fizice ce depășea 50 ha, el nu putea fi

restituit în baza Legii nr. 10/2001.

3.

Terenul

deținut în intravilanul comunei de autorii reclamanților le-a fost reconstituit

în baza Legii nr. 18/1991, prin emiterea titlurilor de proprietate nr. 1444

din  30 noiembrie 2004, nr. 1445 din 30 noiembrie 2004 și nr. 1443 din 30

noiembrie 2004, fiecare pentru câte 3035 mp intravilan; reconstituirea s-a

făcut pentru o suprafață totală de 9.105 mp, mai mare decât cea de 5.000 mp

deținută în intravilan de autori.

Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de

proprietate pentru alte suprafețe decât cele pentru care li s-a reconstituit

deja dreptul de proprietate, terenul reconstituit în baza Legii nr. 18/1991

fiind unul și același cu cel solicitat în baza Legii nr. 10/2001.

4.

Raportul

de expertiză nu poate fi luat în considerare, deoarece a făcut identificarea

terenului cu „sprijinul reclamantului E.N.", fără a ține cont de vreun

titlu de proprietate.

Instanța de apel a reținut greșit că raportul de

expertiză întocmit de ing. A.N. ar fi fost efectuat în altă cauză. Acest raport

materializează o expertiză extrajudiciară, efectuată la cererea reclamanților,

care a identificat terenul numai pe baza indicațiilor reclamanților și ale unui

locuitor al comunei, nu a unui titlu de proprietate și de aceea el nu trebuia

avut în vedere la soluționarea cauzei.

Terenul de 5.000 mp nu putea fi restituit în natură,

întrucât chiar dacă este liber de construcții, este atribuit în proprietate

altor locuitori ai comunei, după cum se precizează și în expertiză, or nu se

putea face abstracție de titlurile de proprietate emise pe numele altor

persoane fizice, fără a se analiza dacă procedura de atribuire către aceste

persoane a fost una legală.

5.

Instanța

a apreciat greșit concluziile raportului de expertiză, considerând că cei 5.000

mp sunt liberi, în condițiile în care la fila 3 a raportului se identifică de

către expert proprietarii celor trei terenuri care se suprapun pe lotul

revendicat - lotul 1416 F.I., lotul 1417 D.G., lotul 1418 F.T.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin

care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că probele

administrate în cauză atestă că terenul litigios nu se suprapune pe cel

reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, situație în raport de care în mod

corect pentru el s-au acordat măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001, la individualizarea acestora ținându-se seama de situația actuală a

terenului, care nu a fost stabilită pe baza unei expertize extrajudiciare, ci a

expertizei tehnice judiciare administrate în prezenta cauză.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte reține următoarele:

1.

Contrar

susținerilor recurentului, reclamanții au dovedit dreptul de proprietate al

autorilor lor asupra terenului litigios, care face parte din suprafața de

163,2575 ha ce le-a fost preluată acestora prin expropriere în baza Legii

reformei agrare nr. 187/1945, cu actele de autoritate care atestă punerea în

executare a măsurii preluării abuzive a exproprierii - fișa de definitivare

întocmită la 10 ianuarie 1948 și procesul-verbal încheiat la 4 septembrie 1948

(filele 41-42 dosar fond).

Aceste acte de autoritate au, în accepțiunea art. 24

din Legea nr. 10/2001 republicată, valoare probatorie asupra existenței și

întinderii dreptului de proprietate pretins până la dovada contrară, care nu a

fost făcută în speță de recurentul-pârât, astfel că din punctul de vedere al

probațiunii dreptului de proprietate nu se poate imputa instanței de

apel încălcarea legii.

De asemenea, contrar susținerilor recurenților,

terenul litigios de 8.000 mp nu se identifică cu cel pentru care reclamanții au

obținut reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Faptul că reclamanților li s-a reconstituit dreptul

de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru o suprafață de 9.105 mp,

conform titlurilor de proprietate nr. 1143, 1144 și 1445 din 30 noiembrie 2004

(filele 66-68 dosar fond), nu dovedește identitatea între această suprafață și

terenul litigios; lipsa de identitate între cele două suprafețe rezultă din

compararea vecinătăților acestora, redate în titlurile emise pe Legea nr.

18/1991, respectiv în expertiza tehnică judiciară administrată la fond,

întocmită de expertul inginer V.S. (filele 92-99 dosar fond), care a

identificat și stabilit amplasamentul terenului litigios de 8.000 mp, și care

vecinătăți sunt diferite, indicând cu evidență că este vorba despre suprafețe

de teren diferite.

Reconstituirea dispusă în baza Legii nr. 18/1991 în

favoarea reclamanților nu le infirmă dreptul la măsuri reparatorii pentru o

altă suprafață de teren din intravilan, respectiv pentru cea litigioasă, atâta

timp cât aceasta face parte din proprietatea expropriată a autorilor lor.

expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945, dar acesta nu este un

argument în sensul excluderii lui din domeniul de reglementare al Legii nr.

10/2001, conform art. 8 alin. (l), cum a invocat recurentul.

În aplicarea corectă a dispozițiilor art. 8 alin. (l)

din Legea nr. 10/2001, explicitate prin pct. 8.1 din Normele metodologice de

aplicare unitară a acestei legi, urmează a se reține că domeniul de

reglementare al Legii nr. 10/2001 are și caracter de complinire în raport cu

celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar,

inclusiv din fondul funciar, ceea ce înseamnă că domeniul de reglementare al

Legii 10 acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților care, până la

intrarea în vigoare a

acesteia, nu au fost restituite integral

persoanelor îndreptățite.

Având în vedere că terenul litigios este teren

intravilan și că pentru el nu a fost reconstituit reclamanților dreptul de

proprietate în baza Legii nr. 18/1991, el intră în domeniul de reglementare al

Legii nr. 10/2001, care a fost astfel corect aplicată la speță de instanțele de

fond și apel.

3.

Cea

de-a treia critică formulată de recurent reia problema identității între

terenul litigios și cel reconstituit reclamanților în procedura Legii nr.

18/1991, antamată și prin prima critică din recurs, astfel că argumentele

prezentate în analiza primei critici rămân valabile.

expertiză terenului litigios, susținând că expertiza avută în vedere de

instanță nu putea fi luată în considerare, pe de o parte pentru că era o probă

extrajudiciară, iar pe de altă parte pentru că expertul a făcut identificarea

terenului după indicațiile reclamantului și ale unui locuitor al comunei, iar

nu după vreun titlu de proprietate.

Este adevărat că reclamanții au depus la dosar, în

dovedirea amplasamentului terenului litigios, o expertiză întocmită de ing.

A.N. (filele 32-33 dosar fond), numai că atât instanța de fond, cât și cea de

apel și-au întemeiat soluțiile privind amplasamentul terenului litigios nu pe

această expertiză, ci pe expertiza judiciară administrată în prezenta cauză, a

cărei încuviințare s-a dispus la fond în ședința publică din 8 noiembrie 2005

(fila 56 dosar fond).

În considerentele hotărârilor pronunțate în etapele

procesuale anterioare se face trimitere la expertiza întocmită de ing. S.V.,

care este cea administrată nemijlocit în litigiul pendinte și la efectuarea

căreia au fost prezente ambele părți, respectându-se astfel dispozițiile art.

201 și art. 208 C. proc. civ.

Conform mențiunilor din Capitolul

II

al

lucrării, identificarea terenului litigios s-a făcut "cu sprijinul

reclamantului E.N. și a locatarului H.I., cât și a delegaților Primăriei",

luându-se în considerare documentele

depuse la dosar și

extrasul din planurile cadastrale întocmite în anii 1975 și 2000, puse la

dispoziție de Primărie.

Având la bază planurile cadastrale prezentate chiar

de recurent, acesta nu poate susține efectuarea arbitrară a expertizei

judiciare întocmite de expertul V.S., cu atât mai mult cu cât nu a făcut

obiecțiuni la aceasta, după cum rezultă din încheierea de ședință a primei

instanțe de la termenul din 13 februarie 2006 (fila 116 dosar fond) și nici nu

a dovedit cu alte mijloace de probă un alt amplasament al terenului litigios

decât cel stabilit de expert, situație în care nu se justifica înlăturarea din

probațiune a expertizei judiciare administrate în cauză.

5.

Prin

expertiză s-a stabilit atât amplasamentul în intravilan al terenului litigios

de 8.000 mp, cât și faptul că din acest teren o suprafață de 5.000 mp este

liberă de construcții, ceea ce se reflectă în planul de identificare și

situație și în extrasul planului cadastral anexate la raportul de expertiză

(filele 98-99 dosar fond), fiind, deci, posibilă restituirea ei în natură în

baza Legii nr. 10/2001 art. 9 raportat la art. 11.

Împrejurarea că terenul stabilit de expert ca fiind

liber, respectiv 5.000 mp, ar fi deținut cu titlu de proprietate de alte

persoane fizice nu poate fi reținută ca dovedită pe baza expertizei, cum a

pretins recurentul, deoarece valoarea probatorie a expertizei se limitează la

identificarea amplasamentului terenului și a gradului lui de ocupare; cât timp

s-a stabilit că din totalul terenului litigios de 8.000 mp, preluat abuziv de

la autorii reclamanților, o suprafață de 5.000 mp este liberă de construcții,

ea era susceptibilă de restituire în natură, potrivit Legii nr. 10/2001.

Față de considerentele prezentate, Înalta Curte

apreciază că hotărârea atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a Legii nr. 10/2001, astfel că neputând fi reținută incidența cazului

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează

criticile formulate de recurentul-pârât, recursul acestuia apare ca nefondat și

va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (l) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul-pârât PRIMARUL COMUNEI VALU LUI TRAIAN împotriva deciziei civile nr.

242 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

septembrie 2007.