ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 877/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 23 din 31 martie

2003, pronunțată în dosarul nr. 92/2002, Colegiul jurisdicțional al Curții de

Conturi a României a admis în parte actul de sesizare, încheierea nr. 138 din 21

octombrie 2002 - petitul 1.

A dispus obligarea pârâților T.F., R.I.

și V.I., la plata, în solidar, a sumei de 41.939.018 lei, despăgubiri civile

către Ministerul Apărării Naționale, precum și actualizarea acestora, în

temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, prin calcularea de foloase

nerealizate pe baza taxei scontului de 18,4%, de la data nașterii prejudiciului

- 1 martie 2002, până la data celei din urmă plăți a despăgubirilor

reactualizate, în scopul dezdăunării bugetului de stat.

De asemenea, a dispus instituirea

măsurilor asiguratorii asupra veniturilor și bunurilor mobile și imobile ale

numiților pârâți, până la concurența sumei de 41.939.018 lei, plus foloasele

nerealizate aferente.

În final a dispus obligarea

pârâților T.F., R.I. și V.I., la câte 200.000 lei fiecare cheltuieli de

judecată, în favoarea bugetului de stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Direcția de Control Financiar

Ulterior Iași a Camerei de Conturi Iași, prin încheierea nr. 13 din 21

octombrie 2000, a învestit Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a

României, cu soluționarea petitului 1 al actului de sesizare, prin care s-a

reținut existența unui prejudiciu de 70.751.804 lei (28.812.786 lei+ 41.939.018

lei), cauzat prin plată nelegală efectuată de către prepușii U.M. 02309 Iași - pârâți

în cauză - ing. T.F., comandant al unității, lt.col. R.I. - ing. șef și lt. ing.

V.I. - diriginte de șantier, în sarcina cărora a fost reținută răspunderea.

În fapt, UM 02309 Iași, în numele și

pentru UM 01801 „F” Hoceni, a încheiat cu SC S. SRL, contractul nr. 41 din 16

martie 2000, în valoare de 567.989.000 lei, având ca obiect lucrări de

reparații la instalația de alimentare cu apă „la cazarma 2923-Hoceni” (anexa

1).

Astfel, prejudiciul de 28.812.786

lei, parte din cel dedus judecății, s-a stabilit ca diferență între suma de

214.826.966 lei, achitată în 2001 și suma de 18.014.180 lei, reprezentând

valoarea lucrărilor executate prin luarea în calcul a prețului ofertă țeavă 2”,

de 61501,79 lei/ml, și nu de 89.529,29 lei/ml, cât s-a inclus în situația de

lucrări nr. 69 din 8 decembrie 2000, în valoare de 214.826.966 lei, ce a stat

la baza facturării lucrărilor efectuate (anexa 2, 3 și 4).

Prin Hotărârea de atribuire nr. T

117 din 16 martie 2000, contractul nr. 41 din 16 martie 2000 a fost încredințat

firmei SC S. SRL Vaslui, pentru prețul minim al ofertei de prestări servicii

oferit de acesta, de 567.898.000 lei.

Spre a ajunge la acest preț

avantajos și a-i fi încredințat contractul, firma S. SRL s-a angajat a efectua

lucrarea RPSA 01 F 1, la un preț unitar/material țeavă de 61.501,79 lei/ml, așa

cum rezultă din devizul ofertă nr. 0257 din 17 februarie 1999.

Însă acest preț la material a fost

uzitat de contractantul SC S. SRL Vaslui, cu acceptul membrilor comisiei de

analiză a ofertelor și atribuire a contractelor, doar în scopul obținerii

(încredințării) contractului, prețul de 61.501,79 lei oferit fiind valabil cu

aproape un an în urmă - 17 februarie 1999, față de data încredințării - 16

martie 2000.

Astfel fiind, este lesne de

anticipat că SC S. SRL nu ar fi putut executa prestarea la care s-a angajat, la

prețul ofertă de 61.501,79 lei/ml țeavă, ci la prețul pieței la momentul

prestării de 89.529,29 lei/ml, așa cum rezultă din devizul nr. 1362 din 6 iulie

2000.

În acest sens, furnizorul materialului,

T. Iași comunică prin adresa nr. 1183 din 23 ianuarie 2003, că în perioada 20

februarie 2000 - 31 decembrie 2001, prețul la țeavă într-adevăr era de 3,314 dolari

SUA/ml fără T.V.A., ceea ce reflectă prețul de aproximativ 89,529,29 lei

cuprins în situația de lucrări nr. 69 din 8 decembrie 2000, acceptată la plată

și decontată, în valoare de 214.926.966 lei.

Firma S. SRL Vaslui nu a putut

executa lucrarea la prețul de 61.501,79 lei, în condițiile majorării prețului

la țeavă de către producător, la momentul prestării.

Instanța a reținut că răspunderea

pârâților T.F., R.I., V.I., cu privire la suma de 28.812.786 lei, nu poate fi

reținută, nefiind dovedită existența prejudiciului, fapta ilicită a pârâților

și culpa acestora, precum și legătura de cauzalitate între aceste elemente

constitutive.

Cu privire la suma de 41.939.018 lei,

reprezentând actualizări achitate în plus, constatările actului de sesizare

sunt susținute pe anexa 9, privind recalcularea actualizărilor pentru

contractul nr. 41 din 16 martie 2000, încheiat cu SC S. SRL Vaslui.

Instanța a constatat că suma

reprezintă prejudiciu și constituie diferență între valoarea actualizată în

2000 - 2001, de 121.496.819 lei și valoarea actualizată, de 79.557.800 lei și

că din prevederile Ordinului comun nr. 553/536 NN din 31 mai 1999, al

Ministerului Finanțelor și M.L.P.T.L., privind modificarea Ordinului nr. 784/34/N

din 13 aprilie 1998, actualizările se pot face doar pentru lucrările de reparații

capitale și pentru lucrările de investiții, că nu pot fi efectuate actualizări

în cazul reparațiilor curente.

Din verificările efectuate s-a

constatat că operațiunea executată reprezintă o reparație curentă la alimentare

cu apă, iar plata s-a făcut de la articolul bugetar nr. 27, actualizările fiind

decontate în sumă de 41.939.018 lei, reprezentând o plată nelegală.

Instanța a reținut în sarcina

pârâților, culpa în alegerea cu părtinire a firmei S. SRL, acceptarea cu

ușurință în folosul prestatorului, atât a plății sumei de 28.812.786 lei,

evoluția prețului/ml la produsul țeavă, cât și actualizarea situației de

lucrări.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, jurisdicțional T.F. și R.I., solicitând casarea sentinței

atacate și în urma rejudecării cauzei, respingerea încheierii de sesizare nr. 138/2002,

a Camerei de Conturi a județului Iași.

Prin decizia nr. 558/2003, a Curții

de Conturi, secția jurisdicțională, recursurile jurisdicționale declarate de T.F.

și R.I., au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii și a

încheierii nr. 138 din 21 octombrie 2002, a Direcției de Control Financiar Ulterior

Iași, a declarat recurs, R.I.

Recursul formulat de R.I. este

tardiv.

Potrivit dispozițiilor art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data comunicării

hotărârii atacate.

Decizia nr. 558/2003 a fost

comunicată recurentului, la data de 27 noiembrie 2003.

Cum recursul a fost declarat de R.I., la data de 17

decembrie 2003, rezultă că acesta este tardiv și va fi respins ca atare.

Împotriva aceleiași decizii a

declarat recurs, și T.F., la data de 21 ianuarie 2005, însoțit de o cerere de

repunere în termenul de recurs.

Recursul formulat de T.F. este nul.

Potrivit dispozițiilor art. 302 C.

proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub

sancțiunea nulității.

Având în vedere că recurentul T.F. a

depus recursul, direct, la Înalta Curte de Casație și Justiție, recursul se va

constata nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.I.,

împotriva deciziei nr. 558 din 30 septembrie 2003, a Curții de Conturi a

României, secția jurisdicțională și a încheierii nr. 138 din 21 octombrie 2002,

a Camerei de Conturi Iași, ca tardiv.

Constată nul, recursul declarat de T.F.,

împotriva aceleiași decizii.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.