ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3037/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3037/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Decizia nr. 3037

Dosar nr. 8981/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin apelul înregistrat la Tribunalul

București, secția a IV-a, S.N. a contestat hotărârea nr. 47 bis din 5 iunie

1995, emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, deoarece

aceasta a luat în calcul, pentru stabilirea drepturilor bănești data

pronunțării deciziei nr. 394 din 6 aprilie 1995, a Curții de Apel București, în

loc să se ia în considerație data de 1 aprilie 1990 adică data declanșării

litigiului cu Comisia de aplicare a Decretului Lege nr. 118/1990

Petiționarul a solicitat ca drepturile

bănești să fie stabilite pentru cei 18 ani, 8 luni și 25 de zile de persecuție

comunistă, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 394 din 6 aprilie 1995.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 610 din 5 aprilie 1996, a admis apelul, în sensul

acordării indemnizației începând cu data de 1 aprilie 1990, menținând celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 1020 din 9 octombrie

1996, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis recursul

declarat de S.N. și a casat decizia Tribunalului Municipiului București cu

trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că aceasta a omis să se

pronunțe asupra capetelor de cerere cu referire la cuantumul despăgubirilor

raportate la coeficientul de indexare și dobânda aferentă.

Prin încheierea din 15 mai 1998,

Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a, a trimis pricina spre

competentă soluționare Curții de Apel București, care la rândul său, prin

sentința civilă nr. 1012 din 27 octombrie 1998, admițând excepția de

necompetență materială invocată de D.G.M.P.S. Ilfov, și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București.

Curtea Supremă de Justiție, secția de

contencios administrativ, prin decizia nr. 1128 din 30 aprilie 1999, a stabilit

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului

București, secția a IV-a civilă, cu motivarea că la data investirii instanței

cu soluționarea cauzei, 28 august 1995 erau în vigoare dispozițiile art. 9

alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990.

Prin sentința nr. 1642 din 31 octombrie

2001, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea

reclamantului S.N. în contradictoriu cu D.G.M.P.S. Ilfov și D.G.M.P.S. București,

obligând pârâta la 147.267.066 lei drepturi bănești aferente perioadei 1

aprilie 1990 – 5 aprilie 1995 și la 1.900.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

a reținut că în temeiul deciziei nr. 610/1996 a Tribunalului București s-a

stabilit că drepturile reclamantului curg începând cu data de 1 aprilie 1990,

iar expertiza efectuată în cauză a constatat faptul că pe perioada 1 aprilie

1990 – 5 aprilie 1995, reclamantul a încasat indemnizația conform Decretului-lege

nr. 118/1990 numai pentru a vechime de 8 ani, 2 luni și 25 de zile, deși

acestuia i se stabilise o vechime de 18 ani, 8 luni și 25 de zile.

În cele două variante de expertizare de

stabilire a drepturilor reclamantului, instanța a acceptat varianta de

determinare a acestor drepturi prin metoda recalculării, actualizată cu rata

inflației, rezultând o sumă de 147.267.066 lei. Sentința de mai sus, a fost

menținută prin decizia nr. 891 din 19 februarie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, care având în vedere aceleași considerente ca

și instanța de fond a respins ca neîntemeiate apelurile declarate de S.N.,

Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate Socială Ilfov și Direcția pentru

Dialog Familie și Solidaritate Socială București.

Curtea Supremă de Justiție, prin Decizia

1683 din 22 aprilie 2003 a admis recursurile declarate de Direcția pentru

Dialog Familie și Solidaritate Socială Ilfov și Direcția pentru Dialog Familie

și Solidaritate Socială București împotriva deciziei nr. 89/A din 19 februarie

2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care a casat-o cu

trimiterea pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel București.

Pentru a proceda astfel, instanța de

recurs a reținut că la data soluționării apelului, reclamantul S.N. era

decedat, pe parcursul judecării apelului intervenind succesorii acestuia,

respectiv S.T.E., S.J. și L.M.

Rejudecând apelurile succesorilor

reclamantului și ale celor două pârâte, Direcția pentru Dialog, Familie și

Solidaritate Socială Ilfov și Direcția pentru Dialog Familie și Solidaritate

Socială București, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, le-a

respins ca nefondate prin decizia nr. 252/A/2004.

Instanța de apel a respins excepția lipsei

competenței materiale invocată de Direcția pentru Dialog Familie și

Solidaritate Socială Ilfov, cu motivarea că pentru perioada pentru care s-au

calculat despăgubirile erau în vigoare dispozițiunile Decretului-lege nr. 118/1990,

care statua competența instanțelor de judecată în stabilirea despăgubirilor

cuvenite petiționarului. Legea nr. 55/1998 fiind ulterioară acestei perioade nu

își găsește aplicarea în cauză, neputând retroactiva.

Instanța a înlăturat și critica potrivit

căreia instanța de fond ar fi aplicat retroactiv O.U.G. nr. 173/2000, întrucât

în considerentele sentinței s-a arătat explicit ca despăgubirile cuvenite

petiționarului nu pot fi calculate după metoda prevăzută de O.U.G. nr. 173/200,

întrucât acest act normativ a fost adoptat ulterior perioadei de calcul 1

aprilie 1990 – 5 aprilie 1995.

De asemenea instanța de apel a înlăturat

critica referitoare la caracterul neclar al dispozitivului sentinței, cu

motivare că acest aspect poate fi rezolvat pe calea contestației la executare,

precum și critica referitoare la indicarea greșită în dispozitivul sentinței a

sediului pârâtelor, precizând că acesta nu are relevanță asupra temeiniciei

hotărârii.

În privința apelului declarat de

succesorii petiționarului, instanța a concluzionat că aceștia nu sunt

îndreptățiți la dobânzile aferente despăgubirilor calculate potrivit Legii nr. 118/1991,

deoarece aceste sume nu-și au izvor contractual, iar prejudiciul suferit de

autorul S.N. prin neîncasarea la timp a sumei a fost acoperit prin

reactualizarea ei cu indicele de inflație.

Recursul declarat de Direcția pentru

Dialog, Familie și Solidaritate Socială Ilfov se axează pe următoarele aspecte.

- Expertul a stabilit despăgubirile în

sumă de 147.267.066 lei prin metoda recalculării lunare a sumei neîncasate

pentru perioada 1 aprilie 1990 – 5 aprilie 1995 având la bază Decretul-lege nr.

118/1990, cu toate modificările ulterioare, inclusiv O.U.G. nr. 173/2000,

încălcând astfel principiul neretroactivității.

- Prin decizia civilă nr. 394/1995

pronunțată de Curtea de Apel București, i s-a recunoscut petiționarului

persecuția politică și i s-a acordat indemnizația, începând cu data de 6

aprilie 1995. Pentru perioada 1990 – 1995 petiționarul beneficiază doar de

vechimea în muncă.

- Greșit prin decizia nr. 252/A din 11

iulie 2004, Curtea de Apel București nu a luat în considerare critica

referitoare la caracterul neclar al dispozitivului sentinței.

- Instanța în hotărârea pronunțată nu a

ținut cont de dispozițiile Legii nr. 19/2000, în temeiul căreia casa de pensii

este ordonator de credite, Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate

Socială Ilfov fiind lipsită de posibilitatea executării sentinței.

Succesorii apelanții nu au calitate

procesuală activă, deoarece dreptul la indemnizația instituită de Decretul-lege

nr. 118/1990, pentru persecutații politici are un caracter

intuitu personae

.

-

Și Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București, în

recursul declarat invocă lipsa calității sale procesuale pasive în raport cu

dispozițiile Legii nr. 50 din 9 aprilie 1997 coroborat cu Legea nr. 55 din 9

martie 1998.

- În cel de al doilea motiv de recurs,

Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București invocă

necitarea sa la efectuarea expertizei și netimbrarea acțiunii de către

petiționară.

În rest, criticile se axează pe aceleași

motive de nelegalitate arătate de Direcția pentru Dialog, Familie și

Solidaritate Socială Ilfov.

Recursurile sunt neîntemeiate.

Prin decizia nr. 394/1995 a Curții de

Apel București s-a dispus trimiterea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea

nr. 47bis/1995 a D.G.M.P.S. a Municipiului București, la aceeași Comisie pentru

acordarea către petent a indemnizației prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990.

Prin decizia nr. 394/1995, Curtea de Apel București a stabilit vechimea în

muncă a lui S.N. pentru o perioadă care însumează 18 ani,8 luni și 25 de zile

și a dispus ca pentru această perioadă să i se acorde indemnizația bănească.

Comisia de pe lângă D.G.M.P.S. București

(DFSS) aducând la îndeplinire dispozitivul deciziei a acordat indemnizația

prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990 începând cu data pronunțării deciziei

nr. 394/1995 respectiv – 6 aprilie 1995.

Corect prin decizia nr. 610 din 5

aprilie 1996, Tribunalul București a dispus acordarea indemnizației petentului S.N.

începând cu 1 aprilie 1990, întrucât hotărârile de acordare a măsurilor

reparatorii instituite de Decretul-lege nr. 118/1990 potrivit art. 12 din lege,

au un caracter declarativ și nu constitutiv. Ori, în ceea ce îl privește pe S.N.

cererea fiind formulată la 1 aprilie 1990 și indemnizația instituită de

Decretul-lege nr. 118/1990 operează de la această dată, așa cum corect a dispus

instanța de apel, astfel că sub acest aspect critica este nefondată.

Bine instanța de apel a reținut

legitimarea procesuală pasivă a DFSS București, actualmente D.G.M.P.S. București,

deoarece aceasta prin comisia instituită în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990

este emitenta hotărârii nr. 47 bis din 5 aprilie 1995 atacată de S.N.

Și D.G.M.P.S. Ilfov (DFSS Ilfov) este

legitimată procesual, deoarece prin Legea nr. 55/1998 de modificare a O.G. nr. 41/1997

atribuțiile Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990

de pe lângă D.G.M.P.S. București și care soluționa cererile persoanelor

domiciliate în Ilfov, așa cum este cazul petiționarului S.N., au fost preluate

de către D.G.M.P.S. Ilfov (DFSS Ilfov).

Această modificare de competență

teritorială a D.G.M.P.S. intervenită prin Legea nr. 50 din 1 aprilie 1997

justifică prezența în proces și legitimarea celor două direcții.

Nefondată este și critica prin care cele

două pârâte invocă încălcarea dispozițiunilor art. 82-97 din Legea nr. 19/2000,

motivat de faptul că: atribuțiile sale în domeniul pensiilor și a

indemnizațiilor privind persoanele persecutate politic au fost preluate de Casa

Națională de Pensii și Casa de Pensii a Municipiului București.

Este adevărat că potrivit Legii nr. 19/2000,

atribuțiile Direcțiilor Generale de Muncă și Solidaritate Socială în

stabilirea, modificarea sau încetarea indemnizațiilor acordate persoanelor

persecutate din motive politice, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 au

fost preluate de casele teritoriale de pensii odată cu intrarea în vigoare a

Legii nr. 19/2000, respectiv 1 aprilie 2001, dar acest aspect nu prezintă

relevanță în soluționarea cauzei de față, întrucât pune în discuție o problemă

de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțată într-un litigiu început

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Casele teritoriale de pensii preluând

atribuțiile D.G.M.P.S. și odată cu acestea personalul, dosarele de pensii,

patrimoniul, fondurile și bugetul asigurărilor sociale de stat a preluat și

executarea hotărârilor în care D.G.M.S.S. era parte, așa cum este cazul în

speță.

Așa cum corect a reținut Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, în motivarea deciziei nr. 252A din 11

februarie 2004, dispozitivul sentinței civile nr. 1642 din 31 octombrie 2001 al

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, poate fi clarificat printr-o

contestație privind înțelesul și întinderea acestuia, conform art. 400 C. proc.

civ. sau printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale, pe calea confruntării

dispozitivului sentinței cu minuta acesteia.

Recurentele au invocat greșit încălcarea

principiului neretroactivității prin aplicarea în cauză a dispozițiunilor O.U.G.

nr. 173/2002, în stabilirea indemnizației cuvenită petiționarului S.N. prin metoda

recalculării.

Examinându-se expertiza efectuată în

cauză, se constată că pentru calcularea indemnizației cuvenită petentului s-au

efectuat două variante, din care una într-adevăr ia în considerație și O.U.G.

nr. 173/20 (pag.3 din exp.) dar instanța, în hotărârea pronunțată, a adoptat

cealaltă variantă, tocmai pentru a nu înfrânge principiul neretroactivității,

prin care se stabilește că petiționarul S.N., este îndreptățit la o

indemnizație în sumă de 147.267.066 lei pe perioada 1 aprilie 1990 – 5 aprilie

1995.

Neîntemeiată este și critica

referitoare la lipsa de legitimare procesuală activă a succesorilor

petiționarului S.N., dat fiind caracterul

intuitu personae

al

indemnizației prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, deoarece aceștia nu apar

în proces și nu formulează cererea de despăgubiri în nume propriu, conform art.

4 din Decretul-lege nr. 118/1990 ci aceștia solicită drepturile cuvenite

autorului lor.

Cei trei moștenitori nu au calitatea

de beneficiari ai prevederilor Decretului nr. 118/1990, dar aceasta nu înseamnă

că ei nu se pot substitui în procesele înainte de autorul lor pentru

valorificarea drepturilor cuvenite acestuia, indiferent ce ar reprezenta

acestea.

Expertiza contabilă a fost efectuată

cu citarea legală a tuturor părților.

Probă în acest sens este nu numai

dovada de confirmare a invitației primită de D.G.M.S.S. București (DFSS) dar și

faptul că în nota de obiecțiuni făcută la 5 noiembrie 2001 (pag. 9 dosar nr. 3192/1999)

aceasta nu invocă un atare motiv de nulitate a expertizei pe care îl formulează

pentru prima orară în recurs.

Din aceste considerente, critica

fondată de D.G.M.S.S. București (DFSS București), în recursul declarat este

nefondată.

Acțiunea formulată de S.N. prin care

se atacă hotărârea nr. 47 bis/1995 a Comisiei instituită în temeiul Decretului-lege

nr. 118/1990, are un caracter reparator astfel că ea nu cade sub incidența

Legii nr. 146/1997.

Din perspectiva celor expuse mai

sus, recursurile declarate de Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate

Socială Ilfov și Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate București împotriva

deciziei civile nr. 252/A din 11 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, sunt nefondate, urmând a fi respinse, potrivit art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâta Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială

Ilfov și de pârâtul Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială

București împotriva deciziei civile nr. 252/A din 11 februarie 2004 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie

2005.