ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3476/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea atacată cu

recurs, sentința civilă nr. 49/F din 17 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr.

144/C+C/2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte contestația formulată de reclamantul C.F., în

contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, care a fost obligată să-i

plătească acestuia indemnizația de conducere aferentă funcției exercitate în

perioada 8 februarie 2001 - 27 februarie 2004, sumă actualizată la data plății.

Totodată, a fost respins capătul de cerere privind acordarea primei de vacanță.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul a fost numit în

funcția de șef serviciu juridic-contencios, urmărirea și încasarea creanțelor

bugetare în cadrul Direcției Regionale Vamale Interjudețene Galați, prin

decizia nr. 306 din 8 februarie 2001, emisă de fosta Direcție Generală a

Vămilor, actualmente Autoritatea Națională a Vămilor.

În considerentele hotărârii,

instanța de fond a motivat că reclamantul beneficiază de o indemnizație,

potrivit art. 51 din O.G. nr. 16/1998, stabilită în procent fix din salariul de

bază corespunzător funcției de execuție, potrivit art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr.

192/2000.

Referitor la capătul de

cerere privind acordarea primei de vacanță, instanța de fond a reținut că, în

perioada 2001 - 2004, prin acte normative succesive, plata acestei prime a fost

suspendată până la data de 31 decembrie 2004.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, invocând prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și susținând că instanța de fond a dat o hotărâre cu

încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 51 din O.G. nr. 16/1998,

reclamantul ocupând funcția de consilier juridic, astfel că nu face parte din

categoria personalului vamal.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că, prin

decizia nr. 306 din 8 februarie 2001, emisă de șeful fostei Direcții Generale a

Vămilor, a fost numit pe o funcție de conducere, începând cu 8 februarie 2001,

urmând să coordoneze activitatea Serviciului juridic-contencios, urmărire și

încasare a creanțelor bugetare din cadrul Direcției Regionale Vamale

Interjudețene Galați, fără indemnizație de conducere, până la organizarea și

ocuparea postului prin concurs, așa cum se menționează

in terminis

, în

dispozitivul actului administrativ.

De asemenea, este

necontestat că, începând cu data de 8 februarie 2001, intimatul-reclamant a

îndeplinit funcția de șef al serviciului respectiv, exercitând toate

atribuțiile acestei funcții de conducere.

De altfel, ulterior, prin

Ordinul nr. 1706 din 30 decembrie 2004, emis de șeful Autorității Naționale a

Vămilor, intimatul-reclamant a fost numit temporar până la organizarea și

ocuparea posturilor prin concurs, în funcția publică de conducere de șef al

Serviciului juridic-contencios, urmărire și încasare a creanțelor bugetare în

cadrul Direcției Regionale Vamale Galați, cu o indemnizație de conducere

corespunzătoare de 40%.

În motivul de recurs

invocat, recurenta-pârâtă a susținut că intimatul-reclamant deține funcția de

consilier juridic (corect: funcția publică de execuție de consilier juridic

A/III/1), astfel că nu făcea parte din personalul vamal, pentru a-i fi

aplicabile prevederile O.G. nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, cu

modificările și completările ulterioare, abrogată în prezent.

Într-adevăr, funcția publică

de execuție deținută de intimatul-reclamant la data numirii sale în funcția

publică de conducere, nu se regăsește între funcțiile publice de execuție

enumerate de art. 5 din O.G. nr. 16/1998, specifice personalului vamal, dar

acest aspect nu are legătură cu soluționarea cauzei, problema în discuție

nefiind dacă intimatul-reclamant făcea sau nu parte din personalul vamal, ci

aceea dacă pentru exercitarea funcției de conducere în care a fost numit,

trebuia sau nu, să primească o indemnizație de conducere.

Or, potrivit prevederilor art.

3 din O.U.G. nr. 24/2000 și art. 29 din O.U.G. nr. 192/2002, funcționarii

publici numiți temporar într-o funcție de conducere, pe o perioadă mai mare de

30 de zile calendaristice primesc pe lângă salariul de bază al funcției de

execuție în care sunt încadrați, și indemnizația corespunzătoare funcției

publice de conducere pe care o preiau.

Împrejurarea că intimatul-reclamant

a îndeplinit atribuțiile funcției publice de conducere, în condițiile în care

în decizia de numire s-a specificat

in terminis

că exercitarea funcției

se face fără indemnizație de conducere, nu are nici o semnificație juridică,

intimatul-reclamant neputând renunța la drepturile salariale legale, nici în

tot și nici în parte, fără a fi afectată legalitatea raportului său de funcție

cu instituția publică respectivă.

În concluzie, având în

vedere considerentele de mai sus, recursul va fi respins, hotărârea instanței

de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 49/F din 27

februarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2005.