ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2553/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2553/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Deliberând constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 482 din 1 septembrie 2003, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C.C. împotriva pârâtei Primăria comunei Suhaia. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că titlu de proprietate nr. 7601293 din 28 septembrie 2000 emis pe numele reclamantei de Comisia județeană Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atestă faptul că reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la întregul teren deținut de autorul său, inclusiv pentru terenul intravilan în suprafață de 700 mp. Sentința civilă mai sus menționată a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 541 din 19 martie 2004. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamanta C.C.
criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1543 din 26 mai 2003 este nul de drept deoarece terenul în suprafață de 700 mp ce face obiectul actului de vânzare îi aparține. El a rămas de la autorii săi. Recursul nu este fondat. Autorul V.A., tatăl reclamantei C.C. a deținut în proprietate suprafața de 6,70 ha teren din care 0,70 ha curți, construcții, f.17-19 dosar fond (nr. 3262/2003). Reclamanta a solicitat Comisiei Locale Suhaia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul intravilan în suprafață de 700 mp, adresă nr. 792 din 25 aprilie 1982 f.14 dosar fond.
Prin hotărârea nr. 4358 din 20 aprilie 1994, fila 16 dosar fond, reclamantei i s-a acordat teren în compensare. Cum hotărârea nu a fost contestată, pe numele reclamantei s-a emis titlu de proprietate nr. 7601293 din 28 septembrie 2000, f.15 dosar fond, pentru întregul teren deținut de autorul său, inclusiv pentru terenul intravilan. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere. În speță, reclamanta a obținut titlu de proprietate nr. 7601293 din 28 septembrie 2000 și cu privire la terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1543 din 26 mai 2003, astfel că reclamanta nu mai poate solicita restituirea terenului în litigiu în condițiile Legii nr. 10/2001.
Față de cele constatate Înalta Curte reține că instanțele au statuat în mod judicios faptul că actul de vânzare cumpărare nr. 1543 din 26 mai 2003 a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă. În consecință, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 541 din 19 martie 2004 a Curții de Apel București fiind nefodat se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.C. împotriva deciziei nr. 541 din 19 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.