ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6951/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 18 februarie 2002 M.D.A. a

formulat plângere împotriva dispoziției nr. 128 din 18 ianuarie 2002 emisă de

Primăria comunei Crângeni, solicitând anularea acesteia, ca nelegală și

netemeinică, restituirea suprafeței de 112 mp teren preluat în mod abuziv de

către stat și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1124 mp teren ocupat

de construcții.

Tribunalul Teleorman prin sentința

civilă nr. 932 din 15 aprilie 2002 a respins ca inadmisibilă plângerea.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond

a reținut că terenurile a căror restituire se solicită în natură sau prin

echivalent, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, regimul lor juridic fiind

reglementat de Legea nr. 18/1991 (republicată) și Legea nr. 1/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul motivând că în mod greșit instanța a respins ca inadmisibilă

acțiunea, obiectul cererii fiind circumscris dispozițiilor art. 2 lit. h) și

art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, Legea nr. 18/1991 republicată și Legea

nr. 1/2000 nepermițând reconstituirea dreptului de proprietatea asupra

terenurilor intravilane preluate în mod abuziv de stat și pe care s-au edificat

ulterior preluării construcției.

Curtea de Apel București, secția a

IV–a civilă, prin decizia nr. 382 din 16 octombrie 2002 a respins ca nefondat

apelul, considerând că pentru terenul în litigiu petentul a uzat, anterior

notificării, de procedura pentru reconstituirea dreptului de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991, eliberându-i-se astfel titlul de proprietate nr. 2901187

din 23 aprilie 1997; din actele cauzei nu a rezultat că pe terenul în litigiu

au fost edificate construcții, acțiunea promovată de M.D.A. nu cade sub

incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Decizia de mai sus a fost atacată cu

recurs de către reclamant.

Dezvoltând motivele de casare acesta

a arătat că instanțele inferioare au apreciat greșit situația de fapt,

pronunțând astfel hotărâri netemeinice și nelegale, în cauză nu pot fi aplicate

reglementările Legilor nr. 18/1991 și 1/2000 întrucât acestea nu permit

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate abuziv de

stat și pe care s-au ridicat construcții, ori pe terenul în litigiu se află

Căminul Cultural Crângeni.

Alte critici au vizat nerestituirea

suprafeței de teren liberă de construcții și ignorarea faptului că terenul

solicitat a fi restituit nu se regăsește în evidențele registrului agricol al

localității Crângeni.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis în limitele și pentru considerentele ce vor urma:

Legea nr. 10/2001, care constituie

în prezent legea-cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de

statul român în perioada 1940–1989, conține dispoziții ce au caracter de

complinire în raport cu celelalte acte normative reparatorii în domeniul

imobiliar.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.

(1) din lege, terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea

fondului funciar nr. 18/1991 și de Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea

dreptului de proprietatea asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, și

care, au fost solicitate potrivit prevederilor acestor legi, nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

Interpretarea ce trebuie dată

acestui text se impune a fi în concordanță cu Normele metodologice de aplicare

unitară a acesteia, adoptate prin H.G.R. nr. 498 din 14 mai 2003.

Astfel, restituirea în natură a

terenurilor (inclusiv cele arabile), aflate în intravilanul localităților intră

sub incidența procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, dacă terenul

respectiv este disponibil (nefiind ocupat de construcții ale terților ori pe

terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariția

legii, persoane cărora li s-a reconstituit drept de proprietate în temeiul

legilor anterioare).

Domeniul de reglementare al legii

acoperă deci și situația acelor terenuri din intravilanul localităților care,

până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, nu au

fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

Pe de altă parte, dispozițiile art.

10 alin. (2) din lege prevăd posibilitatea restituirii în natură a părții de

teren rămasă liberă, în situația terenurilor pe care s-au edificat construcții,

iar dispozițiile art. 10 alin. (8) raportat la art. 10 alin. (1) teza a II–a

prevăd posibilitatea acordării de despăgubiri proprietarului deposedat abuziv.

În raport de dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ. instanțele aveau obligația de a stabili corect cadrul

procesual, împrejurările de fapt și de drept care să conducă la pronunțarea

unei hotărâri temeinice și legale.

În acest demers, pentru a putea

verifica incidența în cauză a Legii nr. 10/2001 era necesar un material

probator mai amplu, din care să rezulte regimul juridic al imobilului,

coordonatele care îl individualizează (și prin aceasta dacă suprafața

solicitată în această cauză este identică cu cea restituită în baza legislației

funciare), stabilirea dacă terenul în litigiu este, și în ce suprafață, ocupat

de construcție precum și a suprafeței de teren rămasă liberă.

Hotărârile pronunțate în cauză apar

ca fiind contrarii spiritului și finalității Legii nr. 10/2001 astfel că se

impune casarea lor, prin admiterea recursului în baza art. 312 și art. 313 C. proc.

civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de probe în

sensul celor arătate, cu acest prilej urmând a se cerceta și solicitarea de

despăgubiri (a se vedea notificarea).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul M.D.A. împotriva deciziei nr. 382 din 16 octombrie 2002 a Curții de

Apel București, secția a IV–a civilă

Casează decizia recurată, precum și

sentința nr. 932 din 15 aprilie 2002 a Tribunalului Teleorman, secția civilă,

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2005.