ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2618/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2618/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 martie 2004 la Tribunalul Teleorman, contestatorul M.M. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Turnu Măgurele să fie anulată dispoziția administrată ce i-a respins notificarea vizând retrocedarea, în condițiile Legii nr. 10/2001, a unei suprafețe de teren de 400 mp. Astfel investit, Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 553 din 26 iulie 2004 a respins contestația pentru lipsa calității procesuale active. Apelul declarat de contestator împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 1047 din 6 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a fost anulată sentința și s-a dispus reținerea cauzei pentru evocarea fondului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. și solicitând desființarea ei, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de tribunal. Recursul este inadmisibil. Interpretarea coroborată a prevederilor art. 297 alin. (1) și art. 299 C. proc. civ. conduce în mod cert la concluzia să soluția dată în apel este într-adevăr supusă recursului; este vorba însă numai despre hotărârea definitivă, care evocă și soluționează fondul, așa cum precizează art. 297 alin. (1) C. proc. civ., nu și despre decizia intermediară, care constată doar că pricina a fost rezolvată greșit pe excepție. De altfel, și interpretarea teleologică a textului, vizând accelerarea judecăților, este în același sens.
Așa fiind potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Turnu Măgurele prin primar împotriva deciziei nr. 1047 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.