Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.05.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5079/2006

HOTĂRÂRE
25.05.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5079/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1023/2004, contestatorul O.M. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Turnu Măgurele anularea deciziei nr. 690, emisă de aceasta la 20 februarie 2004. În motivare, contestatorul a arătat că, la emiterea deciziei nu s-a avut în vedere actul de vânzare-cumpărare a suprafeței de 720 mp, încheiat de tatăl său O.T. cu Primăria Municipiului Turnu Măgurele. Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă nr. 543 din 21 iulie 2004 a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 690/2004 și, în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 45.000.000 lei reprezentând despăgubiri bănești pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 720 mp, preluat abuziv, situat în municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman.

Pentru a da această hotărâre, instanța de fond a reținut că tatăl contestatorului a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 17 martie 1947, dar nu există nici un act oficial din care să rezulte modul în care a fost expropriat în perioada anilor 1964-1965. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, imobilul se consideră a fi preluat abuziv, în lipsa unui titlu. Dar, terenul fiind afectat de construcții, nu este posibilă restituirea sa în natură, conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a declarat apel împotriva sentinței, iar Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1704 A din 15 decembrie 2004, l-a respins ca nefondat.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, susținând, în esență, că, greșit instanța de apel a reținut ca fiind obligația Primăriei Municipiului Turnu Măgurele de a achita suma de 45.000.000 lei cu titlu de despăgubiri bănești pentru imobil, întrucât, potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, obligația ce revine primăriei, unitate deținătoare a imobilului revendicat este de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire. Recursul va fi respins ca nefondat pentru argumentele următoare. Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Turnu Măgurele, contestatorul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 720 mp intravilan sau, în cazul imposibilității restituirii în natură a terenului, să fie despăgubit cu suma de 45.000.000 lei.

Prin dispoziția nr. 690/2004, Primăria Municipiului Turnu Măgurele a respins notificarea, dar, așa cum s-a arătat, instanța de fond în mod corect a apreciat că este nelegală și netemeinică și a obligat la despăgubiri bănești către contestator, întrucât restituirea în natură nu este posibilă. Deși este adevărat că obligația de a efectua plăți cu titlul de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 nu este o obligație a Primăriei, ci, conform dispozițiilor art. 16 alin. (8) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligația plății este o problemă de executare ulterioară și revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, plata urmând a se face potrivit acestui text de lege, și, deși s-a aplicat greșit legea, față de temeiul de drept invocat, acest motiv, prin el însuși, nu poate să ducă la casarea hotărârii.

Astfel încât, recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Turnu Măgurele, prin Primar împotriva deciziei nr. 1704/A din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4827/2006
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 29 martie 2004, înregistrată la Tribunalul Teleormam sub nr. 1039/2004, reclamantul D.G. a c
ÎCCJ 2006-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2618/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 martie 2004 la Tribunalul Teleorman, contestatorul M.M. a solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Turnu Măgu
ÎCCJ 2011-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7968/2011
629/1/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care recursul declarat de Primăria Municipiului Turnu Măgurele a fost respins. Autoritățile administrative, prin Primarul Municipiului Turnu Măgurele, au emis decizii în absența petenți
ÎCCJ 2005-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3815/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Teleorman reclamanții P.N.G. și P.G.E. au chemat în judecată Consiliul Local a
ÎCCJ 2008-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6799/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Teleorman, la 13 iunie 2006, reclamanta V.A. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 688 din 5 mai 2006 emisă de P
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă