Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6799/2008

HOTĂRÂRE
10.11.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6799/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Teleorman, la 13 iunie 2006, reclamanta V.A. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 688 din 5 mai 2006 emisă de Primarul Municipiului Turnu Măgurele, prin care a fost respinsă notificarea de restituirea în natură a imobilului, construcție și teren, situat în municipiul Turnu Măgurele, dar s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Reclamanta a cerut, prin acțiune, anularea dispoziției emise de primar și restituirea în natură a terenului în suprafață de 425 mp, iar, în subsidiar, acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alt teren de aceeași valoare.

În cuprinsul acțiunii contestației reclamanta a arătat că este moștenitoarea fostei proprietare P.N., de la care imobilul a fost preluat, prin expropriere. Construcția care a existat pe teren a fost demolată și a fost edificată, în loc, o altă construcție în care, în prezent funcționează o creșă-grădiniță. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 217 din 19 februarie 2007, a respins ca nefondată acțiunea (contestația) formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în anul 1973, la cererea fostei proprietare, construcția a fost demolată, așa că prin expropriere a fost preluat doar terenul, care, însă, nu poate fi restituit în natură, deoarece pe teren au fost construite o grădiniță și o creșă, reclamanta fiind îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea de Apel București, secția a III-a, prin decizia civilă nr. 270 A din 14 aprilie 2008, a admis apelul declarat de reclamanta V.A. și a schimbat sentința civilă nr. 217/2007 a Tribunalului București, în sensul că a admis acțiunea (contestația), a anulat dispoziția nr. 688/2006 emisă de Primarul Municipiului Turnu Măgurele și a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 425 mp, aflat în litigiu. În cuprinsul deciziei, curtea de apel a motivat că, prin expertiza topografică întocmită în cauză, s-a stabilit că terenul în suprafață de 425 mp este liber, așa încât, în baza art. 1 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs Municipiul Turnu Măgurele, prin primar, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, că, în mod greșit, s-a dispus restituirea în natură a terenului, care este de uz și utilitate publică, făcând parte din zona verde a grădiniței situate în imediata apropriere. Recursul declarat nu este întemeiat. Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit acestei legi, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură, iar, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură.

Din actele dosarului rezultă că terenul situat în municipiul Turnu Măgurele, a fost preluat de stat în mod abuziv, prin expropriere, în temeiul Decretului nr. 378 din 5 iulie 1973. Construcția care a existat pe teren și care a avut destinația de locuință a fost demolată total la cererea fostei proprietare P.N. (autoarea reclamantei), pe baza unei autorități administrative de demolare din 1973. În aceeași perioadă au fost expropriate și alte imobile situate în vecinătate. Pentru identificarea și delimitarea terenului aflat în litigiu, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice. Raportul întocmit de expertul judiciar, specialitatea topografie (filele 54-56) confirmă că terenul, în suprafață de 425 mp este liber, pe teren nefiind edificate construcții sau lucrări de sistematizare ale zonei (nu sunt rețele utilitare supraterane sau subterane).

Acest teren are acces la stradă și la o alee pietonală și este situat în apropierea unei grădinițe construite pe alte suprafețe de teren care au fost expropriate. Prin raportul de expertiză judiciară menționat, instanța de apel a stabilit că terenul este liber de construcții și poate fi restituit în natură, fără ca, prin această măsură reparatorie, să fie afectată buna funcționare a grădiniței din apropiere. Probele administrate fac dovada că terenul revendicat de reclamantă este liber, în înțelesul Legii nr. 10/2001, așa încât, dispunând restituirea în natură, instanța de apel a aplicat corect prevederile acestei legi. Susținerile formulate prin recurs că terenul este de uz și utilitate publică nu sunt confirmate de probele administrate în cauză.

Instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății, iar decizia a fost dată cu aplicarea judicioasă a legii, așa încât recursul exercitat în cauză va fi respins.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Turnu Măgurele, prin primar, împotriva deciziei nr. 270 A din 14 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8424/2006
de locuință). Prin aceeași sentință s-a luat act că reclamantul a renunțat la judecata cererii de constatare a nulității deciziei nr. 315/1975 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului Teleorman. Pentru a hotărî astfel
ÎCCJ 2006-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4827/2006
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 29 martie 2004, înregistrată la Tribunalul Teleormam sub nr. 1039/2004, reclamantul D.G. a c
ÎCCJ 2008-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 612/2008
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la 7 februarie 2006 la Tribunalul Teleorman, I.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 2705 din 16 noiembr
ÎCCJ 2006-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5079/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1023/2004, contestatorul O.M. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Turnu Măgurele anularea deciziei nr. 690, emisă
ÎCCJ 2007-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3342/2007
gurele. Construcția în litigiu fiind grav avariată urmare seismului din 4 martie 1977 lui P.A. i-a fost emisă autorizația de dărâmare sau desființare de construcții nr. 42 din 15 aprilie 1977. Cu adresa nr. 12668 din 12 iulie 2004 Primăria
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă