ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4554/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2661/ CA din 28

octombrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția comercial și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei P. SA București, sucursala

Hunedoara și a obligat pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara să plătească

acesteia suma de 101.652.481 lei, reprezentând contravaloare marfă lipsă pe

timpul transportului.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 59/ A din 1 martie

2004 a respins apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe,

ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâta a declarat recurs.

La termenul de judecată din 11

noiembrie 2004, fixat pentru judecarea căii de atac exercitate de pârâtă,

instanța de control judiciar a invocat excepția nelegalității hotărârii

atacate, în raport de dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ.

Examinând excepția invocată din

oficiu se constată următoarele:

Potrivit principiului activității în

timp a legii, cu referire la legea procesuală civilă, hotărârile judecătorești

sunt supuse căilor de atac, prevăzute de normele în vigoare la data pronunțării

hotărârii atacate, iar soluționarea acestora are loc cu respectarea regulilor

de procedură în vigoare la data judecății.

Drept urmare, între altele, calea de

atac fiind determinată de lege, soluționarea acesteia are loc în limitele

arătate, denumirea dată de părți fiind irelevantă.

Este de reținut că normele de

procedură, astfel cum acestea au fost reglementate în legea procesuală civilă,

sunt imperative, de ordine publică, astfel că este nulă orice hotărâre ce s-ar

pronunța cu nesocotirea acestora.

Ori, potrivit art. 282

1

alin.

(1) C. proc. civ., introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, în vigoare la data

pronunțării hotărârii primei instanțe, nu erau supuse apelului, între altele,

cererile introduse pe cale principală, privind obligații de plată a unei sume

de bani, în valoare de până la 200.000.000 lei.

Drept urmare, în raport de obiectul

cererii, cu referire la valoarea sumei solicitate cu titlu de daune, hotărârea

primei instanțe nu era supusă apelului, iar calea de atac urma a fi calificată,

potrivit dispozițiilor legii procesuale civile, ca fiind recurs.

Ca atare, excepția invocată din

oficiu se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite excepția, va admite recursul declarat de pârâtă, va

casa decizia atacată în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și va trimite

dosarul Curții de Apel Alba Iulia, în vederea judecării recursului declarat de

pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția.

Admite recursul declarat de pârâta

C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 59/ A din 1 martie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează decizia recurată și trimite

dosarul la Curtea de Apel Alba Iulia pentru judecarea recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 11 noiembrie 2004.