ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4626/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1192/2004, condamnatul G.V. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 146/2003 a Tribunalului Sibiu. În motivarea cererii sale, condamnatul arată că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, fapt ce justifică achitarea sa. Prin sentința penală nr. 53 din 10 martie 2004, s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 146/2003 formulată de condamnatul G.V. Instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 146 din 30 iunie 2003, Tribunalul Sibiu a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a mai reținut că împrejurările invocate de condamnat, au fost analizate în căile ordinare de atac și nu se încadrează în cazurile prevăzută de art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a formulat apel condamnatul, reiterând împrejurarea că a săvârșit infracțiunea de omor, în stare de legitimă apărare, prevăzută de art. 44 C. pen., fapt ce justifică desființarea acesteia și pe fondul cauzei să se dispună achitarea sa. Prin decizia penală nr. 143 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de Tribunalul Sibiu prin sentința penală nr. 53 din 10 martie 2004. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs condamnatul G.V., solicitând admiterea recursului său și, pe fond, să se dispună achitarea sa, întrucât a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Pe de o parte, aspectul invocat de recurent a fost analizat cu ocazia judecării fondului cauzei, respectiv a apelului și recursului. Pe de altă parte, în art. 394 C. proc. pen., sunt reglementate expres cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive, iar situația despre care vorbește condamnatul în cererea sa de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Față de aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 C. proc.
pen., va fi obligat recurentul condamnat, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 143 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.