ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 3963 din 23 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a constatat ca fiind nul recursul declarat de C.E. împotriva deciziei nr. 125/ F din 25 noiembrie 2009, dată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin care s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 1235 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în favoarea acestei instanțe. S-a arătat că recurenta nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și nici dezvoltarea criticilor nu face posibilă încadrarea, în acord cu exigențele art. 306 alin. (3) C. proc.
civ., în vreunul din motivele de recurs. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire C.E., reclamantă în cauză, tară a arăta temeiul de drept și exprimându-și în termeni generali, nemulțumirea cu privire la modul de soluționare a cauzei. Cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere, pentru motivele prevăzute la pct. 1-9, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Rezultă, din interpretarea textului mai sus citat, că, legiuitorul a limitat calea de atac a revizuirii hotărârilor date de o instanță de recurs, exclusiv la acele hotărâri judecătorești prin care s-a evocat fondul cauzei.
În această categorie intră toate hotărârile prin care instanțele de recurs au rejudecat fondul, după casare. Este unanim admis, atât în practica judiciară cât și în literatura de specialitate că nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii, hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere. Or, în speță, prin hotărârea atacată, instanța supremă, tară a evoca fondul, a constatat ca fiind nul recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 125/ F din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Așa fiind, cererea de revizuire urmează a se respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta C.E. împotriva deciziei nr. 3963 din 23 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 aprilie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.