ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2467/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul L.Ș. a solicitat anularea hotărârii nr. 12292, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, la data de 15 ianuarie 2004 și obligarea pârâtei la recunoașterea calității de refugiat, cu acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată și modificată. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că împreună cu părinții s-a refugiat în luna iulie 1941, din satul Văleni, comuna Călata, în satul Zam, comuna Sîncraiu. A arătat că fiind de etnie maghiară, a suferit persecuții din partea gardienilor publici ai Detașamentului Poliției Călata.

Pe perioada refugiului, reclamantul a arătat că situația întregii familii a fost deosebit de grea, dat fiind confiscarea averii de către autorități. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 329 din 26 februarie 2004, a admis acțiunea în contencios administrativ. A dispus anularea hotărârii nr. 12292 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de refugiat în perioada 15 iulie 1941 - 15 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești, prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată, începând cu data de 1 decembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul, copil fiind, a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia, împărtășind situația acesteia și suportând consecințele refugiului care s-au răsfrânt și asupra sa.

Situația de fapt a fost dovedită, atât cu declarațiile de martor ale lui P.F. și G.V., cât și cu procesul-verbal nr. 1026 din 18 mai 1951, întocmit de Vama Câmpia Turdei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Recurenta a susținut, în esență, că situația reclamatului nu face obiectul Legii nr. 189/2000, întrucât localitatea Văleni se afla sub administrația Statului Român; că localitatea Văleni nu era sub ocupația regimului austro-ungar, așa cum rezultă din lista eliberată de Arhivele Naționale - Regiunea Cluj, iar cum schimbul de domiciliu nu a fost urmare a persecuției din motive etnice, nu pot fi acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile prezentei legi, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice. Dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cauză reclamantul L.Ș., datorită etniei maghiare, s-a refugiat împreună cu familia din localitatea Văleni, comuna Călata, în satul Zam, comuna Sâncraiu.

Această împrejurare a fost dovedită prin declarațiile martorilor G.V. și P.F., precum și cu decizia nr. 181815 din 27 iunie 1941, a Direcției Vămilor. Este lipsit de relevanță în susținerea recursului, argumentul Casei Județene de Pensii Cluj, că localitatea Văleni se afla sub jurisdicția românească. Este chiar un argument în favoarea admiterii cererii reclamantului, în sensul persecuției etnice față de un cetățean de origine maghiară care a fost nevoit să se refugieze în teritoriile ocupate. Pentru considerentele expuse, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței nr. 329 din 26 februarie 2004, a Curții de Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.