ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 393/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 28 iunie 2005, reclamanta P.A. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună

anularea hotărârii nr. 16114 din 14 februarie 2005, a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al prevederilor acestei legi, pentru perioada octombrie

1941 - noiembrie 1944.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat, în esență, că, datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă după

cedarea Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena, a fost nevoită să

se refugieze, împreună cu familia, din satul Visag, comuna Săcuieu, în satul

Rogojel, aparținând aceleiași comune.

Prin sentința civilă nr. 503 din 7

septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei P.A., a anulat hotărârea

nr. 16114 din 14 februarie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj,

pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în

perioada 1 octombrie 1941 - 30 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de

O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2005.

Pentru a se pronunța acest sens,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că

acțiunea este fondată, iar reclamantul îndeplinește cerințele prevăzute de art.

1 lit. c) din

O.G.

nr. 105/1999.

Totodată, instanța de fond a reținut

că este de esența acestei reglementări, să se stabilească dacă persoanele care

s-au refugiat, au fost persecutate etnic. Împrejurarea că localitatea de unde

s-au refugiat cei în cauză, se afla sub autoritatea Statului român, este

lipsită de relevanță, în raport cu dispozițiile legale aplicabile.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs,

Casa

Județeană de Pensii

Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta consideră că instanța de fond

a pronunțat o sentință greșită, deoarece reclamanta nu îndeplinea condițiile

pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

întrucât refugierea s-a făcut de pe un teritoriu aflat sub autoritatea Statului

român - localitatea Visag, județul Cluj, în teritoriul ocupat de trupele

hortyste și nu s-a datorat persecuției etnice.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente, care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Potrivit dispozițiilor art. 2 din

Normele pentru aplicarea prevederilor

O.G.

nr.

105/1999, aprobate prin

H.G.

nr. 127/2002, prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței menționate, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se

includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care

au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, din

localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice la care a fost

supusă după ocuparea Ardealului de Nord, de către trupele hortyste, după

Dictatul de la Viena din 1940. Declarațiile martorilor T.T. și P.T. confirmă

această împrejurare.

Nu poate fi primită critica

formulată de recurentă, cu privire la faptul că refugierea s-a făcut dintr-un

teritoriu aflat sub autoritatea Statului român, deoarece o asemenea condiție nu

este prevăzută de lege.

Rezultă că instanța de fond a

reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale

aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat este nefondat și urmează a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 503 din 7 septembrie

2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.