ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 568/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 ianuarie 2004, reclamantul L.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 12887 din 25 noiembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că după cedarea Ardealului de Nord, tatăl său, care lucra în funcția de acar la C.F.R. Cluj, a fost obligat de autoritățile maghiare, instaurate după Dictatul de la Viena, să se strămute din comuna Bonțida, în localitatea Budaors din Ungaria. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 175 din 4 februarie 2004, a respins acțiunea, ca nefondată.

Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că tatăl său a fost transferat din România, în Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, din localitatea Bonțida, în localitatea Budaors, Ungaria. Dar și în situația în care ar fi făcut acesta dovadă, instanța a apreciat că reclamantul nu putea beneficia de drepturile de strămutat, întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, câtă vreme a acceptat măsura impusă de guvernul maghiar. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, L.N., criticând-o pentru nelegalitate. Recurentul a susținut că frații săi, L.I. și L.G., aflându-se în aceeași situație și pentru aceleași motive, li s-a recunoscut calitatea de strămutat.

Verificând sentința recurată, în raport cu critica formulată, probele administrate și dispozițiile legale incidente în cauză, se constată că recursul este întemeiat. Potrivit O.G. nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul, din motive etnice. Reclamantul, născut la data de 22 august 1934, în comuna Bonțida, județul Cluj, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu părinții și frații săi, în localitatea Budaors din Ungaria, întrucât tatăl său, care era angajat M.A.V., a fost obligat să se mute cu serviciul în Ungaria. Această măsură a fost un abuz, și nu o schimbare obișnuită a locului de muncă al tatălui său, fiind nevoit să plece, pentru că, altfel, nu ar fi putut asigura întreținerea familiei, în lipsa unei alte surse de venit.

Este evident că măsura schimbării locului de muncă al acestuia a fost un act impus, o măsură de persecuție din motive etnice, care trebuie interpretată în raport cu conjunctura istorică a momentului, fiind cunoscute tendințele de deznaționalizare forțată a populației române din teritoriile ocupate. Potrivit Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, cetățeanul român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu. În perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945, tatăl reclamantului a fost strămutat împreună cu familia, din localitatea Bonțida, județul Cluj, în Ungaria.

Așa fiind, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și în fond, va admite acțiunea, obligând Casa Județeană de Pensii Cluj, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de L.N., împotriva sentinței civile nr. 175 din 4 februarie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea, anulează hotărârea nr. 12887 din 25 noiembrie 2003 și obligă pârâta, la emiterea unei noi hotărâri, prin care să i se recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu noiembrie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.