Decizia nr. 2101/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 649/2004 a Curții de Apel Cluj

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 649 din 17 mai 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, prin care acesta a solicitat anularea hotărârii nr. 12794 din 8 aprilie 2004, emisă de pârâtă și pe cale de consecință, stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut din actele dosarului, că reclamantul, în luna martie, anul 1944, s-a refugiat împreună cu familia sa, din Vaslui, în localitatea Orlat, județul Sibiu, de unde s-a întors în luna noiembrie 1944. A mai reținut instanța, că localitatea Vaslui nu a fost cedată autorităților maghiare, rămânând în administrarea Statului Român, astfel că neavând loc o schimbare a administrației, reclamantul nu poate invoca motivul de persecuție etnică al refugiului și ca urmare, nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul C.D., susținând că se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât strămutarea sa, împreună cu mama și frații săi, din localitatea de domiciliu, s-a făcut în mod forțat, dictată de administrația germană de ocupație, în timp ce tatăl, lucrător la C.F.R., a fost reținut pentru front. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice. În cauză, se constată că strămutarea reclamantului și a membrilor de familie nu a fost determinată de persecuții de natură etnică, în sensul prevăzut de art. 2 din Normele de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Rezultă, așadar, că voința legiuitorului este aceea ca numai persoanele prevăzute la art. 1 din lege, să fie considerate ca persecutate etnic și în consecință, să beneficieze de drepturile prevăzute de această lege. Față de cele ce preced, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de C.D. împotriva sentinței civile nr. 649 din 17 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.