ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1082/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 20 iunie 2005, reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii de revizuire din 12 mai 2005, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că hotărârea adoptată de pârâtă este nelegală, deoarece a făcut dovada prin declarații de martor că, începând cu luna august 1944 și până în februarie 1945, s-a refugiat, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor pe motive etnice.

Prin sentința nr. 560 din 26 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei M.A., a anulat hotărârea de revizuire din 12 mai 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 30 august 1944 - 20 februarie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu 1 ianuarie 2004. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada strămutării, împreună cu familia, într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, în perioada 30 august 1944 - 20 februarie 1945, urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, în cauză fiind de fapt contestat răspunsul primit de la pârâtă, sub nr. 61138 din 10 mai 2005, și nu hotărârea nr. 13254/2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. Totodată, se apreciază că soluția instanței de fond este contrară practicii în materie a aceleiași instanțe, iar din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că orașul Turda, de unde s-a refugiat reclamanta, s-a aflat sub ocupația trupelor maghiare, doar în perioada 5 septembrie - 5 octombrie 1944. Astfel, în luna august 1944, când reclamanta susține că a avut loc refugierea, localitatea menționată se afla sub autoritatea Statului român.

Recurenta mai susține că soluția pronunțată nu ține seama de o cerință esențială a legii, și anume, aceea de a se dovedi că refugierea s-a datorat persecuțiilor etnice. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate sau refugiate ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Totodată, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, se constată că materialul probator administrat este insuficient, pentru a justifica concluziile la care a ajuns instanța de fond. Astfel, nu rezultă cu claritate cum s-a manifestat persecuția etnică față de niște cetățeni români, într-un teritoriu care, potrivit opiniilor exprimate de istorici, se afla sub autoritatea Statului român. Urmează ca sentința pronunțată să fie casată, iar cauza să fie trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării cauzei se va urmări completarea și lămurirea materialului probator administrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 560 din 26 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.