ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1923/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 1 noiembrie 2005, reclamantul M.L. a solicitat, în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Maramureș, împotriva anularea

hotărârii nr. 372 din 29 septembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 779 din 5

decembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului,

drepturile solicitate, pentru perioada 16 aprilie 1941 - 5 octombrie 1944,

începând cu data de 1 octombrie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că probele existente la dosar fac dovada că reclamantul,

împreună cu familia sa, a fost strămutat din localitatea de domiciliu, situată

în Ardealul de Nord, într-o localitate din Ungaria, ca efect al Dictatului de la Viena, din 1940, întrucât se urmărea îndepărtarea angajaților de origine română din zona

ocupată.

În acest sens s-a arătat că

reclamantul a depus la dosarul cauzei, acte de stare civilă, certificat care

atestă naționalitatea română a părinților, precum și o serie de acte oficiale,

traduse din limba maghiară, confirmând strămutarea în Ungaria.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș,

criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor legii și susținând că

strămutarea în Ungaria a familiei intimatului-reclamant a echivalat cu o mutare

în interesul serviciului și pe cale de consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat și urmează a

fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000 beneficiază de drepturile acordate prin acest act

normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată

sau expulzată în altă localitate.

În cauză, așa cum corect a reținut instanța

de fond, strămutarea intimatului, împreună cu familia, din Ardealul Nord, aflat

sub ocupație maghiară, într-o localitate din Ungaria, a fost consecința

persecuției etnice practicată de autoritățile de ocupație împotriva populației

românești, în speță, a lucrătorilor de la Căile Ferate Române, considerați indezirabili într-un sector de activitate atât de important.

Dat fiind contextul istoric și luând

în considerare probele aflate la dosarul cauzei, obligarea acestora de a-și

părăsi domiciliul pentru a pleca în Ungaria, nu poate fi socotită în nici un

caz mutarea în interesul serviciului.

Față de aceste considerente și

constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea

va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 779 din 5

decembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2006.