Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3408/2006

HOTĂRÂRE
13.10.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3408/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 februarie 2006, reclamantul R.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 432 din 31 ianuarie 2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născut în timpul refugiului părinților săi din Nordul Transilvaniei, în județul Hunedoara.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 187 din 12 aprilie 2006, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 432 din 31 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 23 septembrie 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile cuvenite, începând cu data de 1 februarie 2006. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 23 septembrie 1942, dată la care părinții săi erau refugiați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu și a dobândit, prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de R.M. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutate a părinților lor, iar intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc. Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv legitimația eliberată de Comisariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei, procesul-verbal de inspecție și copiile actelor de stare civilă ale reclamantului.

Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 187 din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 martie 2004, reclamanta R.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 1822 din 19 ianuarie 2004, emisă de Casa Județean
ÎCCJ 2005-04-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 aprilie 2004, reclamantul C.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 352 din 6 septembrie 2002, emisă de Casa Județea
ÎCCJ 2005-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iulie 2003, reclamanta P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 1457 din 10 iulie 2003, emisă de Casa Județeană de
ÎCCJ 2005-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 573/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie 2004, reclamantul B.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 1862 din 28 ianuarie 2004, emisă de Casa Jude
ÎCCJ 2005-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 755/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2004, reclamantul Ș.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 1866 din 28 ianuarie 2004, emisă de Casa Jude
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă