ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2418/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 aprilie 2004, reclamantul C.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 352 din 6 septembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș și recomunicată la 31 martie 2004 și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, fiind născut în timpul refugiului părinților săi. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 680 din 20 mai 2004, prin care a respins excepția puterii lucrului judecat și a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 352 din 6 septembrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 18 decembrie 1943, dată la care părinții săi erau refugiați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege. A mai reținut că nu sunt întrunite cerințele existenței autorității lucrului judecat, întrucât sentința invocată de pârâtă se referă la alte două acte ale pârâtei, cauzele neavând același obiect. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând casarea hotărârii și respingerea acțiunii formulate de C.V.
Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate. Că, instanța a reținut în mod greșit că excepția puterii lucrului judecat, pe care a invocat-o, este neîntemeiată, cu toate că, în cauză, părțile s-au mai judecat într-o pricină identică. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Cum strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind între data nașterii lui și data retrocedării pământului românesc. Situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv actele de stare civilă și adeverința emisă de Primăria comunei Pișcolt.
Interpretarea dată de instanță este legală și nu adaugă la lege. Prima instanță a reținut, în mod corect și că nu operează autoritatea de lucru judecat, neexistând identitate de obiect între cele două cauze. În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 680 din 20 mai 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.