ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea

hotărârii nr. 373 din 29 septembrie 2005, emisă de pârâtă, obligarea acesteia

să-i recunoască calitatea de refugiată în perioada 16 aprilie 1941 - 5

octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu 1 octombrie 2005.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă,

certificatul de naționalitate nr. 591/1945, cazier judiciar, cuponul pentru a

dovedi mutarea din locuința stabilă din 16 aprilie 1941 și actul de legitimație

nr. 1073, din care a rezultat că aceasta, în urma Dictatului de Viena, în luna

aprilie 1941, împreună cu familia sa, a fost strămutată din comuna Cinta,

județul Maramureș, în Ungaria, deoarece tatăl ei lucra la Căile Ferate, iar în 5 octombrie 1944 s-a reîntors la domiciliul său.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 794 din 8

decembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 373 din 29

septembrie 2005, emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei,

calitatea de refugiată în perioada 16 aprilie 1941 - 5 octombrie 1944 și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1

octombrie 2005.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că în perioada în care

Ardealul de Nord s-a aflat sub jurisdicția Statului Ungar, tatăl său, care

lucra la Căile Ferate Române, a fost determinat, împreună cu familia, să-și

părăsească locuința din localitatea de domiciliu, fiind, astfel, nevoit să se

strămute într-o localitate din Ungaria, unde au fost expuși unor umilințe și

marginalizați pe considerente etnice. Deci, mutarea tatălui reclamantei și a

familiei acestuia, pe teritoriul unui stat străin, într-o altă localitate,

decât cea de domiciliu, chiar justificată fiind pe relațiile de serviciu ale

acestuia cu autoritățile de ocupație, constituie persecuției etnică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe

motiv că schimbul de domiciliu al reclamantei nu s-a datorat persecuției

etnice.

Examinând cauza și sentința atacată,

Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act

normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate, din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii, tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au

avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice.

Cum în cauză s-a făcut dovada, prin

probatoriul administrat care are realmente valoare judiciară, că reclamanta,

împreună cu familia sa, a fost strămutată din comuna Cinta, județul Maramureș,

în Ungaria, în perioada 16 aprilie 1941 - 5 octombrie 1944, în mod corect

instanța de fond a reținut că aceasta a suferit consecințele morale și

materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru aceste considerente, recursul

va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Maramureș împotriva sentinței civile nr. 794 din 8

decembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2006.