ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5761/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

T.H. prin mandatar S.T. a solicitat

obligarea pârâtului, în calitate de proprietar al imobilului situat în Brașov,

la încheierea contractului de închiriere pentru locuința ce o deține în imobil,

în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999, modificată prin Legea nr. 241/2001.

Se motivează acțiunea, prin aceea că

prin hotărâre judecătorească irevocabilă titlul de proprietate al pârâtului a

fost preferat titlului de proprietate al reclamanților obținut în condițiile

Legii nr. 112/1995 și pe cale de consecință redevin chiriași în temeiul

prevederilor legale citate.

Judecătoria Brașov prin sentința

civilă nr. 7365 din 9 septembrie 2003 a respins acțiunea reclamanților.

Instanța a reținut că, în urma

admiterii acțiunii în revendicare formulată de către pârât, contractele de

vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost „desființate

implicit” așa cum susțin reclamanții, această noțiune nefiind recunoscută ca și

cauză de neeficacitate a actului juridic civil.

Art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999

modificată, face referire expresă la titularii de contracte de

vânzare-cumpărare desființate prin hotărâre judecătorească, ceea ce nu este

cazul în speță. Instanța de fond reproșează reclamanților faptul că au cerut

chiar ei desființarea propriilor contracte de vânzare-cumpărare.

Apelul declarat de reclamanți a fost

admis de Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 118/Ap din 11 noiembrie

obligării pârâtului să încheie cu reclamanții contractele de închiriere, pentru

locuințele în litigiu.

Instanța de apel a reținut că

reclamanții, foști chiriași, au cumpărat locuința cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, însă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă s-a

apreciat că titlul de proprietate al pârâtului este preferabil titlurilor de

proprietate ale reclamanților, astfel că a fost admisă acțiunea în revendicare

formulată de pârâtul din prezenta cauză. Așa fiind, titlul de proprietate al

reclamanților nu mai are nici o eficiență juridică, deci poate fi asimilat

contractelor considerate desființate. Prin analogie, reclamanții se află în

situația reglementată de art. 6 din O.U.G. nr. 40/1995.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs T.S., prin mandatar S.T.. Au fost invocate ca motive de casare

prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Pentru motivul I de recurs (art. 304

pct. 5) se arată în esență:

Acțiunea reclamanților a fost

formulată împotriva pârâtului T.H. la 22 ianuarie 2003. Pârâtul a decedat la 19

mai 2003 și potrivit certificatului de moștenitor recurenta a fost declarată

unică moștenitoare la data de 6 octombrie 2003. Curtea de Apel Brașov a obligat

deci o persoană decedată, ceea ce conduce la nulitatea hotărârii.

Pentru motivul II de recurs (art. 304

pct. 9) se susține, în esență, că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 6

din O.U.G. nr. 40/1999, acestea fiind de o strictă interpretare. Or,

reclamanților nu le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, condiție

obligatorie pentru ca proprietarul să poată fi obligat să încheie contract de

închiriere cu aceștia.

Recursul se privește ca fondat în

limitele și pentru motivele ce urmează.

Pârâtul, proprietar al imobilului, a

decedat pe parcursul desfășurării procesului. Acesta a avut un mandatar în persoana

lui S.T. Indiferent dacă acesta a avut sau nu cunoștință, în faza de fond

sau/și apel, la decesul pârâtului cert este că acesta a reprezentat o persoană

decedată, care avea însă un moștenitor posesor al unui certificat de moștenitor

din 6 octombrie 2003 notat în C.F., împrejurare necunoscută de instanță și nu

din vina ei.

Potrivit art. 71 C. proc. civ. mandatul

nu încetează prin moartea celui care l-a dat; mandatul dăinuiește până la

retragerea lui de către moștenitori.

Acest text de lege trebuie interpretat

prin raportare la art. 67, potrivit căruia părțile pot să exercite drepturile

procesuale personal sau prin mandatar.

Din momentul decesului pârâtului,

parte în proces devine recurenta moștenitoare care poate să-și exercite

drepturile personal sau prin mandatar [art. 67 alin. (1)].

Pentru a vedea dacă mandatul

dăinuiește (art. 71 teza 2) moștenitoarea trebuia să-și exprime punctul de

vedere cu privire la mandatul dat de autorul său. Pentru aceasta trebuia însă

introdusă în proces, ceea ce nu s-a făcut. Numai în situația în care

moștenitoarea, introdusă în proces, nu retrăgea mandatul, acesta rămânea

valabil. Or, prima condiție de introducere în cauză nu s-a îndeplinit.

În consecință, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului, după introducerea în cauză a

moștenitoarei și exprimarea expresă a opțiunii acesteia cu privire la mandatul

dat de autorul său.

Admiterea primului motiv de casare

face de prisos examinarea motivului doi de casare. Cu ocazia rejudecării

apelului vor fi examinate toate celelalte motive invocate în cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta T.S.,

prin mandatar S.T. împotriva deciziei nr. 118/Ap din 11 noiembrie 2003 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași

instanță, pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie

2004.