ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5561/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul B.S. a chemat în judecată pârâta SC E. SA, sucursala Brașov, solicitând să se dispună obligarea acesteia de a încheia cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare cu privire la garsoniera (camera) nr. 105 din imobilul situat în Brașov. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este titularul contractului de închiriere nr. 221 din 16 februarie 1999 cu privire la spațiul menționat, care nu este o locuință de intervenție iar pârâta refuză în mod nejustificat să o vândă. Au fost invocate în drept, ca temei al cererii, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și arătând că: - nu este proprietara imobilului respectiv, ci doar un detentor precar; - reclamantul nu și-a exprimat dorința de cumpărare a locuinței, care este un spațiu de intervenție. Examinând dovezile cu înscrisuri administrate Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 8745 din 16 octombrie 2003 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând că sunt în mod cumulativ întrunite condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 85/1992 pentru vânzarea locuinței către reclamant. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanței de fond, prin decizia civilă nr. 169 din 2 martie 2004 formulată de Curtea de Apel Brașov.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată. A arătat că nu este proprietara imobilului iar pe de altă parte spațiul în litigiu are natura juridică a unei locuințe de intervenție. Recursul este fondat, instanțele considerând în mod greșit că acțiunea este admisibilă: Sub un prim aspect, la fila 4 a dosarului de fond se află contractul de încheiere în care se menționează clar și explicit că este vorba despre o locuință de intervenție. Orice discuție cu privire la acest aspect, menită să contrazică prevederile contractului semnat de părți, nu poate fi primită. Pe de altă parte, din extrasul de C.F.

( fila 30 dosar de fond ) rezultă indubitabil că proprietar al construcției este statul român, pârâta având doar un drept de folosință asupra terenului pe durata existenței clădirii. Se constată așadar că prin cele două hotărâri judecătorești, un neproprietar a fost obligat să vândă un bun care, potrivit legii, nu putea fi înstrăinat. În consecință, cum sentința și decizia sunt vădit greșite, Înalta Curte va admite recursul și le va casa, urmând ca, în rejudecarea cauzei conform art. 312 și art. 314 C. proc. civ., să respingă acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, sucursala Brașov, împotriva deciziei civile nr. 169/Ap din 2 martie 2004 a Curții de Apel Brașov. Casează această decizie precum și sentința civilă nr. 8745 din 16 octombrie 2003 a Judecătoriei Brașov și, rejudecând, respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință, astăzi 23 iunie 2005.