Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5576/2005

HOTĂRÂRE
24.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5576/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 27 ianuarie 2004, în dosarul nr. 160/2004, Judecătoria Brașov, a respins cererea formulată de către creditoarea SC R. SRL Brașov în contradictoriu cu debitoarea M.A.M., privind încuviințarea cererii de executare silită asupra imobilului înscris în C.F. nr. 31753 a localității Brașov sub nr.top 8782/4/1/1/1/2/8. Creditoarea a formulat apel împotriva menționatei încheieri iar Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 221/Ap din 18 martie 2004 l-a respins ca nefondat pe considerentul că imobilul a fost dobândit de debitoare în baza prevederilor Legii nr. 112/1995, acesta fiind scos temporar din circuitul civil, neputând fi înstrăinat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, creditoarea a formulat recurs susținând că în mod greșit s-a reținut că imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 deoarece, din contractul de vânzare cumpărare depus la dosar, rezultă că imobilul a fost vândut debitoarei în baza Decretului-lege nr. 61/1990, iar în extrasul de C.F. nr. 31753 a localității Brașov nu este înscrisă nici o ipotecă în favoarea vânzătorului până la achitarea integrală a prețului de către cumpărător. Recursul este nefondat.

Într-adevăr, conform contractului de vânzare cumpărare aflat la dosar, asupra imobilului în discuție este înscrisă o ipotecă legală în favoarea Statului Român până la plata integrală a prețului și a dobânzii, respectiv până la data de 14 septembrie 2006. Așa încât, deși prima instanță a reținut greșit incidența Legii nr. 112/1995, totuși, în raport de prevederile art. III pct. 1 și 4 din contract, în mod just instanța de apel a reținut incidența prevederilor art. 371 3 alin. (2) C. proc. civ. și a respins apelul ca nefondat. De altfel, recursul creditoarei este lipsit de interes în condițiile în care titlul în baza căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare, respectiv sentința civilă nr. 392/M/2003 a Tribunalului Brașov a fost desființată prin decizia civilă nr. 698/R din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Brașov.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință.

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC R. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 221/Ap din 18 martie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 697/2005
titlului său de proprietate, dat fiind momentul la care a încheiat contractul de vânzare, anume 10 decembrie 1998, adică ulterior formulării de către fostul proprietar atât a acțiunii în revendicare cât și a cererii pentru măsuri reparatori
ÎCCJ 2005-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5477/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Brașov prin încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 3 decembrie 2003 a admis cererea formulată de creditorul V.B.A. și a încuviințat
ÎCCJ 2003-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2560/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 martie 2001, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea formulată de creditoarea SC B.C.A
ÎCCJ 2005-05-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4145/2005
apel nu a fost dovedită conform căreia suma pretinsă a fost achitată integral. În contra deciziei pronunțate de curtea de apel, debitoarea a formulat recurs prin care a solicitat instanței supreme, admiterea acestuia și casarea deciziei civ
ÎCCJ 2005-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5561/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul B.S. a chemat în judecată pârâta SC E. SA, sucursala
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă