ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1077/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 864

din 24 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5993/2002 a

fost condamnat inculpatul

L.R.

la

7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

S-a aplicat pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen.,

în condițiile prevăzute de art. 64 C. pen.

Conform art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut arestarea preventivă și în baza art. 88 C. pen., s-a

computat prevenția de la 27 februarie 2002 la zi.

S-a confiscat briceagul

corp-delict și a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

soluție, s-a reținut în fapt că, la 23 februarie 2002, inculpatul a lovit

repetat cu briceagul partea vătămată M.D., producându-i leziuni traumatice

descrise în expertiza medico-legală și care au necesitat 25-30 zile îngrijiri

medicale, faptă ce ar fi avut loc în următoarele împrejurări:

Partea vătămată a avut o

altercație cu o persoană pe nume „C.” în barul B.D., de față fiind și

inculpatul, eveniment care s-a produs la 18 februarie 2002, astfel că la 23

februarie 2003 când cei trei s-au reîntâlnit în același bar, inculpatul a

hotărât să se răzbune.

În momentul când partea

vătămată a ieșit din bar inculpatul a urmat-o și a înjunghiat-o cu briceagul în

zona coapsei stângi apoi în abdomen, fiind ulterior transportat la spital de

martorul Constantin Mihai și de inculpat.

Anterior partea vătămată a

încercat să ia briceagul din mâna inculpatului pentru a se apăra, ocazie cu

care s-a și tăiat la palmă (leziune de apărare), menținându-se și împrejurarea

că inculpatul purta obișnuit briceagul asupra sa.

În urma agresiunii partea

vătămată a prezentat un traumatism prin înjunghiere cu șoc traumatic, plagă

înjunghiată la nivelul hipocondrului drept, coapsa stg. față laterală și la

nivelul fosei iliace dr., necesitând intervenție chirurgicală de explorare,

hemostază, concluzionându-se că necesită 25-30 zile îngrijiri medicale.

Chiar dacă potrivit

raportului de expertiză medico-legală leziunile nu au pus viața victimei în

primejdie, s-a reținut de prima instanță că fapta comisă constituie tentativă

la omor calificat și nu vătămare corporală gravă, cum s-a cerut, față de corpul

vulnerant, apt de a ucide, zona anatomică lezată, multitudinea și intensitatea

loviturilor.

Împotriva sentinței s-a

declarat apel de inculpat care a criticat-o sub aspectul calificării juridice

și a omisiunii aplicării art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar pentru

greșita individualizare a pedepsei care ar fi prea severă.

Prin decizia nr. 705/ A din

27 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis

apelul declarat de inculpatul L.R., s-a desființat în parte sentința atacată,

în sensul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și

c) C. pen. și, în consecință, s-a redus pedeapsa de la 7 ani și 6 luni la 5 ani

închisoare.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată

faptei, precum și al individualizării judiciare necorespunzătoare a pedepsei

aplicate.

În motivarea recursului,

inculpatul a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care este

judecat este aceea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.,

întrucât nu a avut reprezentarea rezultatului faptei sale și nici nu a urmărit

moartea părții vătămate, ci a acționat doar cu intenția de a o despărți pe

aceasta de vărul său, I.I., cu care se îmbrâncea și se lovea reciproc. Mai

arată că, întrucât nu a reușit să-i despartă, a folosit briceagul pentru a

speria partea vătămată și pentru a se apăra.

Pe de altă parte, inculpatul

susține că a fost provocat de partea vătămată, mai ales în seara zilei de 18

februarie, când aceasta l-a injuriat și l-a jignit, atât pe el cât și pe vărul

său.

În subsidiar, inculpatul

solicită reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei, întrucât

este cunoscut ca o persoană cu o comportare corespunzătoare în familie și

societate, nu figurează cu antecedente penale, a avut o poziție sinceră pe

parcursul procesului penal și a ajutat partea vătămată, în sensul că a dus-o la

spital și i-a oferit bani pentru a-și putea procura medicamentele necesare.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

17 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește motivul

de recurs ce vizează încadrarea juridică a faptei, Curtea constată că acesta

este nefondat, instanța de fond și cea de apel respingând în mod corect și

motivat solicitarea constantă a inculpatului de a se schimba încadrarea

juridică dată faptei din tentativă la omor calificat în vătămare corporală.

Astfel, instanțele au reținut că, deși inculpatul nu a urmărit rezultatul

faptei sale, a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii acestuia,

săvârșind fapta de tentativă la omor calificat cu vinovăție, în forma intenției

indirecte, ce rezultă din faptul că inculpatul a folosit un instrument apt să

producă decesul, a vizat zone vitale ale corpului și a lovit victima de mai

multe ori în zone bogat vascularizate. Ca atare, încadrarea juridică dată de

instanța de fond și apel este cea corectă, chiar dacă leziunile nu au pus în

primejdie viața părții vătămate.

Referitor la susținerea

inculpatului, în sensul că a acționat în stare de provocare, cauzată de

atitudinea părții vătămate care a exercitat acte de violență și i-a adus o

atingere gravă a demnității prin injuriile adresate, examinând actele dosarului

se constată că, în seara zilei de 18 februarie 2004, partea vătămată a lovit pe

vărul inculpatului, I.I., fără ca inculpatul, prezent la locul agresiunii, să

intervină. Ulterior, partea vătămată a convenit cu cel agresat să-l

despăgubească, astfel că, în seara zilei de 23 februarie 2004, cei doi au ieșit

din bar pentru a proceda în consecință, fiind urmați de inculpat care, fără a

aștepta să vadă cum evoluează lucrurile, a agresat partea vătămată și a

urmărit-o, atunci când aceasta a luat-o la fugă, aplicându-i mai multe lovituri

cu un briceag pe care-l purta permanent asupra sa. În concluzie, cum, în seara

zilei de 18 februarie 2004, inculpatul nu a avut nici un conflict cu partea

vătămată iar apoi, în seara zilei de 23 februarie, aceasta nu a exercitat

agresiuni fizice sau verbale la adresa inculpatului sau a vărului acestuia, nu

se poate reține că inculpatul a acționat într-o stare de puternică tulburare cauzată

de atitudinea provocatoare a părții vătămate care să justifice reținerea

circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b C. pen.

Pe cale de consecință, nu

este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea judiciară a

pedepsei aplicată inculpatului de instanța de apel, în sensul reducerii

acesteia ca efect al acordării unei mai mari eficiențe a circumstanțelor

atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece nu se justifică o nouă

reducere a pedepsei de 5 ani închisoare, ce a fost deja coborâtă sub minimul

special de 7 ani și 6 luni, după reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Pentru toate aceste

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să

fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art.

385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării

preventive, la zi, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul –

inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.R. împotriva deciziei penale nr. 705 din 27 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 27 februarie 2002 la 14

februarie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 februarie 2005.