ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1077/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 864 din 24 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5993/2002 a fost condamnat inculpatul L.R. la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. S-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen., în condițiile prevăzute de art. 64 C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă și în baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția de la 27 februarie 2002 la zi.

S-a confiscat briceagul corp-delict și a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în fapt că, la 23 februarie 2002, inculpatul a lovit repetat cu briceagul partea vătămată M.D., producându-i leziuni traumatice descrise în expertiza medico-legală și care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, faptă ce ar fi avut loc în următoarele împrejurări: Partea vătămată a avut o altercație cu o persoană pe nume „C.” în barul B.D., de față fiind și inculpatul, eveniment care s-a produs la 18 februarie 2002, astfel că la 23 februarie 2003 când cei trei s-au reîntâlnit în același bar, inculpatul a hotărât să se răzbune. În momentul când partea vătămată a ieșit din bar inculpatul a urmat-o și a înjunghiat-o cu briceagul în zona coapsei stângi apoi în abdomen, fiind ulterior transportat la spital de martorul Constantin Mihai și de inculpat.

Anterior partea vătămată a încercat să ia briceagul din mâna inculpatului pentru a se apăra, ocazie cu care s-a și tăiat la palmă (leziune de apărare), menținându-se și împrejurarea că inculpatul purta obișnuit briceagul asupra sa. În urma agresiunii partea vătămată a prezentat un traumatism prin înjunghiere cu șoc traumatic, plagă înjunghiată la nivelul hipocondrului drept, coapsa stg. față laterală și la nivelul fosei iliace dr., necesitând intervenție chirurgicală de explorare, hemostază, concluzionându-se că necesită 25-30 zile îngrijiri medicale. Chiar dacă potrivit raportului de expertiză medico-legală leziunile nu au pus viața victimei în primejdie, s-a reținut de prima instanță că fapta comisă constituie tentativă la omor calificat și nu vătămare corporală gravă, cum s-a cerut, față de corpul vulnerant, apt de a ucide, zona anatomică lezată, multitudinea și intensitatea loviturilor.

Împotriva sentinței s-a declarat apel de inculpat care a criticat-o sub aspectul calificării juridice și a omisiunii aplicării art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar pentru greșita individualizare a pedepsei care ar fi prea severă. Prin decizia nr. 705/ A din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul L.R., s-a desființat în parte sentința atacată, în sensul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și, în consecință, s-a redus pedeapsa de la 7 ani și 6 luni la 5 ani închisoare. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, precum și al individualizării judiciare necorespunzătoare a pedepsei aplicate.

În motivarea recursului, inculpatul a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care este judecat este aceea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât nu a avut reprezentarea rezultatului faptei sale și nici nu a urmărit moartea părții vătămate, ci a acționat doar cu intenția de a o despărți pe aceasta de vărul său, I.I., cu care se îmbrâncea și se lovea reciproc. Mai arată că, întrucât nu a reușit să-i despartă, a folosit briceagul pentru a speria partea vătămată și pentru a se apăra. Pe de altă parte, inculpatul susține că a fost provocat de partea vătămată, mai ales în seara zilei de 18 februarie, când aceasta l-a injuriat și l-a jignit, atât pe el cât și pe vărul său.

În subsidiar, inculpatul solicită reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei, întrucât este cunoscut ca o persoană cu o comportare corespunzătoare în familie și societate, nu figurează cu antecedente penale, a avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal și a ajutat partea vătămată, în sensul că a dus-o la spital și i-a oferit bani pentru a-și putea procura medicamentele necesare. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează încadrarea juridică a faptei, Curtea constată că acesta este nefondat, instanța de fond și cea de apel respingând în mod corect și motivat solicitarea constantă a inculpatului de a se schimba încadrarea juridică dată faptei din tentativă la omor calificat în vătămare corporală.

Astfel, instanțele au reținut că, deși inculpatul nu a urmărit rezultatul faptei sale, a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii acestuia, săvârșind fapta de tentativă la omor calificat cu vinovăție, în forma intenției indirecte, ce rezultă din faptul că inculpatul a folosit un instrument apt să producă decesul, a vizat zone vitale ale corpului și a lovit victima de mai multe ori în zone bogat vascularizate. Ca atare, încadrarea juridică dată de instanța de fond și apel este cea corectă, chiar dacă leziunile nu au pus în primejdie viața părții vătămate.

Referitor la susținerea inculpatului, în sensul că a acționat în stare de provocare, cauzată de atitudinea părții vătămate care a exercitat acte de violență și i-a adus o atingere gravă a demnității prin injuriile adresate, examinând actele dosarului se constată că, în seara zilei de 18 februarie 2004, partea vătămată a lovit pe vărul inculpatului, I.I., fără ca inculpatul, prezent la locul agresiunii, să intervină. Ulterior, partea vătămată a convenit cu cel agresat să-l despăgubească, astfel că, în seara zilei de 23 februarie 2004, cei doi au ieșit din bar pentru a proceda în consecință, fiind urmați de inculpat care, fără a aștepta să vadă cum evoluează lucrurile, a agresat partea vătămată și a urmărit-o, atunci când aceasta a luat-o la fugă, aplicându-i mai multe lovituri cu un briceag pe care-l purta permanent asupra sa.

În concluzie, cum, în seara zilei de 18 februarie 2004, inculpatul nu a avut nici un conflict cu partea vătămată iar apoi, în seara zilei de 23 februarie, aceasta nu a exercitat agresiuni fizice sau verbale la adresa inculpatului sau a vărului acestuia, nu se poate reține că inculpatul a acționat într-o stare de puternică tulburare cauzată de atitudinea provocatoare a părții vătămate care să justifice reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b C. pen. Pe cale de consecință, nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de apel, în sensul reducerii acesteia ca efect al acordării unei mai mari eficiențe a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece nu se justifică o nouă reducere a pedepsei de 5 ani închisoare, ce a fost deja coborâtă sub minimul special de 7 ani și 6 luni, după reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.R. împotriva deciziei penale nr. 705 din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 27 februarie 2002 la 14 februarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.