ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4762/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1059 din 27

februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 București a fost respinsă acțiunea

formulată de I.A. împotriva pârâtului B.M., prin care a solicitat constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

4718 din 17 septembrie 1997 cu Biroul Notarului Public P.S., cu privire la

apartamentul nr. 46 situat în imobilul din București, pentru autoritate de

lucru judecat.

S-a reținut că aceeași cerere a

reclamantei, îndreptată împotriva aceluiași pârât și având același obiect și

cauză a fost respinsă prin sentința civilă nr. 96 din 14 februarie 2001 a

Tribunalului București, secția a V–a civilă, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut în esență că pârâtul a respectat dispozițiile art.

969 C. civ., în sensul că și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de 35

milioane lei, sumă care la data încheierii actului de vânzare-cumpărare, 17

septembrie 1997, constituie un preț serios, acesta fiind determinat de părți cu

bună-credință, astfel că nu se poate susține cu temei că au fost încălcate

prevederile art. 1303 C. civ. S-a constatat că prin acțiunea de față reclamanta

reiterează aceeași cerere, ce nu poate fi primită în raport de prevederile art.

1201 C. civ.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1983 din

28 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

S-a reținut că în mod corect

instanța de fond a făcut aplicația în speță a dispozițiilor privitoare la

autoritatea de lucru judecat, existând în speță tripla identitate de părți,

obiect și cauză.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față susținând numai că în cea de a doua

acțiune cauza este diferită de prima acțiune, întrucât pe lângă prețul neserios

și nesincer invocat, acțiunea se întemeiază și pe dispozițiile art. 12 din

Legea nr. 87/1994, privind combaterea evaziunii fiscale.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Prin recursul de față se contestă

numai unul din elementele care fundamentează excepția autorității lucrului

judecat, astfel cum este reglementată prin art. 1201 C. civ. și reținută de

instanțe și anume cauza. Prin urmare și recurenta a achiesat la incidența în

cauza de față în raport cu pricina judecată anterior a identității de părți și

obiect.

Răspunsul la motivul invocat de

recurs redat poate fi dat numai avându-se în vedere noțiunea și definirea

cauzei, ca element al autorității lucrului judecat și dacă textul la care s-a

făcut referire, art. 1201 C. civ. se referă expres la cauză, atunci când

determină condițiile autorității lucrului judecat, nu definiția legală a

acestui concept.

Din dispozițiile legale care se

referă la acesta, altele decât art. 1201 C. civ., cum sunt prevederile art. 163

C. proc. civ., art. 164 C. proc. civ. și art. 294 C. proc. civ. se poate

desprinde concluzia că legiuitorul are în vedere temeiul juridic al

pretențiilor deduse judecății. Acesta nu poate fi analizat decât în raport de

scopul către care se îndreaptă voința celui care reclamă în justiție, căci

nimeni nu se adresează justiției fără un scop, orice pretenție tinzând la un

anumit rezultat.

Și dacă în speță este limpede că

reclamanta a urmărit prin cele două acțiuni să obțină constatarea nulității

aceluiași act de înstrăinare, rezultă că identitatea de cauză s-a realizat pe

deplin. Dar nu numai sub aspectul arătat, ci și al temeiului juridic al

pretențiilor formulate, pentru că în unele acțiuni se justifică nulitatea prin

existența unui preț neserios, fiind invocat astfel art. 1303 C. civ. Este

adevărat că în cea de a doua acțiune, ce formează obiectul recursului de față

sunt invocate și prevederile art. 12 din Legea nr. 87/1994.

Dar, acestea nu se constituie în

temei juridic al acțiunii, care rămâne același text, art. 1303 C. civ., pentru

că aceste dispoziții prevăd anumite consecințe ale actului încheiat prin

sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, fără a afecta legalitatea și

temeinicia convenției realizate între părți.

Așa fiind, rezultă că instanțele au

hotărât corect că cea de a doua acțiune, ce formează obiectul recursului de

față, are aceeași cauză cu cea precedentă, în care s-a dat o hotărâre

irevocabilă, astfel că în mod temeinic s-a reținut incidența prevederilor art.

1201 C. civ.

În consecință, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta I.A. împotriva deciziei nr. 1983/A din 28 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2005.