ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 606/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 8 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul I.C.C. împotriva rezoluției nr. 797/II/2/2004 din 24 septembrie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, obligându-l pe petiționar la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut că, petiționarul I.C.C. a formulat o plângere la organul de urmărire penală împotriva agenților de poliție S.I.

și G.G., pentru faptul că la data de 16 februarie 2000 au procedat la ridicarea în vederea confiscării a unei cantități de marfă pentru care nu poseda documente justificative, iar C.V., șeful Poliției municipiul Roman și M.A., șeful Inspectoratului de Poliție al jud. Neamț, refuză restituirea mărfii confiscate, deși prin hotărâre judecătorească definitivă a fost anulat procesul-verbal de contravenție și s-a dispus restituirea mărfii. Organul de urmărire a constatat că, la data de 16 februarie 2000, I.C. a cumpărat diferite mărfuri pentru societatea sa familială pe care o deține în com. Dagâța, jud. Iași, de la standurile comerciale din municipiul Roman, transportându-le cu autoturismul condus de C.L.

Pe drum autoturismul a fost oprit pentru control de către agenții de poliție S.I. și G.G., care au constatat că proprietarul mărfii I.C., a prezentat două facturi fiscale care însă nu includeau toată marfa, motiv pentru care au reținut toată marfa în vederea confiscării și au întocmit proces-verbal de contravenție în baza art. 6 din Legea nr. 12/1990. Marfa confiscată a fost predată D.S.F.P. Neamț și Fabricii de Țigarete Iași. Împotriva procesului-verbal de contravenție petiționarul I.C. a făcut plângere la Judecătoria Roman, care a respins-o prin sentința civilă nr. 2184 din 10 mai 2000 însă Tribunalul Neamț prin decizia nr. 1708 din 19 septembrie 2000 a admis recursul petiționarului, a anulat procesul-verbal de contravenție și a dispus înlăturarea măsurii confiscării și restituirea mărfurilor.

Petiționarul s-a adresat, în baza acestor hotărâri, unităților cărora le-a fost predată marfa, însă acestea au refuzat restituirea sub motivul că este necesară adresă în acest scop de la Poliția municipiului Roman, aceasta fiind cea care a predat marfa. Cum poliția nu a făcut adresa menționată, petiționarul a formulat plângere împotriva conducerii Poliției municipiului Roman și a I.P.J. Neamț, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 271 C. pen. Prin rezoluția nr. 134/P/2004 din 30 iulie 2004 procurorul din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 228 alin. (6), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.I., G.G., C.V.

și M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 271 C. pen., constatând din actele premergătoare că pe de o parte, petiționarul nu a făcut solicitare expresă conducerilor unităților de poliție să emită adrese către unitățile depozitare pentru restituirea mărfurilor iar, pe de altă parte, că aceste adrese au fost emise la data de 23 iulie 2004, în timpul verificărilor, astfel că petiționarul are posibilitatea de a intra în posesia bunurilor. Împotriva acestei soluții petiționarul s-a adresat cu plângere, conform art. 278 C. proc. pen., procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care, prin rezoluția nr. 797/II/2/2004 din 24 septembrie 2004 a dispus respingerea acesteia.

Curtea de Apel Bacău, pentru a hotărî respingerea plângerii petiționarului I.C. împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă acea instanță, a reținut că soluția de neurmărire adoptată în cauză este corectă, motivat de faptul că marfa reținută a fost legal predată D.G.F.P. Neamț și Fabricii de Țigarete Iași, fiind vorba de biscuiți și țigări și că, atâta vreme cât nu li s-a făcut o solicitare expresă de a elibera adrese pentru restituirea bunurilor, persoanelor din prezenta cauză nu li se poate reține comiterea infracțiunilor imputate, nefiind întrunite elementele constitutive, sub aspectul laturii obiective și subiective, ale acestor infracțiuni.

Sentința penală nr. 38 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău a fost atacată cu recurs de către petiționarul I.C.C., criticând-o pentru netemeinicie în sensul că nu a observat că făptuitorii au predat marfa unităților de valorificare înainte de rămânerea definitivă a hotărârii date în soluționarea plângerii sale, astfel că i s-a adus o vătămare intereselor sale legale, solicitând, de urmare, desființarea rezoluției de neurmărire. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. Măsurile luate de agenții de poliție S.I. și G.G. la data de 16 februarie 2000, respectiv de sancționare contravențională a petiționarului I.C.C. și ridicarea în vederea confiscării a mărfurilor (biscuiți, ciocolată, gumă de mestecat, semințe prăjite, țigări ș.a.) se înscriu în exercitarea legală a competențelor lor de serviciu, petiționarul nefăcând dovada cu acte a provenienței mărfurilor destinate comercializării.

Potrivit art. 1 lit. e), art. 2 alin. (4) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990, constituie contravenție și care se constată, printre altele, și de către organele de poliție, efectuarea de acte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu poate fi dovedită, faptă pentru care, alături de sancțiunea contravențională, se ia și măsura confiscării mărfurilor care au fost destinate să servească la săvârșirea acesteia și care se valorifică în condițiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administrației de stat. Fiind vorba de bunuri de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate, potrivit art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 128/1998, acestea se valorifică, prin unitățile de specialitate, deîndată.

Același act normativ prevede că, în cazul în care în privința bunurilor valorificate, s-a dispus restituirea, sumele obținute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate, la nivelul actualizat al prețurilor. În cauză acțiunile lucrătorilor de poliție au fost executare în baza dispozițiilor legale în vigoare, atât în ce privește ridicarea bunurilor cât și valorificarea acestora prin unitățile de desfacere de specialitate. Șefii unităților de poliție, municipală Roman și județeană Neamț, au și eliberat la data de 23 iulie 2004, atunci când li s-a cerut, adresele în baza cărora petiționarul putea să obțină c/valoarea mărfurilor de la societățile comerciale care le-au valorificat.

Față de cele ce preced, se constată că hotărârea criticată, de respingere a plângerii împotriva soluției de neurmărire adoptate de procur în cauză, este legală și temeinică, astfel încât recursul petiționarului I.C.C. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.C. împotriva sentinței penale nr. 38 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel Bacău. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2005.