ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 529/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 20 iunie 2005, la Curtea de Apel Bacău, Ministerul Administrației și Internelor a declarat recurs împotriva sentinței nr. 34 din 22 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare. În motivarea recursului s-a susținut că instanța de fond nu a respectat dispozițiile Legii nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în sensul că nu s-au solicitat autorității, actele ce au stat la baza nerezolvării cererii reclamantei, analizându-și cauza numai din punctul de vedere al reclamantului. S-a mai susținut că pricina s-a judecat la primul termen de judecată, deși recurenta a solicitat termen, pentru a lua cunoștință de cererea de chemare în judecată.

Recurenta a precizat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția nr. 215/2003, de neîncepere a urmăririi penale pronunțată la 9 decembrie 2003, s-a pronunțat numai în ceea ce-l pe privește numitul P.L., dar nu a stabilit și ce statut juridic are autoturismul. Mai mult, Parchetul a obligat la înmatricularea autoturismului aflat în litigiu, conform art. 22 - 27 din H.G. nr. 85/2003, fapta neconfirmându-se, fără a verifica dacă este legal față de faptul că autoturismul figurează în baza de date a Inspectoratului General al Poliției, ca fiind furat din Italia, fiind dat în urmărire prin Interpol, la 30 octombrie 2001, prin adresa nr. 255544 (această mențiune nefiind revocată până la data formulării recursului).

Recurentul a precizat că înmatricularea nu se putea dispune în conformitate cu art. 28 pct. 4 din H.G. nr. 85/2003. Cât privește obligarea la daune materiale, recurentul consideră sentința recurată, ca nefiind legală, întrucât fundamentul juridic al obligării la plată îl reprezintă culpa procesuală care în cauză nu există. Acesta, întrucât refuzul înmatriculării este bazat pe dispozițiile art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 85/2003, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, care prevede expres că „autovehiculele și remorcile reclamante ca fiind furate în România sau străinătate și date în urmărire de Inspectoratul General al Poliției, nu se înmatriculează”.

Sentința a fost recurată și de Inspectoratul de Poliție al județului Bacău care a susținut că trebuia să se pronunțe scoaterea sa din cauză, întrucât toată corespondența în cauză s-a făcut între SC M. SRL Comănești și Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei - Compartimentul de permise auto și certificate de înmatriculare. Aceasta a susținut că recurenta este o autoritate locală, fără personalitate juridică și care se subordonează numai Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, ca autoritate centrală.

SC M. SRL Comănești a formulat întâmpinare, susținând că recursurile sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse, întrucât, deși Parchetul și Direcția de Combatere a Crimei Organizate au făcut comunicări pentru înmatricularea autoturismului recurentei, cu „rea-credință” au refuzat înmatricularea autoturismului, în condițiile în care prin rezoluție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din 9 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 215/P/2003, s-a dispus înmatricularea autoturismului.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 34 din 22 martie 2005, Curtea de Apel Bacău a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SRL Comănești împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție al județului Bacău, Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Certificate de Înmatriculare și a obligat Inspectoratul de Poliție Bacău - Serviciul regim de permise de conducere și înmatriculare vehicule, reprezentat legal prin Direcția Regim Permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, să înmatriculeze autoturismul marca „BMW 320”, culoare gri metalizat. Inspectoratul Județean de Poliție Bacău a fost obligat la 200 milioane lei daune materiale către reclamantă.

Instanța a reținut că în condițiile în care printr-o rezoluție a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus înmatricularea autoturismului, cererea de înmatriculare formulată ulterior de către proprietară, este legală, iar refuzul autorității competente (ca succesoare în atribuții a Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei), reprezintă un abuz care a adus o vătămare a unui drept legitim sub incidența art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Instanța de fond a mai reținut că autoritatea cu atribuții de înmatriculare a luat cunoștință de obligația sa de a înmatricula autoturismul, prin comunicarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în luna decembrie 2003, precum și prin comunicarea făcută de Inspectoratul General al Poliției - Centrul zonal Bacău de combatere a crimei organizate și antidrog, în luna ianuarie 2004. În consecință, instanța reținând refuzul nelegal de înmatriculare, l-a lezat pe proprietar de folosința autovehiculului pe perioada ianuarie - august 2004, perioadă în care, închiriind autovehiculul (în condiții similare altor închirieri practicate cu alți clienți în aceiași perioadă), ar fi putut realiza venituri de 200 milioane lei.

Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate și urmează a fi admise, întrucât hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 85/2003, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, „autovehiculele și remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate și date în urmărire de Inspectoratul General al Poliției Române, nu se înmatriculează”. În cauză este vorba de un autovehicul ce figurează în baza de date a Inspectoratului General al Poliției Române, ca fiind furat din Italia, fiind dat în urmărire prin Interpol, la 30 octombrie 2001, dispoziția nefiind revocată până la data judecării recursului de față.

Așa fiind, nu se poate considera că recurentele au fost abuzive în neînmatricularea autoturismului în cauză, cât timp dispozițiile legale interzic acest lucru și nici nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, care să oblige la înmatriculare. Împrejurarea că prin rezoluția Parchetului nr. 215/2003, de neîncepere a urmăririi penale din 9 decembrie 2003, în privința lui P.L., s-a dispus și înmatricularea, este nerelevantă cauzei, pe de o parte întrucât N.U.P. - ul, l-a privit pe P.L., dar nu a modificat statutul autoturismului, ca „mașină furată” (chiar dacă nu P.L. este responsabil de furt) și pe de altă parte, întrucât autoturismul fiind menținut în baza de date a Interpol și a Poliției Române, ca „autoturism furat”, numai o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă poate dispune înmatricularea.

Pe de altă parte, era de apreciat și dacă se impunea eventuala „înmatriculare cu mențiuni”, iar nu fără mențiuni, așa cum rezultă din Regulamentul la H.G. nr. 85/2003. În privința daunelor erau, de asemenea, de administrat probe, din care să rezulte dacă sunt datorate și în ce sumă, dar acesta în raport cu faptul că refuzul de înmatriculare nu este abuziv. Așa fiind, în vederea administrării de probe de ambele părți, pentru un proces echitabil și în limitele legii, sentința se va casa, cu trimitere spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Certificate de Înmatriculare și de Inspectoratul de Poliție al județului Bacău împotriva sentinței civile nr. 34 din 22 martie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează hotărârea atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2006.