ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2015

CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 800/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului, adoptate prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București, nr. 969/II-2/2009 din 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24, alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 718 din 03 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011 al Curții de Apel București a fost admisă excepția admisibilității și a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâtul B., instanța de fond reținând că în cauză, reclamantul a solicitat restituirea unui autoturism ce a constituit obiectul Dosarului nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București. Prin Ordonanța nr. 969/11-2/2009 din 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus restituirea autoturismului către petent.

Astfel, a reținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., respectiv art. 168-170, care prevăd că împotriva măsurii asigurătorii luate și a modului de îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice persoană interesată se poate plânge procurorului sau instanței de judecată în orice fază a procesului penal, hotărârea instanței putând fi atacată cu recurs.

În consecință, în condițiile contenciosului administrativ nu se poate dispune obligarea unui organ de cercetare penală la restituirea unui bun, în condițiile în care există o Ordonanță a Parchetului de restituire a autoturismului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 4840 din 16 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011 al Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 718 din 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Instanța de recurs a reținut că, fiind investit cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului avea obligația examinării fondului pretențiilor reclamantului, art. 8 alin. (1) fraza 2 din legea menționată precizând că: se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Cauza a fost reînregistrată la această instanță la data de 18 martie 2013, sub nr. x/2/2011*.

La termenul din data de 17 mai 2013, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând temeiul de drept al cererii introductive in sensul întemeierii cererii pe prevederile art. 8 alin (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, raportat la aspectele învederate, s-a solicitat obligarea B. - C. la punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului, adoptate prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 969/II/2009 din data de 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 1691 din 24 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că ceea ce trebuie să analizeze este dacă refuzul pârâtului în soluționarea cererii reclamantului, și anume de punere in aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului, adoptate prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 969/II/2009 din data de 14 mai 2009 a fost unul nejustificat.

În ceea ce privește situația de fapt, s-a reținut că la pârâtul B. - C. s-a aflat în instrumentare Dosarul penal cu nr. unic x/P/2009, în care s-au făcut cercetări față de reclamantul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., dosar ce a fost soluționat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, confirmată la data de 08 februarie 2011 prin rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.

Prin Ordonanța nr. 3266/P din 03 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art. 169 și art. 275 C. proc. pen., a dispus restituirea autovehiculului sus-menționat către societatea de leasing D., iar prin Ordonanța nr. 701/II-2/2009 din 10 aprilie 2009 a conducerii aceleiași unități de parchet, s-a dispus respingerea plângerii formulate de numitul A. împotriva acestei măsuri.

Măsura a fost pusă în aplicare de pârâtul B. - C., care a restituit autoturismul către D., prin împuternicit E., în prezența domnului F., ofițer de legătură al Țărilor Nordice la București.

Ulterior, prin Ordonanța nr. 969/II-2/2009 din 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost admisă plângerea formulată de reclamant, au fost infirmate Ordonanțele nr. 3266/P/2009 din 03 aprilie 2009 și nr. 701/11-2/2009 din 10 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București și s-a dispus restituirea autoturismului către petent.

Prin adresa din 02 iunie 2009, C. a transmis prin intermediul Centrului de »Cooperare Polițienească Internațională Ordonanța nr. 969/II-2/2009 din 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a fi înaintată autorităților suedeze, în vederea punerii în aplicare.

Urmare a solicitării C., Ordonanța nr. 969/II-2/2009 a fost transmisă din nou către Interpol Stockolm, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

De asemenea, în scopul indisponibilizării vehiculului în cauză și returnării acestuia către reclamant, prin adresa din 07 iulie 2010, s-a solicitat sprijin Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București pentru efectuarea demersurilor necesare pe lângă Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în vederea dispunerii unei comisii rogatorii internaționale în Suedia.

Prin Rezoluția din 11 februarie 2011 a fost respinsă solicitarea pârâtului privind efectuarea demersurilor pentru dispunerea unei comisii rogatorii în Suedia, dispunându-se de asemenea ca B. - C. să ia măsurile necesare punerii în aplicare a dispozițiilor Ordonanței nr. 969/II-2/2009.

Pe parcursul cercetărilor, reclamantul a depus mai multe memorii referitoare la punerea în aplicare a Ordonanței nr. 969/II-2/2009, acestuia comunicându-i-se stadiul activităților desfășurate.

Totodată, prin adresa din 16 mai 2011, C. a solicitat din nou sprijin Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, pentru punerea în aplicare a Ordonanței nr. 969/11-2/2009, având în vedere rezultatele/negative înregistrate.

Prin ordonanța din 13 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, a dispus doar infirmarea Rezoluției din 3266/P/2009 din 08 februarie 2011 și din nou restituirea către reclamantul A. a autoturismului, un exemplar al ordonanței fiind transmis și B. - C., pentru punere în aplicare.

Astfel, deși pârâta a arătat că se află în imposibilitate de a restitui autoturismul, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă la Judecătoria Sectorului 5 București a arătat că, întrucât autoturismul a fost indisponibilizat de către B. - C. la data de 06 martie 2009, această unitate de poliție va lua măsurile necesare punerii în aplicare a dispozițiilor de restituire."

Aceeași motivație se regăsește și în Rezoluția din 10 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București prin care se respinge solicitarea pârâtei privind efectuarea demersurilor pentru dispunerea unei comisii rogatorii în Suedia. Astfel, s-a apreciat că în condițiile în care C. împreună cu ofițerul de legătură al Țărilor Nordice la București a indisponibilizat autoturismul și l-a predat apoi firmei de leasing din Suedia, nu se impune constituirea unei comisii rogatorii, restituirea autoturismului putând fi pusă în executare de C.

Așadar, prima instanță a reținut că nu C. a dispus restituirea autoturismului către firma de leasing, ci Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, pârâta nefăcând altceva decât să pună în aplicare cele dispuse de procuror.

La data de 25 august 2011, C. a solicitat din nou Centrului de Cooperare Polițienească Internațională prin adresa din 25 august 2011, înaintarea către autoritățile suedeze a Rezoluției nr. 32666/P/2009 din data de 08 februarie 2011 și a Ordonanței nr. 3266/P/2009 din 13 iulie 2011, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, pentru a fi puse în aplicare. Prin adresa din 31 august 2011, Biroul Național Interpol comunică C. faptul că Ordonanța nr. 969/II-2/2009 a fost transmisă către Interpol Stockholm încă din data de 28 iunie 2010 și că în vederea indisponibilizării vehiculului este necesară o cerere de comisie rogatorie internațională.

Astfel, în contextul în care autoturismul nu se mai află în posesia C., fiind restituit firmei de leasing din Suedia în baza ordonanței procurorului, autoritățile suedeze declară că nu-dețin autoturismul și că „de vreme ce Tribunalul București a respins solicitarea autorităților suedeze de constituire a unei comisii rogatorii, investigația s-a încheiat la data de 14 aprilie 2009", iar Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București a respins cererea de constituire a unei comisii rogatorii internaționale, considerându-se că nu este oportună, se reține că pârâta B. - C. nu se face vinovată de un refuz nejustificat de a restitui autoturismul în cauză reclamantului, depunând diligente în acest sens.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 219 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care „dispozițiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penală” coroborat cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește soluția dispusă prin hotărârea recurată având ca obiect obligarea intimatului-pârât de aducere la îndeplinire a dispoziției de restituire a autoturismului, dispoziție dispusă prin Ordonanța nr. 969/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Recurentul-reclamant arată că în cauză, în mod greșit prima instanță nu a sancționat pasivitatea autorității pârâte care ulterior datei de 25 august 2011 nu a mai efectuat niciun demers pentru aducerea la îndeplinire a dispoziției de restituire dispusă de parchet, iar consecința acestei atitudini echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra autoturismului său, fiind incidente în cauză dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului privind ocrotirea dreptului de proprietate, în condițiile în care nu a fost identificată o soluție de aducere la îndeplinire a dispozițiilor de restituire într-un termen de 4 ani de la data emiterii Ordonanței nr. 969/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea, cu majoritate apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului invocate în cadrul recursului.

În Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 4840 din 16 noiembrie 2012 s-a admis recursul declarat de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr. 718 din 3 februarie 2012 - sentință pronunțată în primul ciclu procesual prin care acțiunea reclamantului a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare a aceleiași instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de recurs a apreciat că soluționarea cauzei pe excepția inadmisibilității este greșită, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 sau dispozițiile art. 168 C. proc. pen.

Instanța de control judiciar a apreciat că obiectul acțiunii reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) fraza 2 din Legea nr. 554/2004, instanța în rejudecare urmând să analizeze dacă pe fond sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului având ca obiect obligarea intimatului-pârât de a pune în aplicare dispozițiile de restituire a autoturismului. adoptate prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 969/II-2/2009 din data de 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

În raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în fond după casare prin sentința atacată s-a apreciat în raport de situația de fapt că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii privind punerea în aplicare a Ordonanței nr. 969/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București în sensul dispozițiilor art. 2(1) lit. i) coroborat cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din probele administrate, în ambele cicluri procesuale rezultă următoarea situație de fapt necontestată de către recurentul-reclamant.

Instanța reține că la pârâtul B. - C. s-a aflat în instrumentare Dosarul penal cu nr. unic x/P/2009, în care s-au făcut cercetări față de reclamantul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., dosar ce a fost soluționat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, confirmată la data de 08 februarie 2011 prin rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București.

Din cercetări a rezultat faptul că în anul 2006 numitul G., cetățean suedez, împreună cu numitul A. au înființat societatea H. La 13 iulie 2007, în baza contractului de leasing, H. a achiziționat în sistem leasing autovehiculul în cauză, furnizor fiind societatea I. Societatea H. a fost reprezentată de G., în timp ce firma de leasing era D.

La data de 08 mai 2008, D., prin reprezentantul E. a depus o reclamație la Poliția din Kronoberg, din care rezulta că autoturismul în cauză era dat în leasing la firma H., societate care a dat faliment și care nu a returnat autovehiculul, așa cum li s-a comunicat de lichidator, solicitând astfel ca mașina să fie urmărită internațional.

La data de 06 martie 2009 autoturismul a fost depistat în Sinaia, acesta figurând în bazele de date auto ca furat, fiind condus de A. S-a procedat la ridicarea și indisponibilizarea autoturismului, în temeiul art. 96 - 97 C. proc. pen.

La data de 11 martie 2009, ofițeri din cadrul pârâtei B. - C. s-au sesizat din oficiu cu privire la furtul autoturismului, acesta fiind dat în urmărire internațională ca fiind sustras din Alvesta, Suedia, la data de 23 aprilie 2008.

La dosarul cauzei a fost atașată și Cererea de Ajutor Reciproc în Probleme Penale formulată de un procuror din cadrul Procuraturii Vaxjo, Suedia, în referire la Dosarul nr. x, prin care se solicită investigarea preliminară împotriva reclamantului A., precum și confiscarea și returnarea autoturismului.

Prin Ordonanța nr. 3266/P din 03 aprilie 2009, parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în temeiul art. 169 și art. 275 C. proc. pen., a dispus restituirea autovehiculului sus-menționat către societatea de leasing D., iar prin Ordonanța nr. 701/II-2/2009 din 10 aprilie 2009 a conducerii aceleiași unități de parchet, s-a dispus respingerea plângerii formulate de numitul A. împotriva acestei măsuri.

Măsura a fost pusă în aplicare de pârâtul B. - C., care a restituit autoturismul către D., prin împuternicit E., în prezența domnului F., ofițer de legătură al Țărilor Nordice la Bucureștii

Ulterior, prin Ordonanța nr. 969/II-2/2009 din 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost admisă plângerea formulată de reclamant, au fost infirmate Ordonanțele nr. 3266/P/2009 din 03 aprilie 2009 și nr. 701/11-2/2009 din 10 aprilie 2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București și s-a dispus restituirea autoturismului către petent.

Prin adresa din 02 iunie 2009, C. a transmis prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională Ordonanța nr. 969/II-2/2009 din 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru a fi înaintată autorităților suedeze, în vederea punerii în aplicare.

Împotriva Ordonanței nr. 3266/P/2009 petentul a introdus o plângere și la Tribunalul București, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința penală nr. 962 din 18 noiembrie 2009, iar Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul împotriva acestei sentințe, prin Decizia penală nr. 962 din 18 noiembrie 2009.

Urmare a solicitării C., Ordonanța nr. 969/II-2/2009 a fost transmisă din nou către Interpol Stockolm, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

De asemenea, în scopul indisponibilizării vehiculului în cauză și returnării acestuia către reclamant, prin adresa din 07 iulie 2010, s-a solicitat sprijin Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București pentru efectuarea demersurilor necesare pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea dispunerii unei comisii rogatorii internaționale în Suedia.

Pe parcursul cercetărilor, reclamantul a depus mai multe memorii referitoare la punerea în aplicare a Ordonanței nr. 969/II-2/2009, acestuia comunicându-i-se stadiul activităților desfășurate.

La data de 06 septembrie 2010, Dosarul nr. x/P/2009 a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5, cu propunere de neîncepere a urmării penale față de reclamant sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin C. pen.

La data de 22 decembrie 2010, acesta a depus un nou memoriu la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a fost transmis C.

Având în vedere că Dosarul penal nr. x/P/2009 era transmis la Parchet cu propuneri, precum și solicitarea de comisie rogatorie internațională, C. a înaintat memoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, pentru a dispune, iar măsurile au fost următoarele:

Prin Rezoluția din 08 februarie 2011 a fost confirmată propunerea de neînceperea urmării penale și, de asemenea, s-a dispus ca pârâta B. - C. să ia măsurile necesare punerii în aplicare a dispozițiilor Ordonanței nr. 969/II-2/2009.

Prin Rezoluția din 11 februarie 2011 a fost respinsă solicitarea pârâtului privind efectuarea demersurilor pentru dispunerea unei comisii rogatorii în Suedia, dispunându-se de asemenea ca B. - C. să ia măsurile necesare punerii în aplicare a dispozițiilor Ordonanței nr. 969/II-2/2009.

Prin adresa din 11 februarie 2011, s-a restituit către C. memoriul reclamantului, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Ordonanței nr. 969/II-2/2009.

Astfel, C. a solicitat Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Punctul Național Focal efectuarea demersurilor necesare pe lângă autoritățile judiciare suedeze pentru a comunica relații despre autoturismul in cauză (adresa din 14 martie 2011), însă autoritățile suedeze au comunicat următoarele: „numitul A., a fost suspectat de însușire ilegală a autoturismului de la proprietarul acesteia D. De vreme ce A. a părăsit Suedia și Tribunalul București a respins solicitarea autorităților suedeze de constituire a unei comisii rogatorii, investigația s-a încheiat la data de 14 aprilie 2009. Autoritățile suedeze nu dețin autoturismul."

La data de 10 mai 2011, a fost înregistrată la C. o notificare a reclamantului referitoare la punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului.

În consecință, C. a solicitat sprijin Centrului de Cooperare Polițienească Internațională în vederea înaintării Ordonanței nr. 969/II-2/2009 către D., pentru a comunica dacă autoturismul se află în proprietatea acesteia și dacă are disponibilitatea de predare a acestuia către reclamantul A., solicitare rămasă fără răspuns până în prezent.

Totodată, prin adresa din 16 mai 2011, C. a solicitat din nou sprijin Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, pentru punerea în aplicare a Ordonanței nr. 969/II-2/2009, având în vedere rezultatele/negative înregistrate.

Prin ordonanța din 13 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, a dispus doar infirmarea Rezoluției din 3266/P/2009 din 08 februarie 2011 și din nou restituirea către reclamantul A. a autoturismului. Un exemplar al ordonanței a fost transmis și B. - C., pentru punere în aplicare.

Astfel, deși pârâta a arătat că se află în imposibilitate de a restitui autoturismul, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă la Judecătoria sectorului 5 București a arătat că, întrucât autoturismul a fost indisponibilizat de către B. - C. la data de 06 martie 2009, această unitate de poliție va lua măsurile necesare punerii în aplicare a dispozițiilor de restituire.''

Aceeași motivație se regăsește și în Rezoluția din 10 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București prin care se respinge solicitarea pârâtei privind efectuarea demersurilor pentru dispunerea unei comisii rogatorii în Suedia. Astfel, s-a apreciat că în condițiile în care C. împreună cu ofițerul de legătură al Țărilor Nordice la București a indisponibilizat autoturismul și l-a predat apoi firmei de leasing din Suedia, nu se impune constituirea unei comisii rogatorii, restituirea autoturismului putând fi pusă în executare de C.

Se reține că nu C. a dispus restituirea autoturismului către firma de leasing, ci Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, pârâta nefăcând altceva decât să pună în aplicare cele dispuse de procuror.

La data de 25 august 2011, C. a solicitat din nou Centrului de Cooperare Polițienească Internațională prin adresa din 25 august 2011, înaintarea către autoritățile suedeze a Rezoluției nr. 32666/P/2009 din data de 08 februarie 2011 și a Ordonanței nr. 3266/P/2009 din 13 iulie 2011, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, pentru a fi puse în aplicare. Prin adresa din 31 august 2011, Biroul Național Interpol comunică C. faptul că Ordonanța nr. 969/II-2/2009 a fost transmisă către Interpol Stockholm încă din data de 28 iunie 2010 și că în vederea indisponibilizării vehiculului este necesară o cerere de comisie rogatorie internațională.

În mod corect prima instanță ca instanță de contencios administrativ a apreciat că în cauză nu există un refuz nejustificat din partea autorității intimate, privind aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de restituire dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Autoritatea - pârâtă a efectuat din 2009 până în august 2011 demersuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de restituire emise de o altă autoritate în cauză Parchetul de pe lângă Tribunalul București și fiind în opinia primei instanțe, părere însușită și de instanța de recurs, că intimata-pârâtă s-a aflat în toată această perioadă într-o imposibilitate obiectivă absolută de a aduce la îndeplinire o dispoziție dispusă într-un dosar penal de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Aceasta în contextul în care autoturismul nu se mai află în posesia autorității-intimate, fiind restituit firmei de leasing din Suedia în baza Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București nr. 3266/P din 3 aprilie 2009 măsură definitivă în urma respingerii contestației formulate de recurent și care a fost pusă în executare de către autoritatea intimată. În concret măsura restituirii autovehiculului către firma de leasing a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5, iar în cauză ambele unități de parchet - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București au respins cererea de constituire a unei comisii rogatorii internaționale considerându-se că nu este oportună. Datorită acestei situații autoritatea - intimată B. - C., deși obligată de către Parchet a aduce la îndeplinire a dispozițiilor de restituire, nu se face vinovată de un refuz nejustificat de a restitui autoturismul în cauză recurentului deoarece până la data de 25 august 2011 a depus diligențe în acest sens. Imposibilitatea restituirii a fost obiectivă și absolută în lipsa încuviințării de către Parchet a unei comisii rogatorii internaționale, autoritățile suedeze declarând că nu dețin autoturismul și că „de vreme ce Tribunalul București a respins solicitarea autorităților sudeze de constituire a unei comisii rogatorii, investigația s-a încheiat la data de 14 aprilie 2009”.

Curtea nu va reține aspectul de nelegalitate și netemeinicie invocat privind pretinsa pasivitate a autorității pârâte din august 2011 și până în prezent în ceea ce privește aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de restituire autoturism. Aceasta deoarece la data de 16 iunie 2011, recurentul-reclamant a formulat prima acțiune în baza Legii nr. 554/2004, cu prim termen de judecată 11 noiembrie 2011, iar condițiile existenței unui refuz nejustificat se apreciază în raport de memoriul calificat ca plângere prealabilă formulat la data de 6 mai 2011 - filele 5-6 dosar fond și de adresele din 13 și 16 mai 2011 emise de intimatul având ca obiect încercările de punere în executare a Ordonanței nr. 969/II-2 din 14 mai 2009 și de rezolvare a memoriului reclamantului-recurent filele 94-95 dosar fond. După data formulării acțiunii, 16 iunie 2011 competența privind analizarea cererii reclamantului și verificarea existenței unui exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 revenea instanței de judecată.

În cauză nu sunt aplicabil dispozițiile Curții Europene a Drepturilor Omului privind încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului-recurent privind autoturismul. În cauză recurentul-reclamant nu este proprietarul autoturismului acesta fiind proprietatea firmei de leasing din Suedia D.. Recurentul-reclamant a fost suspectat de însușirea nelegală a autoturismului în dosarul penal, iar prin Rezoluția nr. 969/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus restituirea autoturismului către recurent cu obligația acestuia de a nu-l înstrăina sau aduce modificări până la terminarea cercetărilor penale. Iar restituirea către reclamant de către instituția chemată în judecată este imposibil a fi executată în lipsa unei comisii rogatorii, cerere respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 5 București.

Față de aceste aspecte, în cauză Curtea apreciază că reclamantul-reclamant nu are un drept recunoscut de lege vătămat în sensul dispozițiilor art. 2(1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 sau art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, soluția de respingere a acțiunii dispusă de prima instanță prin sentința atacată, fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

În cauză recurentul-reclamantul nu a formulat critici cu privire la sentința civilă nr. 3267 din 25 octombrie 2013 prin care s-a admis cererea de completare dispozitiv a sentinței atacate.

Față de cele expuse mai sus, Curtea cu majoritate în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

Cu majoritate,

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1691 din 24 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2015

Cu opinia separată a doamnei judecător J., în sensul admiterii recursului, modificării sentinței recurate și admiterii acțiunii formulate de reclamantul A.

A d-nei judecător J.;

Spre deosebire de opinia majoritară, consider că recursul este fondat, sentința recurată trebuia modificată, iar pe fond admisă acțiunea reclamantului cu obligarea pârâtului B. să pună în aplicare dispozițiile de restituire a autoturismului, adoptate prin Ordonanța nr. 969/11-2/2009 din 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul - intimat B. a motivat imposibilitatea de a pune în aplicare Ordonanța Parchetului întrucât nu se constituie o comisie rogatorie, această cerere fiind respinsă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5.

O asemenea abordare este lipsită de o justă proporționalitate între scopul vizat de legea penală de a urmări și sancționa faptele penale și pe cei care le săvârșesc și conduita de cetățean care respectă legile și procedurile obligatorii ale instituțiilor statului.

Nu se poate reține că este un refuz justificat al pârâtului de a pune în aplicare Ordonanța Parchetului deoarece nu s-au făcut probe pe acest aspect, pârâtul a prezentat doar ceea ce a făcut fără rezultatul/scontat, fără a se avea o imagine completă a tuturor procedurilor posibile conform cu acordurile de cooperare dintre state, instanța de contencios administrativ nu a analizat și nu avea cum să știe aceste aspecte.

Din Referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București din 10 februarie 2011 Dosar nr. x/P/2009 rezultă că B. în colaborare cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol a efectuat identificarea autoturismului pe teritoriul țării noastre, ridicarea și depunerea acestuia la Camera de Corpuri Delicte, (…) înregistrarea cererii de restituire a autovehiculului și predarea acestuia către D. (…) realizând în mod direct cererile de asistență juridică internațională. (fila 9 verso dosar fond).

Se arată de asemenea prin aceeași rezoluție că nu se impune ca pentru aducerea la îndeplinire a Ordonanței nr. 969/II-2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București să se solicite sprijinul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, măsura putând fi pusă în executare de către B. - C. - în colaborare cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, biroul Națională Interpol și cu ofițerul de legătură al Țărilor Nordice la București. (fila 97 verso dosar fond).

Iată, așadar că Parchetul a considerat că poate fi adusă la îndeplinire Ordonanța privind punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului (fila 98 dosar fond). În aceste condiții având în vedere și faptul că din august 2011 până în prezent B. nu a mai făcut nici un demers procedural, rezultă că nu a pus în executare dispoziția de restituire a autoturismului fără a aduce dovezi suplimentare celor constatate de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 și prin Ordonanța din data de 13 iulie 2011.

Dacă într-adevăr era necesară o comisie rogatorie conform răspunsului Centrului de Cooperare Polițienească Internațională către C. la data de 25 august 2011 - pârâtul B. trebuia să solicite din nou Parchetului efectuarea acestei proceduri, atașând răspunsul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională în acest sens. Ori acest lucru nu s-a întâmplat, acesta fiind încă un argument pentru reținerea refuzului nejustificat de a soluționa cererea reclamantului și în egală măsură de a pune în aplicare Ordonanța Parchetului, cu alte cuvinte pentru a-și îndeplini obligațiile legale ce îi revin potrivit competențelor recunoscute de lege.

Consider că petentului reclamant i s-a încălcat dreptul la proprietate privată reglementat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Contrar, opiniei majoritare consider că din actele depuse la dosar, contractul de vânzare - cumpărare autoturism, act de înființare societate în Suedia (filele 22, 18 - 19 dosar fond) rezultă suficiente indicii care să contureze interesul și dreptul reclamantului privind autoturismul vizat în speță.

Instanța nu a avut de analizat cine este proprietarul autoturismului dar chiar și prin prisma unui contract de leasing încheiat cu societatea suedeză unde era asociat reclamantul și încă o persoană, există temeiuri suficiente pentru a considera interesul său patrimonial, contractul de leasing fiind un contract sinalagmatic, oneros, cu caracter intuitu personae care dă naștere la obligații reciproce.

Cererilor personale ale reclamantului privind restituirea autoturismului i s-a răspuns de către Serviciul de Cooperare Internațională Parchetul Înaltei Curții de Casație și Justiție că nu s-a identificat nici o cerere de asistență juridică internațională care să aibă ca obiect autoturismul său, aceasta deoarece B. nu le-a făcut (fila 37 dosar fond).

Reclamantului i s-a încălcat de asemenea dreptul de acces efectiv la justiție în conformitate cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - câtă vreme Ordonanța Parchetului de restituire a autoturismului său nu poate să fie pusă în executare de către aceleași instituții care l-au indisponibilizat.

În acest caz accesul la justiție este iluzoriu neputându-se identifica de către stat prin instituțiile sale o soluție care să corespundă scopului suprem al dreptului, constând în chiar valorile sociale apărate de drept.

Or câtă vreme, pentru apărarea intereselor unui particular al statului suedez (societate privată de leasing) s-au găsit modalități de cooperarea judiciară în materie penală, acestea trebuiau găsite în mod corespunzător pentru apărarea intereselor unui particular al statului român și în mod special pentru ca autoritatea statului să fie respectată și Ordonanța Parchetului să fie pusă în executare într-un stat de drept.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4840/2012
18 din data de 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează. În mod
ÎCCJ 2010-08-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3636/2010
toriei Roman. A reținut în motivarea soluției următoarele considerente: Prin cererea adresată Judecătoriei Roman, petentul C.I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat la 19 februarie 2010,
ÎCCJ 2011-02-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2011
menționate, tinde la contestarea dispoziției de ridicare a autovehiculului, act care are natură administrativă. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispoziți
ÎCCJ 2015-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3612/2015
Decizia nr. 3612/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr
ÎCCJ 2015-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2015
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fi
Sursă