ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4840/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5569/2/2011

la Curtea de Apel București, secția a VIII- a de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul P.C.N. a chemat în judecată I.G.P.R.

– D.I.C., solicitând ca prin hotărâre să se dispună obligarea pârâtului la

punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului,

adoptată prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.

969/II/2 din data de 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii

de chemare în judecată reclamantul a învederat că i s-a cauzat o vătămare gravă

a drepturilor și intereselor sale legitime prin nesoluționarea

într-un termen rezonabil a solicitărilor sale, respectiv de a se aduce la

îndeplinire cât mai urgent dispozițiile Parchetului de pe lângă Tribunalul

București în ceea ce privește restituirea autoturismului, cu atât mai

mult cu cât atât Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cât și

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sect. 5 București au stăruit pe lângă I.G.P.R.

– D.I.C. pentru aducerea acestor măsuri la îndeplinire prin toate mijloacele

legale.

A menționat

reclamantul că soluționarea într-un termen rezonabil reprezintă o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta

este consfințit prin art. 6 din C.E.D.O., și constituie o

garanție a părții implicate într-un litigiu, indiferent de faza de

desfășurare a acestuia: faza administrativă sau faza contencioasă.

Dispozițiile

emise de procuror, a mai susținut reclamantul, sunt obligatorii pentru

organele de cercetare penală, iar faptul că legiuitorul nu a înțeles să

stabilească un termen anume pentru finalizarea executării măsurilor dispuse de

parchet în sarcina organelor de cercetare penală nu poate constitui o justificare

pentru I.G.P.R. – D.I.C. să tergiverseze nepermis punerea în executare a

acestor dispoziții.

Prin Sentința civilă

nr. 718 din data de 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei de pârâtul I.G.P.R., și a fost respinsă ca

inadmisibilă acțiunea reclamantului P.C.N.

Instanța de fond

a arătat, în considerentele hotărârii pronunțate, că sunt aplicabile, în

litigiu, dispozițiile art. 168 și 170 C. proc. pen., și că în

consecință nu se poate dispune, atâta timp cât există o ordonanță a

parchetului de restituire a autoturismului, obligarea unui organ de cercetare

penală la restituirea bunului respectiv în condițiile legii contenciosului

administrativ.

Împotriva Sentinței

civile nr. 718 din data de 3 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs în termen legal reclamantul P.C., prin care s-a solicitat

admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.

Sub aspectul

nelegalității sentinței recurate, a solicitat recurentul a se avea în

vedere faptul că instanța de fond, interpretând greșit petitul dedus

judecății, a respins în mod greșit acțiunea ca inadmisibilă,

raportându-se la un capăt de cerere cu care nu a fost investită, și

folosind o motivare străină de natura pricinii.

Reclamantul a

precizat că nu a solicitat niciodată modificarea sau desființarea unui act

administrativ supus vreunei proceduri speciale prevăzută de legea organică,

obiectul acțiunii fiind expres precizat în sensul obligării I.G.P.R. la

punerea în executare a Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul

București nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009 și nu modificarea sau

desființarea acesteia.

S-a mai arătat că

motivarea instanței prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 este străină de petitul formulat de reclamant, atâta

timp cât nu s-a solicitat nici modificarea vreunui act administrativ pentru

care se prevede prin lege organică o procedură specială și nici

desființarea vreunui asemenea act.

Petitul dedus

judecății, s-a relevat, a fost și este acela de a obliga instituția

intimată de a pune în executare ordonanța Parchetului de pe lângă

Tribunalul București într-un termen rezonabil față de împrejurarea

că, în ciuda tuturor insistențelor depuse atât de reclamant cât și de

organele ierarhic superioare pârâtului, intimatul nu și-a îndeplinit

îndatoririle, drepturile recurentului fiind astfel grav și aproape

ireversibil vătămate.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv de nelegalitate al sentinței atacate, raportat la

motivarea instanței în conformitate cu care nu se poate dispune obligarea

unui organ de cercetare penală la restituirea unui bun, în legătură cu care s-a

dispus luarea măsurii asigurătorii în cadrul unui dosar penal, pentru care

legea specială prevede o altă procedură de contestare, reclamantul a învederat

că și aceste considerente sunt străine de natura pricinii.

În acest sens, a

reamintit recurentul că petitul acțiunii nu a fost acela de a obliga

organul de cercetare penală la restituirea unui bun asupra căruia s-a dispus

luarea măsurilor asigurătorii, ci este vorba despre obligarea organului de

cercetare penală la executarea dispozițiilor legale prevăzute în sarcina

acestora prin lege și punerea în aplicare a dispozițiilor organelor

ierarhic superioare care le sunt obligatorii, într-un termen rezonabil.

Recurentul a

solicitat a se avea în vedere că în speță sunt incidente prevederile art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, astfel că petitul acțiunii

introductive de instanță nu excede obiectul acțiunii judiciare în

contencios administrativ, raportat și la dispozițiile art. 8 din

aceeași lege, cu atât mai mult cu cât inadmisibilitatea reprezintă o

sancțiune procedurală care intervine ca urmare a exercitării de către

părți a unor drepturi care nu le sunt conferite sau a unor drepturi

procesuale epuizate, ceea ce nu este cazul.

Prin întâmpinarea

formulată intimatul I.G.P.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Recursul declarat de

P.C.N. este fondat și va fi admis, cu consecința casării Sentinței

civile nr. 718 din data de 3 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță,

pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

În mod neîntemeiat

prima instanță, prin hotărârea recurată, a admis excepția

inadmisibilității, invocată de pârâtul I.G.P.R., și a respins pe cale

de consecință ca inadmisibilă acțiunea reclamantului P.C., prin care

s-a solicitat obligarea I.G.P.R. la punerea în aplicare a dispozițiilor de

restituire a autoturismului, adoptate prin Ordonanța Parchetului de pe

lângă Tribunalul București nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009, sub

sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Se reține, în

litigiu, raportat la împrejurarea că prin Ordonanța nr. 969/II/2 din data

de 14 mai 2009 dată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, s-a dispus restituirea către petentul P.C. a autoturismului

(autoturism ridicat în prealabil de către organele de poliție, în temeiul

prevederilor art. 96 și 97 C. proc. pen., și predat la I.G.P.R. la

data de 10 martie 2009) și că prin Rezoluția nr. 3266/P/2009 din 8

februarie 2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sect. 5 București s-a dispus ca I.G.P.R. – D.I.C. să ia măsurile necesare

punerii în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului mai sus

menționat, adoptate prin Ordonanța nr. 969/II/2 din data de 14 mai

2009, că în mod eronat judecătorul fondului a statuat că sunt incidente

prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și dispozițiile art. 168 alin. (3) C. proc. pen.

și că solicitarea reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 8 din

Legea nr. 554/2004 neputându-se prin urmare dispune, în condițiile

contenciosului administrativ, obligarea unui organ de cercetare penală la

predarea unui bun a cărui restituire s-a dispus printr-o ordonanță a

Parchetului.

În mod evident, nu

sunt aplicabile în cauză prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 5/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

atâta timp cât obiectul acțiunii reclamantului nu îl constituie anularea,

modificarea sau desființarea vreunui act administrativ, și nici

dispozițiile art. 168 C. proc. pen., devreme ce nu s-a probat că

autoturismul a fost indisponibilizat urmare instituirii sechestrului asigurător

în cursul procesului penal. Or, temeiul de drept al măsurii luate prin

Ordonanța nr. 969/II/2 din data de 14 mai 2009 dată de primul procuror al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, îl constituie

dispozițiile art. 169 C. proc. civ., care stabilesc obligația pentru

procuror sau, după caz, pentru instanța de judecată, atunci când constată

că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat, sau de la orice persoană

care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au

fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea sa, de a dispune

restituirea acestor lucruri persoanei vătămate.

Cum s-a mai precizat,

prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea I.G.P.R. – D.I.C.

la punerea în aplicare a dispozițiilor de restituire a autoturismului,

adoptată prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.

969/II/2 din data de 14 mai 2009, sub sancțiunile prevăzute de art. 24 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, acesta susținând în motivarea

cererii că i s-a cauzat o vătămare gravă a drepturilor și intereselor sale

legitime prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a solicitărilor

sale, respectiv de a se aduce la îndeplinire cât mai urgent dispozițiile

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în ceea ce privește

restituirea autoturismului în discuție, cu atât mai mult cu cât atât

Parchetul de pe lângă Tribunalul București cât și Parchetul de pe

lângă Judecătoria Sectorului 5 București au stăruit pe lângă I.G.P.R. –

D.I.C. pentru aducerea acestor măsuri la îndeplinire prin toate mijloacele

legale.

Fiind învestit cu o

cerere de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, judecătorul fondului avea obligația examinării

fondului pretențiilor reclamantului, art. 8 alin. (1) fraza 2 din legea

menționată precizând că ”(.) se poate adresa instanței de contencios

administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes

legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat

de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a

unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesului legitim”.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că în mod greșit instanța de fond a

soluționat procesul pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea

fondului, și că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în litigiu, se

va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

admiterea recursului declarat de P.C.N. împotriva Sentinței civile nr. 718

din data de 3 februarie 2012 pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de P.C.N. împotriva Sentinței civile nr. 718 din 3 februarie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2012.