ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel

Craiova la data de 21 martie 2011, reclamanta O.C. a chemat în judecată pe

pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâților la emiterea

deciziei privind titlul de despăgubire.

Prin sentința nr. 269 din 20 mai 2011

a Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta

O.C. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în sensul că a fost

obligată pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită

decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în bd. T.

Vladimirescu, conform dispoziției nr. 945 din 14 aprilie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Drobeta Turnu Severin și a respins acțiunea cu privire la A.N.R.P.,

cu obligarea pârâtei Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata

cheltuielilor de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut că reclamanta din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001

să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tr. Severin.

Prin dispoziția nr. 945 din data de

1 aprilie 2005, Primarul Municipiului Drobeta Tr. Severin a propus acordarea de

măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare pentru imobilul mai sus

precizat, a admis cererea formulată de petenta O.C. de restituire în echivalent

și a stabilit că imobilul a fost evaluat la suma de 496.000.000 lei, în limita

căruia se vor acorda, ca măsură reparatorie în echivalent, titluri de valoare

nominală.

Ulterior, dosarul întocmit în

vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea

deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor

titlului VII

din Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la

acest moment de pârâta Comisia Centrală.

Instanța de fond a apreciat că

durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul procesului rezonabil, iar, în cauza de față, împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor, constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării

dreptului reclamantei.

În speța de față, prin

comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție,

cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează

reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor

lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând, se apreciază că

procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se

desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data

formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o

încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

Instanța a respins însă acțiunea

reclamantei față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, avându-se în vedere că obligația legală de emitere a deciziei

reprezentând titlu de despăgubire și cea anterioară și subsumată acesteia,

privind întocmirea raportului de evaluare, revine Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prin urmare, instanța a reținut ca

întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această

pârâtă prin întâmpinare.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.

instanța de judecată a obligat pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea

Despăgubirilor la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a criticat hotărârea

instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că în cauza dedusă

judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, precum

și etapa privind verificarea legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat de reclamantă, ocazie cu care s-a constatat că

lipsesc înscrisuri privind construcția demolată.

Recurenta a arătat că în mod nelegal

a fost obligată direct la emiterea deciziei de despăgubire, cu ignorarea

faptului că nu există înscrisuri privind construcția demolată.

Recurenta a criticat soluția

instanței de fond cu privire la faptul că a fost obligată instituția pârâtă la

emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, deși în vederea

parcurgerii etapei evaluării, trebuie identificat imobilul ce urmează a fi

evaluat, ignorându-se faptul că nu există înscrisuri privind construcția

demolată, precum și faptul că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea

peste etapele administrative, pune în imposibilitate C.C.S.D. să pună în

executare o hotărâre irevocabilă în acest sens.

A fost criticată și soluția de obligare

a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că aceste

cheltuieli pot fi acordate proporțional cu admiterea cererii, că onorariul

stabilit este nepotrivit de mare față de munca avocatului depusă în

soluționarea cauzei. Recurenta a solicitat respingerea acestor cheltuieli ca

neîntemeiate, arătând și faptul că această Comisie reprezintă Statul Român în

litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și nu poate

fi obligată această instituție în nume propriu la plata cheltuielilor de

judecată.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispozițiile din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a

dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai

multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa

analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul

restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa

evaluării, etapă în care dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr. 81/2007,

care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V,

Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

Instanța de control judiciar a

constatat că recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios

administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera

actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire

.

Înalta Curte a constatat că printr-o

notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat

despăgubiri pentru imobilul situat în strada B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 124,

municipiul Drobeta Turnu Severin, iar prin Dispoziția nr. 945 din 14 aprilie 2005

Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de entitate

notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Dosarul aferent dispoziției arătate mai sus a fost transmis Secretariatului Comisiei

Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Înalta Curte a constatat că dosarul

reclamantei a fost transmis de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și a

fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4024/CC, reținând

că dosarul reclamantei a parcurs etapa transmiterii și înregistrării dosarelor,

însă în urma analizării dosarului potrivit deciziei nr. 2815/2008 a C.C.S.D.

s-a constatat că dosarul reclamantei de despăgubire trebuie completat cu acte

din care să reiasă suprafața imobilului construcție notificat, materialele

folosite la edificare, anul construirii etc.

Înalta Curte a constatat că

intervalul mare de timp, pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare

a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, care a rămas, de altfel,

nefinalizată cu emiterea titlului de despăgubire, conferă consistență

concluziei reținută de instanța de fond, în sensul încălcării principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile art. 20

din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, având ca obiect de reglementare procedura de acordare a

despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu

concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un

proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul

procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau

deciziilor definitive.

Complexitatea etapelor procedurale

poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei

totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile

depuse la dosar nu rezultă că s-a înaintat în derularea procedurilor

administrative.

De aceea, Înalta Curte constată că

sentința primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul soluționării

cererii de obligare a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire,

evident cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005,

căci demersurile acestei autorități pe parcursul a aproape 5 ani de zile sunt

aproape inexistente.

De asemenea, Înalta Curte reține că

procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005

este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul

său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste și echitabile, în raport

cu practica jurisdicțională internă și internațională, având ca obiect cauze în

care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul

Român, precum și neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform

titlului menționat.

În vederea atingerii acestui scop,

legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în sensul că poate

recurge la orice acțiune, în limitele competenței sale, lăsând la aprecierea sa

și stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor, având în vedere numărul mare

al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând și perioada în care evaluatorul

va întocmi raportul de evaluare.

În exercitarea acestei libertăți de

apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie,

având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui

criteriu este legală și proporțională cu scopul urmărit și anume acordarea unor

despăgubiri juste și echitabile, fără a aduce atingere principiului egalității

subiecților de drept vizați.

În consecință, instanța de control

judiciar a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

privind dreptul la un proces echitabil, deoarece a fost depășit termenul

rezonabil de soluționare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza

procedurii administrative și, pentru aceste considerente, recursul declarat de

pârâtă va fi respins de Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

menținând soluția instanței de primă jurisdicție.

Nici critica cu privire la acordarea

cheltuielilor judiciare nu poate fi reținută de Înalta Curte, având în vedere

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Constatând că în cauză intimata a

solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare, având în

vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

cererea, însă va reaprecia onorariul avocațial, în raport de mărimea

pretențiilor și de complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 269

din 20 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2012.