ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova la data de 21 martie 2011, reclamanta O.C. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând obligarea pârâților la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 269 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta O.C. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în sensul că a fost obligată pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în bd.

T. Vladimirescu, conform dispoziției nr. 945 din 14 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin și a respins acțiunea cu privire la A.N.R.P., cu obligarea pârâtei Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta din prezenta cauză a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Tr. Severin. Prin dispoziția nr. 945 din data de 1 aprilie 2005, Primarul Municipiului Drobeta Tr. Severin a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare pentru imobilul mai sus precizat, a admis cererea formulată de petenta O.C.

de restituire în echivalent și a stabilit că imobilul a fost evaluat la suma de 496.000.000 lei, în limita căruia se vor acorda, ca măsură reparatorie în echivalent, titluri de valoare nominală. Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală. Instanța de fond a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, iar, în cauza de față, împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor, constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.

În speța de față, prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

Instanța a respins însă acțiunea reclamantei față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, avându-se în vedere că obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire și cea anterioară și subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin urmare, instanța a reținut ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această pârâtă prin întâmpinare. În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța de judecată a obligat pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că în cauza dedusă judecății a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, precum și etapa privind verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamantă, ocazie cu care s-a constatat că lipsesc înscrisuri privind construcția demolată. Recurenta a arătat că în mod nelegal a fost obligată direct la emiterea deciziei de despăgubire, cu ignorarea faptului că nu există înscrisuri privind construcția demolată.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond cu privire la faptul că a fost obligată instituția pârâtă la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, deși în vederea parcurgerii etapei evaluării, trebuie identificat imobilul ce urmează a fi evaluat, ignorându-se faptul că nu există înscrisuri privind construcția demolată, precum și faptul că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, pune în imposibilitate C.C.S.D. să pună în executare o hotărâre irevocabilă în acest sens. A fost criticată și soluția de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că aceste cheltuieli pot fi acordate proporțional cu admiterea cererii, că onorariul stabilit este nepotrivit de mare față de munca avocatului depusă în soluționarea cauzei.

Recurenta a solicitat respingerea acestor cheltuieli ca neîntemeiate, arătând și faptul că această Comisie reprezintă Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și nu poate fi obligată această instituție în nume propriu la plata cheltuielilor de judecată. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării; etapa evaluării, etapă în care dacă, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”. Instanța de control judiciar a constatat că recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire . Înalta Curte a constatat că printr-o notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în strada B-dul Tudor Vladimirescu, nr. 124, municipiul Drobeta Turnu Severin, iar prin Dispoziția nr. 945 din 14 aprilie 2005 Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat.

Dosarul aferent dispoziției arătate mai sus a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Înalta Curte a constatat că dosarul reclamantei a fost transmis de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 4024/CC, reținând că dosarul reclamantei a parcurs etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, însă în urma analizării dosarului potrivit deciziei nr. 2815/2008 a C.C.S.D.

s-a constatat că dosarul reclamantei de despăgubire trebuie completat cu acte din care să reiasă suprafața imobilului construcție notificat, materialele folosite la edificare, anul construirii etc. Înalta Curte a constatat că intervalul mare de timp, pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaților pentru imobilul preluat abuziv, care a rămas, de altfel, nefinalizată cu emiterea titlului de despăgubire, conferă consistență concluziei reținută de instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și secundară, având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că s-a înaintat în derularea procedurilor administrative.

De aceea, Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul soluționării cererii de obligare a pârâtei C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire, evident cu respectarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005, căci demersurile acestei autorități pe parcursul a aproape 5 ani de zile sunt aproape inexistente. De asemenea, Înalta Curte reține că procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste și echitabile, în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum și neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menționat.

În vederea atingerii acestui scop, legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în sensul că poate recurge la orice acțiune, în limitele competenței sale, lăsând la aprecierea sa și stabilirea ordinii de soluționare a dosarelor, având în vedere numărul mare al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând și perioada în care evaluatorul va întocmi raportul de evaluare. În exercitarea acestei libertăți de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie, având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui criteriu este legală și proporțională cu scopul urmărit și anume acordarea unor despăgubiri juste și echitabile, fără a aduce atingere principiului egalității subiecților de drept vizați.

În consecință, instanța de control judiciar a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza procedurii administrative și, pentru aceste considerente, recursul declarat de pârâtă va fi respins de Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținând soluția instanței de primă jurisdicție. Nici critica cu privire la acordarea cheltuielilor judiciare nu poate fi reținută de Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Constatând că în cauză intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite cererea, însă va reaprecia onorariul avocațial, în raport de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 269 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2012.