ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3048/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta D.T. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat obligarea acestora la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor reprezentând titluri de despăgubire pentru imobilul situat în Drobeta Tr. Severin, strada Prahova, compus din teren în suprafață de 600 mp, notificat sub nr. 273/N/2002. Reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin, s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul menționat în cuantum de 59.559,70 lei.

Ulterior emiterii acestei dispoziții, prin apariția Legii nr. 247/2005 dosarul a fost înaintat Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților, unde a fost înregistrat sub numărul 4057/CC/2005. Prin întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 184/2005 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Tr. Severin, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., arătând că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu A.N.R.P.

este investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că A.N.R.P. asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză. La data de 29 martie 2011 pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Drobeta Tr. Severin. În motivarea cererii a arătat că Primăria Municipiului Drobeta Tr. Severin în calitate de entitate ce a soluționat notificarea reclamantei, în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001 avea obligația legală să trimită dosarul aferent notificării însoțit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G.

nr. 1095/2005. La aceeași dată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, respectiv să facă dovada încheierii în formă autentică a contractului de vânzare – cumpărare referitor la imobilul ce face obiectul măsurilor reparatorii. Prin sentința civilă nr. 293 din 30 mai 2011Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. și a respins acțiunea față de această pârâtă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta D.T.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 și Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură conform Dispoziției nr. 184 din 24 februarie 2005 a Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin, a respins cererea de sesizare a Tribunalului Mehedinți cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 184 din 24 februarie 2005 a Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin și a respins cererea de chemare în garanție a Primarului Municipiului Drobeta Tr.

Severin și cererea reconvențională. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că Dispoziția Primarului Municipiului Drobeta Tr. Severin a cărei legalitate s-a solicitat a fi analizată pe calea incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de natură civilă emis în condițiile Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziției a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu a acționat ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător sau entitate învestită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluționarea notificării persoanei care se pretinde îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziției în condițiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.

În acest sens Curtea de Apel a avut în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Referitor la „cererea reconvențională” formulată în cauză s-a reținut că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu întrunește condiția de fond și esențială a unei astfel de cereri, respectiv aceea ca prin cererea formulată pârâtul să ridice „ pretenții în legătură cu cererea reclamantului”, în sensul art. 119 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul cauzei s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

S-a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, autoritatea pârâtă fiind obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul pentru care s-a constatat îndreptățirea reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii. Instanța de fond a apreciat că termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din C.E.D.O. cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței . Ca urmare nu au fost reținute ca întemeiate apărările pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care s-a invocat caracterul neîntemeiat al cererii promovate de reclamantă privind obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Instanța de fond a respins acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca fiind promovată față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Deoarece pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor nu a căzut în pretenții materiale față de reclamantă s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă și cererea reconvențională, ca inadmisibilă. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că i nstanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de sesizare a Tribunalului Mehedinți în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin În speța de față, există o dependență evidentă între soluționarea pe fond a litigiului, respectiv cererea reclamantei privind obligarea Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire și Dispoziția nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, a cărei excepție de nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție (art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001). Recurenta mai susține că instanța de fond, în mod greșit a respins cererea reconvențională formulată de către Comisia Centrală.

Prin cererea reconvențională formulată s-a solicitat obligarea reclamantei D.T. să facă dovada proprietății pentru suprafața de 600 m.p., situat în Drobeta Turnu Severin, strada Prahova, imobil imposibil de restituit în natură, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 184 din 24 februarie 2005, emisă de către Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin. Prin urmare, în situația în care reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren notificat nici Comisia Centrală, nu poate fi obligată la emiterea deciziei, reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, strada Prahova, așa cum a fost acordat prin Dispoziția nr. 184/2005 de către Primăria Municipiului Craiova, obligație ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Legea nr. 10/2001 și Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, recurenta consideră că instanța a respins în mod greșit cererea de chemare în garanție, cerere formulată potrivit art. 47 C. proc. civ., prin care s-a arătat instanței de fond că, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin în calitate de entitate ce a soluționat notificarea reclamantei, în procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001 avea obligația legală să trimită dosarul aferent notificării însoțit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.

Astfel, prin adresa nr. 4057/CC din 02 noiembrie 2009, atașată în copie, s-a remis, în original, întreaga documentație, în vederea reanalizării și completării dosarului de despăgubire cu înscrisurile care să justifice soluția adoptată de către primărie, în procedura administrativă de soluționare a acestei notificări, cu precizarea că retransmiterea dosarului de despăgubire către primărie urmează a se face prin intermediul Instituției Prefecturii Județului Mehedinți, conform prevederilor O.U.G. nr. 81/2007. Cu alte cuvinte, scopul urmărit de Comisia Centrală este acela de a acorda despăgubiri juste și rezonabile persoanelor care au, într-adevăr, dreptul la astfel de despăgubiri, evitând astfel o îmbogățire fără justă cauză a persoanelor, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și, pe cale de consecință, o prejudiciere a Statului Român, mai ales în condițiile crizei economice actuale.

Or, această comisie își poate îndeplini scopul pentru care a fost înființată, numai prin verificarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin prisma documentelor, pe care aceste dosare trebuie să le cuprindă, înscrisuri expres prevăzute de pct. 16.5 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Față de împrejurarea că dosarul de despăgubire al reclamantei a fost transmis entității ce l-a soluționat pentru lămurirea aspectelor menționate mai sus, Comisia Centrală nu mai este învestită cu atribuțiile legale, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind reluată numai după transmiterea dosarului că tre Secretariatul Comisiei Centrale de către Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Totodată, instanța de fond a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare ca impunerea unei astfel de obligații, cu trecere peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu poate fi pusă în executare având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 184 din 24 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.” Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de instanța de fond, constată că Dispoziția primarului a cărei legalitate s-a solicitat a fi analizată, nu constituie un act administrativ, ci un act de natură civilă emis în condițiile Legii nr. 10/2001, iar căile de atac împotriva acestuia sunt prevăzute prin art. 26 din lege. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauza de față reclamanta s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubire pentru un imobil situat în Drobeta Turnu Severin, care nu poate fi restituit în natură, iar instanța de fond a admis cererea, pornind de la nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Cu toate acestea, dosarul reclamantei, în care a fost emisă Dispoziția nr. 184/2005 a Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat deși au trecut câțiva ani de la înregistrare. Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare. Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative. Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Nici criticile privind greșita soluționare a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție nu pot fi primite. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic a apreciat că cererea reconvențională nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 119 alin. (1) C. proc. civ. Pârâta a solicitat ca reclamanta să facă dovada dreptului de proprietate prin înscris autentic. Or, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: „(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”. Potrivit adresei din 4 mai 2004 (aflată la fila 45 - dosar fond), rezultă că imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, proprietatea reclamantei, a fost expropriat conform Decretului nr. 436/1966. Prin urmare, se constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 10/2001, privind proba dreptului de proprietate, situație în care criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 1000 lei către intimata D.T., reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 293 din 30 mai 2011 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei, către intimata D.T., reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.