ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 248 din 5 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul G.C. prin mandatar L.A. împotriva pârâților Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București; a obligat pârâta I să desemneze un evaluator în dosarul nr. 43.657/CC privind pe reclamant și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului; a respins acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâta Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, instanța a constatat că este fondată, astfel că a admis-o și a respins acțiunea precizată formulată de reclamant pe excepție față de această pârâtă, reținând că potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite conform acestei legi și emiterea deciziilor privind titlul de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu pârâtei. În consecință, față de obiectul acțiunii, pârâta Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 nu are competențe legale, astfel că acțiunea s-a respins față de această pârâtă.

Examinând pe fond acțiunea precizată, în rest, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, instanța a constatat că este fondată, astfel că a fost admisă împotriva pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, urmând a fi obligată prima pârâtă să desemneze un evaluator în dosarul nr. 43.657/CC privind pe reclamant și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului. S-a reținut de către instanță că în speța de față dosarul de despăgubire pentru dispoziția emisă a fost transmis și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor sub nr. 43657/CC, că s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, iar după acest moment nu s-a mai efectuat nici o operațiune de către instituția pârâtă.

Instanța a constatat că în acord cu dispozițiile legale aplicabile în cauză pârâta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate, iar în măsura în care dosarul reclamanților ar fi fost incomplet pârâta avea obligația de a le comunica acest aspect, ceea ce nu este cazul în speță de față. În litigiul de față, deși dosarul a fost înregistrat la sediul pârâtei încă din luna iunie 2007, până la data promovării acțiunii, și anume 26 august 2009, pârâta nu a desemnat un evaluator. S-a constatat astfel că pârâta nu a invocat nici un moment împrejurarea că reclamantul nu ar fi depus la dosar toate înscrisurile care i-ar fi fost solicitate în vederea analizării dosarului, singura justificare invocată de către pârâtă în sensul nesoluționării dosarului fiind determinată de ordinea înregistrării dosarelor.

Instanța a apreciat că prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantului de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii acestuia, astfel că acțiunea este întemeiată. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. În motivarea cererii de recurs formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întemeiată pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., se critică hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente: Instanța de fond în mod greșit a reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Astfel, aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, sunt apreciate ca neîntemeiate. Recurenta-pârâtă arată că instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea în lipsa unor acte din dosar și a identificării imobilului notificat. Se arată de către recurentă că în cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în sensul că dosarul de despăgubire a fost transmis de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43657/CC.

Referitor la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilul notificat de reclamant, precum și la etapa evaluării, se arată că acestea sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007. Legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Se mai reține prin motivele de recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007 și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziții însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi. În cauza dedusă judecății, se apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înaintea de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. În aceste condiții, recurenta apreciază că instanța de fond nu a reținut, sub nici o formă, aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului de despăgubire a reclamantului. Se mai reține faptul că adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus, s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar.

Or, în sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv. Pentru toate aceste considerente, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr. 248 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii cererii introductive de instanță formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. II. Prin cererea de recurs formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților critică hotărârea instanței de fond, arătând că aceasta a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocată prin întâmpinare.

După opinia recurentei-pârâte, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, iar atribuțiile stabilite în sarcina acestei instituții prin H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările aduse prin H.G nr. 1068/2007, în ceea ce privește aplicarea Legii nr. 10/2001, constau în acordarea de sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, pentru aplicarea corectă și unitară a prevederilor acestui act normativ.

Se menționează de către recurentă că în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Autoritatea asigură Secretariatul Comisiei Centrale, atribuții ce constau numai în centralizarea dosarelor transmise, în temeiul art. 16 Titlul VII din actul normativ amintit, de către entitățile ce au soluționat notificările peroanelor îndreptățite și verificarea în privința legalității a cererii de restituire. Recurenta mai arată că titlul de despăgubire se emite numai de către Comisia Centrală, după parcurgerea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, prin urmare, nu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are competența de a emite titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este nefondat, urmând a fi respins, iar recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este fondat, urmând a fi admis. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat că reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, că procedura administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea nr. 148/N/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 953 din 14 august 2007, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamanților, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat sub nr. 43657/CC/2007. În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate. Admițând acțiunea formulată de intimatul-reclamant împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a susținut, în esență, că cererea acestuia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului VIII, Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin.(1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale.

Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”. După cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII – Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare – H.G.

nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare. Pe de altă parte, trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimatului-reclamant. De asemenea, în raport cu data declanșării procedurii administrative – anul 2001 și cu data înregistrării dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – iunie 2007, precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimatul-reclamant, dar și cu atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, în cauză, așa cum s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea cererii formulate de intimatul-reclamant, și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.

Astfel fiind, în mod întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice recurente, pe care a obligat-o să transmită dosarul în litigiu la un evaluator, în scopul finalizării procedurii administrative și emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatului-reclamant, potrivit Dispoziției nr. 953 din 14 august 2007 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin. Cum dosarul reclamantului a fost înregistrat la Comisie sub nr. 43657/CC/2007, se reține că nesoluționarea acestuia într-un termen de aproximativ 3 ani și neîndeplinirea obligației de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noțiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă este în culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluționarea cererii reclamantului și, în consecință, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală sub acest aspect. În concluzie, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în consecință, având în vedere nesoluționarea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților referitoare la obligația de a emite decizia privind titlul de despăgubire.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligația legală de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților îi revine doar atribuția, conform dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 361/2005, de a asigura organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale. Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, se va modifica sentința recurată în sensul că se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se va respinge acțiunea față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în consecință.

Se vor menține celelalte dispoziții ale instanței. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 248 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința recurată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și respinge acțiunea față de aceasta. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Obligă recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.