ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 248 din 5

mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantul G.C. prin mandatar L.A.

împotriva pârâților Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București

și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București; a obligat

pârâta I să desemneze un evaluator în dosarul nr. 43.657/CC privind pe

reclamant și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea

reclamantului; a respins acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva

pârâtei Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, pe excepția

lipsei de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția lipsei de

calitate procesuală pasivă invocată de pârâta Direcția pentru Coordonarea Aplicării

Legii nr. 10/2001, instanța a constatat că este fondată, astfel că a admis-o și

a respins acțiunea precizată formulată de reclamant pe excepție față de această

pârâtă, reținând că potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite conform acestei legi și emiterea

deciziilor privind titlul de despăgubire revine Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor și nu pârâtei.

În consecință, față de obiectul acțiunii,

pârâta Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 nu are

competențe legale, astfel că acțiunea s-a respins față de această pârâtă.

Examinând pe fond acțiunea

precizată, în rest, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, instanța a

constatat că este fondată, astfel că a fost admisă împotriva pârâtelor Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București și Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților București, urmând a fi obligată prima pârâtă să

desemneze un evaluator în dosarul nr. 43.657/CC privind pe reclamant și să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri în favoarea reclamantului.

S-a reținut de către instanță că în

speța de față dosarul de despăgubire pentru dispoziția emisă a fost transmis și

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor

sub nr. 43657/CC, că s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere

a cererii de restituire în natură, iar după acest moment nu s-a mai efectuat

nici o operațiune de către instituția pârâtă.

Instanța a constatat că în acord cu

dispozițiile legale aplicabile în cauză pârâta avea obligația de a trimite

dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate, iar în măsura în

care dosarul reclamanților ar fi fost incomplet pârâta avea obligația de a le

comunica acest aspect, ceea ce nu este cazul în speță de față.

În litigiul de față, deși dosarul a

fost înregistrat la sediul pârâtei încă din luna iunie 2007, până la data

promovării acțiunii, și anume 26 august 2009, pârâta nu a desemnat un

evaluator.

S-a constatat astfel că pârâta nu a

invocat nici un moment împrejurarea că reclamantul nu ar fi depus la dosar

toate înscrisurile care i-ar fi fost solicitate în vederea analizării

dosarului, singura justificare invocată de către pârâtă în sensul

nesoluționării dosarului fiind determinată de ordinea înregistrării dosarelor.

Instanța a apreciat că prin conduita

pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantului de emitere a

titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii acestuia, astfel că acțiunea

este întemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

I. În motivarea cererii de recurs

formulate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

întemeiată pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., se critică

hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente:

Instanța de fond în mod greșit a

reținut că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui

termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Astfel, aspectele reținute de

instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare,

ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, sunt apreciate ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă arată că instanța

de fond, în mod greșit, a admis acțiunea în lipsa unor acte din dosar și a

identificării imobilului notificat.

Se arată de către recurentă că în

cauza supusă judecății etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă

în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea

reclamantului, în sensul că dosarul de despăgubire a fost transmis de Primăria

Municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 43657/CC.

Referitor la verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură

a imobilul notificat de reclamant, precum și la etapa evaluării,

se arată că acestea sunt condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a

dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Mai mult, soluționarea dosarelor

privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de

acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu

în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează

prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea

dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ

amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.

Legiuitorul, neprevăzând un termen de

soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi

decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Se mai reține prin motivele de

recurs formulate faptul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 Comisia

Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise

Secretariatului Comisiei Centrale înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007 și

cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziții

însoțite de avizul de legalitate emise de prefecturi.

În cauza dedusă judecății, se

apreciază că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului

face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale

înaintea de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta

ordinea de înregistrare a dosarelor.

În aceste condiții, recurenta

apreciază că instanța de fond nu a reținut, sub nici o formă, aspectele legate

de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența

depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului de

despăgubire a reclamantului.

Se mai reține faptul că adoptarea

Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008, la care s-a făcut referire mai sus,

s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca

principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare

înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale

dreptului comunitar.

Or, în sfera dreptului comunitar,

principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit

și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care

tratamentul este justificat obiectiv.

Pentru toate aceste considerente,

recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită admiterea

recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr. 248

din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

în sensul respingerii cererii introductive de instanță formulată de reclamant

ca fiind neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

II. Prin cererea de recurs formulată

în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

critică hotărârea instanței de fond, arătând că aceasta a omis să se pronunțe

asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocată prin

întâmpinare.

După opinia recurentei-pârâte,

Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților este un organ de specialitate al administrației

publice centrale, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, iar atribuțiile

stabilite în sarcina acestei instituții prin H.G. nr. 361/2005, cu modificările

și completările aduse prin H.G nr. 1068/2007, în ceea ce privește aplicarea

Legii nr. 10/2001, constau în acordarea de sprijin și îndrumare metodologică

autorităților administrației publice locale și centrale, precum și celorlalte

persoane juridice deținătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit

Legii nr. 10/2001, republicată, pentru aplicarea corectă și unitară a

prevederilor acestui act normativ.

Se menționează de către recurentă că

în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005

Autoritatea asigură Secretariatul Comisiei Centrale, atribuții ce constau numai

în centralizarea dosarelor transmise, în temeiul art. 16 Titlul VII din actul

normativ amintit, de către entitățile ce au soluționat notificările peroanelor

îndreptățite și verificarea în privința legalității a cererii de restituire.

Recurenta mai arată că titlul de

despăgubire se emite numai de către Comisia Centrală, după parcurgerea

procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr.

247/2005 și, prin urmare, nu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are competența de a

emite titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs

invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este

nefondat, urmând a fi respins, iar recursul declarat de pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților este fondat, urmând a fi admis.

Pentru a ajunge la această soluție,

Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse

în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel fiind, în speță sunt

aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform

cărora:

- alin. (1): „Deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,

- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu

modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul

arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se

predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice

centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz,

de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga

documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite

în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a

deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

- alin. (2

1

):

„Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate

pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de

referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior

exercitării controlului de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele

prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

- alin.

(3):

„În termen

de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central

constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda

la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul

Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii

deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie

acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la

data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- alin.

(4):

„Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii

de restituire în natură.”

- alin.

(5):

„Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire

în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului

sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.”

- alin.

(6):

„După primirea dosarului, evaluatorul

sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și

va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate

titlurile de despăgubire.”

Legiuitorul a menționat în mod

detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de

către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7)

al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare

Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”

În alin. (8) se arată că

dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul

de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat că

reclamantul a solicitat ca, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, că procedura

administrativă de restituire a imobilului în litigiu a început cu Notificarea

nr. 148/N/2001, iar, ca urmare, prin Dispoziția nr. 953 din 14 august 2007,

Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a propus acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul precizat anterior reclamanților, dosarul fiind

transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și înregistrat

sub nr. 43657/CC/2007.

În cauză s-a efectuat verificarea

legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Recurenta a invocat în apărarea sa

împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face

în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor,

astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă

aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de

evaluare desemnate.

Admițând acțiunea formulată de intimatul-reclamant

împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța

de fond a susținut, în esență, că cererea acestuia nu a fost soluționată

într-un termen rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil statuat la art. 6

din Convenția europeană a drepturilor omului, ceea ce face ca netrimiterea

dosarului la un evaluator să reprezinte un refuz nejustificat, soluție pe care

instanța de recurs o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Astfel, potrivit Titlului VIII,

Capitolul V – Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, art.

16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției […], cu modificările și completările ulterioare, „(5)

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute

la alin.(1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a

fost respinsă, după care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății

de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După

primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl

va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire”.

După cum s-a arătat în expunerea

rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente pornesc de la

faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să oblige

autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen, precum

și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt

soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării

lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de

consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că Titlul VII –

Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu

prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor privind emiterea

titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, dar această situație nu poate constitui un argument pentru ca

durata de soluționare să fie lăsată la voia autorității competente.

Astfel, în primul rând, este unanim

acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea

organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă

orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului general, dar

și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze

în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens, trebuie menționată

Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de

Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să

acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu

complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării

României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște

drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt

beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport

cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art. 41.1 din

Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod

imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere dispozițiile

art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în

legislația primară – Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în

reglementările secundare – H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte, trebuie menționat

și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că termenul

rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful 1

din CEDO, este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor administrative

reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către organele

administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie, instanța de fond

a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative competente, în lipsa

unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil pentru

soluționarea cererii intimatului-reclamant.

De asemenea, în raport cu data

declanșării procedurii administrative – anul 2001 și cu data înregistrării

dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – iunie 2007,

precum și în raport cu importanța cauzei pentru intimatul-reclamant, dar și cu

atitudinea de tergiversare manifestată de autoritățile administrative

competente, rezultă că instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea

termenului rezonabil de către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un

refuz nejustificat în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit ca atitudinea

de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n)

din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de către

autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum s-a argumentat

mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu soluționarea

cererii formulate de intimatul-reclamant, și-au exercitat dreptul de apreciere

cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve cererea în

litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimatul-reclamant.

Astfel fiind, în mod întemeiat a

reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina autorității publice

recurente, pe care a obligat-o să transmită dosarul în litigiu la un evaluator,

în scopul finalizării procedurii administrative și emiterii deciziei de

stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatului-reclamant, potrivit

Dispoziției nr. 953 din 14 august 2007 emisă de Primarul Municipiului Drobeta

Turnu Severin.

Cum dosarul reclamantului a fost

înregistrat la Comisie sub nr. 43657/CC/2007, se reține că nesoluționarea

acestuia într-un termen de aproximativ 3 ani și neîndeplinirea obligației de a

emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noțiunii de bun

garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Astfel fiind, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă este în

culpă, pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluționarea cererii

reclamantului și, în consecință, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală sub

acest aspect.

În concluzie, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în consecință,

având în vedere nesoluționarea de către instanța de fond a excepției lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților referitoare la obligația de a emite decizia privind titlul de

despăgubire.

Astfel, în raport de dispozițiile

art. 13 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, obligația legală de

emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire revine Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților îi revine doar atribuția, conform dispozițiilor art. 2 din H.G.

nr. 361/2005, de a asigura organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei

Centrale.

Față de cele arătate mai sus,

în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

va admite recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, se

va modifica sentința recurată în sensul că se va admite excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților și se va respinge acțiunea față de Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, în consecință. Se vor menține celelalte dispoziții

ale instanței.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata cheltuielilor

de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 248 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite

recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

împotriva aceleiași sentințe.

Modifică

sentința recurată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și

respinge acțiunea față de aceasta.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

recurate.

Obligă recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor la 3000 lei cheltuieli de judecată către

intimatul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

ianuarie 2011.