ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3636/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 1040/291 Ia 26 februarie 2010, petentul C.l. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din 19 februarie 2010, întocmit de D.J.A.O.V. Neamț și a sancțiunilor complementare aplicate, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment și obligarea intimatei la restituirea sumei de 10.000 lei, achitată în termen de 48 de ore. În motivarea plângerii, petentul a invocat, nelegalitatea actului de sancționare, întrucât nu are calitatea de subiect activ calificat al contravenției reținute, iar, pe de altă parte, că oprirea și controlul său în trafic au fost nelegale, cu încălcarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 93/2009. Pe fond, petentul a învederat că a cumpărat din municipiul Suceava pachete de țigări care nu erau marcate cu timbre corespunzătoare, precum și că a plătit jumătate din cuantumul amenzii din cauza amenințărilor agenților de poliție, că măsura confiscării autoturismului nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei. În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, art. 223 din O.G. nr. 92/2003 și Legea nr. 571/2003. La termenul de judecată din data de 25 martie 2010, petentul a depus adresa din 02 martie 2010 emisă de D.R.A.O.V. Iași și a formulat, în completarea plângerii, un nou capăt de cerere, solicitând restituirea autoturismului până la pronunțarea hotărârii de fond.

Prin încheierea de la acel termen, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere nou formulat de restul plângerii și constituirea unui nou dosar, înregistrat la aceeași dată. În Dosarul constituit nr. 1547/291/2010, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Roman, în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1135 din 30 martie 2010, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Roman și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Constanța. Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a reținut, cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea autoturismului până la pronunțarea hotărârii, că formularea acestuia a fost determinată de refuzul D.R.A.O.V.

Iași de a restitui bunul confiscat, deși a exercitat calea de atac prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, refuz concretizat prin răspunsul din 02 martie 2010. Or această cerere excede disp.art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și este de competența instanței de contencios administrativ. Urmare acestei soluții, pe rolul Curții de Apel Constanța s-a înregistrat cauza nr. 611/36/2010. La rândul ei și această instanță a invocat excepția necompetenței materiale în raport cu disp. art. 32-34 din O.G. nr. 2/2001 și prin sentința civilă nr. 180/ CA din 17 mai 2010 a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Roman. A reținut în motivarea soluției următoarele considerente: Prin cererea adresată Judecătoriei Roman, petentul C.I.

a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat la 19 februarie 2010, solicitând anularea acestuia, precum și a sancțiunii complementare constând în confiscarea autoturismului și restituirea către proprietarul său. Prin precizările formulate și aflate la fila 14, reclamantul a solicitat ca instanța să se pronunțe și asupra cererii de restituire a autoturismului către proprietar, menționând ca temei de drept art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Din cuprinsul acestei cereri nu rezultă că reclamantul a înțeles să conteste adresa din 02 martie 2010 emisă de D.R.A.O.V. Iași, astfel că, în speță, calificarea acesteia ca o cerere modificatoare apare în afara celor solicitate de parte.

De altfel, adresa din 02 martie 2010 nu reprezintă act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind, de fapt, un răspuns la o cerere a petentului, cerere care intră sub incidența O.G. nr. 2/2001. În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă (judecătoria) este în măsură să soluționeze și cererea ce vizează măsura confiscării. În speță, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate și în raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost precizată de reclamant, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei și nicidecum instanței de contencios administrativ. Constatând că între cele două instanțe s-a ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 22 C. proc.

civ., Curtea de Apel Constanța a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra instanței competente să soluționeze cauza. Înalta Curte, examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Roman și Curtea de Apel Constanța, constată: Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de restituire a autoturismului, până la pronunțarea sentinței în dosarul având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție. Judecătoria Roman a apreciat că petentul a solicitat anularea adresei din 02 martie 2010 prin care D.R.A.O.V. i-a comunicat acestuia că plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție suspendă executarea sancțiunii amenzii, urmând ca în baza art. 34 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001 instanța să hotărască asupra măsurii confiscării bunului. În raport de împrejurarea că petentul ar fi solicitat anularea unei adrese emise de o autoritate publică, Judecătoria Roman a considerat că aceasta face parte din categoria actelor administrative, motiv pentru care competența de soluționare a cererii aparține instanței de contencios administrativ. Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c): „ act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

O.G. nr. 2/2001, art. 34, alin. (1): „ Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”. Având în vedere conținutul adresei din 02 martie 2010, Înalta Curte arată că aceasta nu are caracter de act administrativ, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Potrivit definiției legale pentru a avea caracter de act administrativ actul unilateral trebuie să fie emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, și să dea naștere, să modifice sau să stingă un raport juridic.

În cauză, adresa din 02 martie 2010 nu îndeplinește aceste condiții pentru că nu dă naștere, nu modifică și nu stinge un raport juridic, aceasta reprezentând o comunicare prin care petentul este încunoștiințat cu privire la cererea de restituire a autoturismului, întrucât prin procesul verbal de contravenție s-a dispus măsura confiscării. De altfel, potrivit O.G. nr. 2/2001 în materie contravențională, Judecătoria este competentă să se pronunțe asupra procesului verbal de contravenție, atât referitor la sancțiunea principală a amenzii, cât și la sancțiunile complementare, categorie căreia i se circumscrie măsura confiscării. În baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și a măsurii confiscării.

Având în vedere că prin adresa din 02 martie 2010 nu s-au dispus măsuri și ca urmare nu au luat naștere, nu s-au modificat și nu s-au stins raporturile juridice, ci numai s-a comunicat opinia unei autorități și ținând seama de prevederile exprese ale art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cererea petentului având ca obiect restituirea autoturismului confiscat prin procesul de contravenție, competența de soluționare a cestui petit aparține Judecătoriei Roman, cauza având un caracter unitar. Astfel fiind, în baza art. 20 și urm. C. proc. civ. se va stabili competența de soluționare a cererii la Judecătoria Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului privind pe C.I. și A.N.V. - D.R.A.O.V. Iași în favoarea Judecătoriei Roman. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2010.