ÎCCJ, Decizia nr. 199/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 195 din 15 februarie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta L.E., prin care aceasta a solicitat să fie obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să-i răspundă acesteia la cererile adresate organului de urmărire penală, în legătură cu măsura indisponibilizării și restituirii autoturismului. S-a reținut că petenta s-a adresat instanței, cu o plângere ce nu privește unul din actele procesuale determinate de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, petenta L.E. a declarat recurs. Examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se constată următoarele: Din actele dosarului rezultă că autoturismul în litigiu a făcut obiectul unei măsuri asigurătorii dispusă într-un dosar penal având ca obiect urmărirea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. Petenta a contestat măsura asigurătorie dispusă de organul de urmărire penală. Potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. pen. „în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal”.

Dincolo de caracterul alternativ al organului căruia îi poate fi adresată plângerea împotriva măsurii asigurătorii, fără relevanță juridică în prezenta cauză, urmează a se reține din dispoziția citată, cu referire la instanța de judecată, că nu este atribuită competența soluționării plângerii unei anume instanțe. Ca atare, plângerea împotriva măsurii asigurătorii va fi soluționată de instanța competentă a judeca cauza penală. Drept urmare, competența materială pe verticală și competența teritorială sunt determinate și în acest caz potrivit dispozițiilor generale privind competența, stabilite de legea procesual-penală. Or, în raport cu dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., care făcut obiectul urmăririi penale, precum și cu circumstanțele de loc determinate în art. 30 din același cod, competența soluționării cauzei în primă instanță revine secției penale a Tribunalului București. Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., între altele, dispozițiile relative la competența după materie sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Drept urmare, soluționând plângerea, cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Curtea va admite recursul declarat de petenta L.E., va casa sentința atacată și va trimite dosarul, Tribunalului București, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petenta L.E. împotriva sentinței nr. 195 din 15 februarie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7365/2004. Casează sentința atacată și trimite dosarul, Tribunalului București, spre competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.