ÎCCJ, Decizia nr. 199/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 195 din 15

februarie 2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins,

ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta L.E., prin care aceasta a

solicitat să fie obligat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție să-i răspundă acesteia la cererile adresate organului de urmărire

penală, în legătură cu măsura indisponibilizării și restituirii autoturismului.

S-a reținut că petenta s-a

adresat instanței, cu o plângere ce nu privește unul din actele procesuale

determinate de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe,

petenta L.E. a declarat recurs.

Examinând cauza, în raport

cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată

următoarele:

Din actele dosarului rezultă

că autoturismul în litigiu a făcut obiectul unei măsuri asigurătorii dispusă

într-un dosar penal având ca obiect urmărirea penală, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

Petenta a contestat măsura

asigurătorie dispusă de organul de urmărire penală.

Potrivit art. 168 alin. (1)

C. proc. pen. „în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la

îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă

civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului

sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal”.

Dincolo de caracterul

alternativ al organului căruia îi poate fi adresată plângerea împotriva măsurii

asigurătorii, fără relevanță juridică în prezenta cauză, urmează a se reține

din dispoziția citată, cu referire la instanța de judecată, că nu este

atribuită competența soluționării plângerii unei anume instanțe. Ca atare,

plângerea împotriva măsurii asigurătorii va fi soluționată de instanța

competentă a judeca cauza penală.

Drept urmare, competența materială pe

verticală și competența teritorială sunt determinate și în acest caz potrivit

dispozițiilor generale privind competența, stabilite de legea procesual-penală.

Or, în raport cu

dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., care făcut

obiectul urmăririi penale, precum și cu circumstanțele de loc determinate în

art. 30 din același cod, competența soluționării cauzei în primă instanță revine

secției penale a Tribunalului București.

Potrivit art. 197 alin. (2)

C. proc. pen., între altele, dispozițiile relative la competența după materie

sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Drept urmare, soluționând

plângerea, cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre supusă cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Curtea va admite recursul declarat de petenta L.E., va casa sentința

atacată și va trimite dosarul, Tribunalului București, spre competentă

soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de petenta L.E. împotriva sentinței nr. 195 din 15 februarie 2005, pronunțată

de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

7365/2004.

Casează sentința atacată

și trimite dosarul, Tribunalului București, spre competentă soluționare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 iulie 2005.