ÎCCJ, decizie (scj.ro #83793)

Măsuri asigurătorii. Bun comun Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Alte măsuri procesuale. Măsurile asigurătorii Indice alfabetic: Drept procesual penal - măsuri asigurătorii - bun comun C. proc. pen., art. 163 În conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei. În raport cu dispozițiile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., în vederea reparării pagubei, măsura asigurătorie a sechestrului poate fi dispusă asupra bunurilor comune ale inculpatului și ale soției acestuia, până la concurența valorii probabile a pagubei, bunurile aflate în proprietatea codevălmașă a soților nefiind exceptate prin lege de la luarea măsurilor asigurătorii.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2616 din 29 august 2012 Prin încheierea Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, din 7 august 2012 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului V.E. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților: V.E., C.C., I.C. și T.G. și s-a menținut această măsură. S-a admis cererea formulată de I.L., în calitate de proprietar al autoturismului marca A., indisponibilizat prin instituirea sechestrului asigurător prin ordonanța procurorului din 2 aprilie 2012 și s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului în temeiul art. 163 C. proc.

pen., dispunând restituirea autoturismului și a cheilor acestuia, a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate aferente. Analizând plângerea formulată de I.L., prin care aceasta a contestat măsura asigurătorie a sechestrului instituit asupra unui autoturism, curtea de apel a constatat următoarele: La data de 21 martie 2012, organul de cercetare penală a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului I.C. Cu acest prilej, între altele, a fost „ridicat în vederea aplicării sechestrului asigurător” un autoturism marca A., certificatul de înmatriculare și cartea de identitate în original, conform procesului-verbal de percheziție. La data de 2 aprilie 2012, prin ordonanță, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător, inclusiv asupra acestui autoturism, justificând măsura pentru repararea pagubei produse de inculpatul I.C., cu mențiunea că bunul mobil în discuție a fost achiziționat de I.L.

în timpul căsătoriei cu inculpatul. În calitate de persoană interesată, în înțelesul art. 168 alin. (1) C. proc. pen., I.L. s-a plâns instanței, contestând măsura sechestrării autoturismului marca A. indisponibilizat prin ordonanța procurorului, susținând, pe de o parte, că este suficient de îndestulătoare pentru recuperarea eventualei pagube indisponibilizarea apartamentului situat în localitatea S., strada C., sechestrat prin același act al procurorului, iar pe de alta, că autoturismul îi aparține și nu îl poate folosi, fiindu-i efectiv, dar nelegal ridicat de organul de urmărire penală. Cererea astfel argumentată a fost îndreptățită. Măsurile asigurătorii sunt măsuri de constrângere reală și constau în indisponibilizarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a bunurilor și a veniturilor aparținând inculpatului, în vederea confiscării speciale, a asigurării reparării pagubei, precum și pentru garantarea executării pedepsei pecuniare.

Indisponibilizarea bunului supus măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asigurătorie, inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanța născută din hotărârea de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa, în cazul pedepsei pecuniare, sancțiunea respectivă ori măsura confiscării, aplicate prin hotărârea de condamnare. Din ordonanța de instituire a măsurii asigurătorii dată de procuror rezultă că această măsură s-a impus în vederea garantării reparării pagubei produse de inculpatul I.C. În acest caz, sunt aplicabile dispozițiilor art. 163 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se iau numai împotriva bunurilor inculpatului (...) până la concurența valorii probabile a pagubei.

Autoturismul în discuție aparține soției inculpatului, I.L., astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în documentele originale ale acestui bun: certificatul de înmatriculare, la rubrica „proprietarul vehiculului” și cartea de identitate a autovehiculului. În plus, că bunul mobil sechestrat nu aparține inculpatului I.C. rezultă și din declarațiile de avere pe care acesta, în calitate de primar al localității, a avut obligația de a le depune în temeiul legii.

Faptul că acest autovehicul ar fi fost dobândit în timpul căsătoriei inculpatului cu I.L., așa cum succint s-a motivat în ordonanță, nu justifică măsura asigurătorie dispusă, în condițiile în care această împrejurare nu rezultă din actele dosarului; nu este de competența instanței penale să stabilească dacă prezumția relativă de comunitate instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul acestui proces penal și între ce limite ale patrimoniului comun al soților acest bun ar putea fi considerat ca fiind achiziționat într-o ipotetică stare de codevălmășie. Dispozițiile legale procesual penale sus-citate interzic organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparținând inculpatului (învinuitului ori părții responsabile civilmente, după caz).

Dovezile care există în dosarul de urmărire penală până la acest moment procesual probează doar dreptul de proprietate al persoanei interesate I.L. asupra acestui bun. În egală măsură, curtea de apel a mai constatat că ridicarea efectivă de către organele poliției judiciare a autovehiculului, a cheilor și a actelor originale ale acestuia, fără ca în dosar să existe minime probe din care să rezulte pericolul înstrăinării sale, este nelegală, fiindcă în această ipoteză bunul - dacă exista dovada că este al inculpatului I.C. - trebuia indisponibilizat cu lăsarea sa în custodie și cu aplicarea, justificată prin actul procedural întocmit, de eventuale sigilii, iar în cea de a doua ipoteză - dacă s-ar fi dovedit pericolul de înstrăinare - bunul putea fi efectiv ridicat, însă, în acest caz, păstrarea lui trebuia încredințată unui custode sau unei societăți specializate.

Luarea efectivă a autoturismului și a actelor sale în original din posesia proprietarului său, care potrivit documentelor este altul decât inculpatul, cu motivarea lapidară că măsura este justificată de repararea pagubei, fără a exista minime indicii că acest bun ar aparține inculpatului și că s-a încercat înstrăinarea lui, contravine prevederilor legale și drept consecință este lipsită de fundament juridic, fiindcă măsura asigurătorie a sechestrului prin indisponibilizarea bunului nu constituie prin ea însăși o acoperire a prezumtivei pagube, ci doar garantează repararea ei, pe de o parte, iar pe de alta, nu înseamnă preluarea efectivă a bunului, ci numai interzicerea înstrăinării lui.

În plus, în conformitate cu normele procesual penale care reglementează instituția măsurilor asigurătorii, organul judiciar nu poate fi el însuși custodele bunului sechestrat și pe care l-a ridicat cu ocazia percheziției domiciliare, ca în cauza de față, legea obligând la desemnarea unui custode în condițiile și ipotezele mai sus-expuse. În consecință, pentru considerentele care preced, curtea de apel a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituit, în temeiul art. 163 C. proc. pen., dispunând restituirea autoturismului și a cheilor acestuia, a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate aferente către persoana interesată I.L., proprietara acestuia. Împotriva dispoziției de admitere a cererii formulate de contestatoarea I.L.

privind ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra automobilului marca A. și de restituire a acestui bun, a certificatului de înmatriculare și a cărții de identitate aferente a formulat în termen legal recurs procurorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a invocat, în acest sens, că împrejurarea că bunul asupra căruia s-a instituit sechestru asigurător nu se află în proprietatea exclusivă a inculpatului, ci este deținut în codevălmășie cu soția sa, nu constituia un impediment pentru luarea sau menținerea acestei măsuri asigurătorii. Potrivit art. 163 alin. (2) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a pagubei.

În opinia procurorului, aspectul că autoturismul în litigiu constituie proprietate comună a inculpatului și a soției sale contestatoare nu îndreptățește concluzia că la luarea măsurii asigurătorii ar fi fost încălcate prevederile art. 163 alin. (2) C. proc. pen., întrucât regimul juridic al proprietății codevălmașe a soților presupune că dreptul de proprietate al inculpatului se întâlnește cu dreptul de proprietate al soției sale în fiecare părticică materială a bunului mobil ce face parte din masa bunurilor comune dobândite de soți, astfel că apare ca fiind îndeplinită condiția impusă de art. 163 alin. (2) C. proc. pen., ca bunul asupra căruia s-a luat măsura în vederea reparării pagubei să aparțină învinuitului sau inculpatului, chiar dacă nu-i aparține în mod exclusiv în proprietate.

Pe de altă parte, faptul că în certificatul de înmatriculare al autoturismului și în cartea de identitate a acestuia apare ca proprietar soția inculpatului nu poate constitui temei pentru admiterea unei astfel de cereri, întrucât este știut că pe asemenea documente apare numai unul dintre soți, deși bunul aparține patrimoniului comun al soților. În fine, nici împrejurarea că în declarația de avere a inculpatului I.C. nu apare acel autoturism nu poate constitui un argument în favoarea soluției adoptate de curtea de apel, deoarece autoturismul a fost achiziționat la 5 noiembrie 2011, deci ulterior datei de depunere a declarației de avere de către inculpat, iar, pe de altă parte, nedeclararea unor bunuri mobile de către inculpat este o conduită infracțională ce implică alte consecințe juridice și care nu împietează asupra stabilirii masei de bunuri comune.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor de nelegalitate și netemeinicie aduse, Înalta Curte de Casație și Justiție expune: În cauză, inculpatul I.C., soțul contestatoarei, a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, prin rechizitoriul nr. 613/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, luare de mită în formă continuată, trafic de influență, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată și conflict de interese, infracțiuni aflate în concurs real.

În efectuarea actelor specifice urmăririi penale, la data de 21 martie 2012, organul de cercetare penală a efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului I.C., prilej cu care a fost ridicat în vederea aplicării sechestrului asigurător un autoturism marca A., certificatul de înmatriculare și cartea de identitate în original, conform procesului-verbal de percheziție, iar ulterior, în baza ordonanței din 2 aprilie 2012, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător, inclusiv asupra acelui autoturism, justificând măsura prin repararea pagubei produse de inculpatul I.C., cu mențiunea că bunul mobil în discuție a fost achiziționat de contestatoare în timpul căsătoriei cu inculpatul.

Astfel cum instanța a constatat în mod îndreptățit, în calitate de persoană interesată, în accepțiunea art. 168 alin. (1) C. proc. pen., contestatoarea I.L. a formulat cerere de ridicare a măsurii asigurătorii. Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că susținerile contestatoarei sunt lipsite de fundament legal, astfel încât cererea sa nu putea fi primită, context în care criticile aduse de către procuror încheierii recurate sunt fondate. În ceea ce privește condițiile ce se cer a fi îndeplinite în vederea dispunerii măsurilor asigurătorii - măsuri de constrângere reală - Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea subzistă în cauză în împrejurările în care paguba ce se conturează a fi fost creată impunea o asemenea măsură în scopul garantării reparării pagubei, iar, de asemenea, pericolul de înstrăinare era actual.

Pe de altă parte, se impune observația că bunul ce a format obiectul măsurii asigurătorii a fost dobândit de inculpat și soția sa, contestatoarea I.L., în timpul căsătoriei acestora, astfel încât, în virtutea principiului comunității de bunuri, regimul juridic al acestui bun este acela al proprietății codevălmașe. Împrejurările avute în vedere de curtea de apel relativ la mențiunile din certificatul de înmatriculare al autoturismului, din cartea de identitate a acestuia, precum și la cuprinsul declarației de avere întocmite de inculpat nu pot constitui argumente judicioase, cu caracter suficient în a îndreptăți concluzia că bunul respectiv era proprietatea exclusivă a contestatoarei. Prin urmare, aspectul că acest autovehicul a fost dobândit în timpul căsătoriei părților justifică măsura asigurătorie dispusă în cauză, operând prezumția comunității bunurilor.

Susținerea instanței, potrivit căreia nu este de competența instanței penale să stabilească dacă prezumția relativă de comunitate instituită de norme cu caracter civil operează în cadrul procesului penal și între ce limite ale patrimoniului comun al soților apare superfluă atâta vreme cât, în aplicarea măsurilor asigurătorii, organul judiciar are în vedere bunurile învinuitului sau inculpatului (și ale persoanei responsabile civilmente) până la concurența valorii probabile a pagubei. Nici susținerea conform căreia dispozițiile legale procesual penale ar interzice organului judiciar să instituie măsura sechestrului asupra altor bunuri sau valori decât cele aparținând în mod exclusiv învinuitului ori inculpatului nu poate fi primită, în împrejurările în care interpretarea logică a dispozițiilor art. 163 C. proc.

pen. nu conduce la o asemenea concluzie. În acord cu susținerile procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nicio dispoziție din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea măsurilor bunurile proprietate codevălmașă a soților, întrucât acolo unde legiuitorul a înțeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres - spre exemplificare dispozițiile art. 163 alin. (4) C. proc. pen.

Apreciind că măsura a fost dispusă cu respectarea exigențelor legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, în virtutea considerentelor ce preced, a admis recursul declarat de procuror împotriva încheierii din 7 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat în parte încheierea atacată și, rejudecând în fond, a respins cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător formulată de contestatoarea I.L., menținând celelalte dispoziții ale încheierii atacate.