ÎCCJ, decizie (scj.ro #144245)

Măsuri asigurătorii. Măsuri asigurătorii dispuse prin încheierea instanței de apel

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

măsuri asigurătorii

C. proc. pen.,

art. 249, art. 250

1

Instanța învestită cu judecarea apelului poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului condamnat în primă instanță, în vederea reparării eventualei pagube produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurența valorii probabile a acestora stabilită prin sentință.

Încheierea prin care instanța de apel dispune luarea măsurilor asigurătorii nu încalcă art. 6 paragraf 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la prezumția de nevinovăție, întrucât procedura luării măsurilor asigurătorii nu constituie o judecată asupra unei acuzații în materie penală, în accepțiunea art. 6 paragraf 1 din Convenție.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 353 din 17 aprilie 2018

Prin încheierea din 29 martie 2018 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea formulată de părțile civile A., B., C., D. și E., prin apărător.

S-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea inculpaților F., G. și H. până la concurența sumei de aproximativ 900.000 lei.

S-a dispus ca măsura asigurătorie să fie adusă la îndeplinire de executorul judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că părțile civile A., B., C., D. și E. au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpaților F., G. și H. în vederea garantării recuperării prejudiciului și a cheltuielilor judiciare în sumă totală de aproximativ 900.000 lei.

Examinând cererea formulată de părțile civile atât sub aspectul motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 291 din 5 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Suceava, alături de alți inculpați, a fost condamnat inculpatul F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul F. a infracțiunii de fals intelectual, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă C. și au fost obligați inculpații F., G. și H., în solidar, la plata sumei de 25.000 lei reprezentând daune materiale (cheltuieli de înmormântare, pomeniri) și daune morale în cuantum de 200.000 lei.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă D. și au fost  obligați, în solidar, inculpații F., G. și H. la plata de daune materiale reprezentând prestație periodică în cuantum de 1/6 din veniturile salariale lunare ale victimei I. (4.712 lei brut), prestație aferentă perioadei 4 februarie 2010 - iunie 2013, actualizate cu indicele de inflație, din care s-a dedus contravaloarea pensiei de urmaș (suma de 204 lei) și daune morale în cuantum de 200.000 lei.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă E. și au fost obligați, în solidar, inculpații F., G. și H. la plata de daune materiale reprezentând prestație periodică în cuantum de 1/6 din veniturile salariale lunare ale victimei I. (4.712 lei brut), prestație aferentă perioadei 4 februarie 2010 - iunie 2017, actualizate cu indicele de inflație, din care s-a dedus contravaloarea pensiei de urmaș (suma de 204 lei aferentă perioadei 4 februarie 2010 - 28 februarie 2015 și suma de 231 lei aferentă perioadei 1 martie 2015 - 5 iulie 2017) și daune morale în cuantum de 200.000 lei.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. și au fost obligați, în solidar, inculpații F., G. și H. la plata de daune morale în cuantum de 65.000 lei.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă A. și au fost obligați, în solidar, inculpații F., G. și H. la plata de daune morale în cuantum de 65.000 lei.

În baza art. 276 C. proc. pen., au fost obligați inculpații societatea J., K., F., G. și H. la plata cheltuielilor efectuate de părțile civile în cuantum de 23.731 lei (câte 4.746,2 lei fiecare).

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) teza I C. proc. pen., art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost obligați inculpații societatea J., K., F., G., H., L., M., N., O. și P. la plata către stat a sumei de 6.400 lei (câte 640 lei fiecare) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 3.400 lei în faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel procurorul, inculpații societatea J., K., F., G., H. și P., precum și părțile civile A., B., C., D. și E.

În raport cu textele legale incidente în materie, curtea de apel a apreciat că în acest stadiu procesual este oportun și necesar a se institui asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților măsura asigurătorie a sechestrului, măsură ce poate servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare ori a reparării eventualei pagube produse prin infracțiune.

Curtea de apel a considerat că, între scopul pentru care măsura asigurătorie urmează a fi dispusă, respectiv recuperarea eventualului prejudiciu produs în dauna părților civile și protecția dreptului inculpaților de a se folosi de bunurile acestora, există un raport rezonabil de proporționalitate, așa cum acest principiu decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României. De asemenea, curtea de apel a apreciat că sechestrul asigurător vizează în principal garantarea executării unor eventuale creanțe ce vor fi recunoscute în favoarea unor terți lezați prin acțiunea ce face obiectul judecății, așa încât procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție. Tot astfel, această procedură nu atinge nici problema de fond a unor drepturi și obligații cu caracter civil care fac obiectul procedurii principale, astfel încât litigiul privind instituirea unui sechestru nu intră nici în domeniul civil reglementat de art. 6 din Convenție, care nu este aplicabil în speță.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul F.

Examinând contestația formulată de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile proprietatea sa, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în principal, următoarele:

Conform art. 249 alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Alin. (5) prevede că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

Art. 250

1

alin. (1) C. proc. pen. prevede că, împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.

Cauza prezentă se află pe rolul instanței de judecată, în apel, cale de atac formulată de procuror, inculpații societatea J., K., F., G., H. și P., precum și de către părțile civile A., B., C., D. și E. împotriva sentinței penale nr. 291 din 5 iulie 2017 a Judecătoriei Suceava.

În cursul judecății, părțile civile A., B., C., D. și E. au solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpatului, susținând că există riscul ca inculpații să-și ascundă/sustragă/înstrăineze bunurile.

Solicitarea a fost admisă de instanța de apel, care a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului judiciar asupra bunurilor proprietatea inculpatului F., care a fost obligat în solidar cu ceilalți inculpați din dosar la suma de aproximativ 900.000 lei, apreciind că această măsură, în stadiul procesual în care se află cauza, este necesară și oportună pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare ori repararea eventualei pagube produse prin infracțiune.

În acord cu instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere condițiile în care se poate lua această măsură, așa cum sunt prevăzute în art. 249 alin. (1) C. proc. pen., apreciază că măsura asigurătorie a sechestrului judiciar este necesară în raport cu scopul urmărit.

Art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că „orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.”

Contrar susținerilor apărării, nu este încălcat dreptul la un proces echitabil din perspectiva art. 6 din Convenție și nici prezumția de nevinovăție prin instituirea măsurii asigurătorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din Convenție, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanță ale unor terți, cât și confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunțată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unei fapte penale și constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăției în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii. Așa fiind, indisponibilizarea nu are în vedere drepturi în materie penală în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, situație deplin respectată de dispozițiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen. (Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în M. Of. nr. 387 din 3 iunie 2015, Curtea Constituțională, paragraf 19).

De altfel, în ceea ce privește argumentele apărării privind încălcarea prezumției de nevinovăție, se constată că tot instanța de contencios constituțional a stabilit printr-o altă decizie că luarea măsurilor asigurătorii nu are semnificația stabilirii vinovăției celor ce săvârșesc fapte penale, înainte ca vinovăția acestora să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 168 din 4 martie 2016, paragraful 24). Prezumția de nevinovăție nu impietează, așadar, luarea măsurilor asigurătorii.

În ceea ce privește proporționalitatea măsurii față de scopul urmărit, se constată că judecătorul trebuie să examineze dacă întinderea măsurii sechestrului, respectiv valoarea bunurilor este proporțională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune). Condiția decurge din Constituția României - art. 53 alin. (2) - „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.”

Examinarea caracterului proporțional presupune ca judecătorul să se asigure că valoarea bunurilor sechestrate nu depășește valoarea prejudiciului imputat inculpatului. Valoarea prejudiciului în cauză a fost individualizată prin sentința penală nr. 291 din 5 iulie 2017 a Judecătoriei Suceava, rezultând o sumă de aproximativ 900.000 lei. În acest sens, se are în vedere Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of nr. 953 din 4 decembrie 2017, care a stabilit că „din analiza dispozițiilor art. 249, 251 și 252 C. proc. pen. rezultă că dispoziția de luare a măsurii asigurătorii este atributul procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată și reprezintă o fază procesuală distinctă de aducerea sa la îndeplinire. Acest lucru rezultă din interpretarea art. 253, 254 și 255 C. proc. pen., potrivit cărora identificarea și evaluarea bunurilor supuse măsurilor asigurătorii se realizează în cadrul executării măsurii dispuse, de către organul competent să aducă la îndeplinire dispoziția organului de urmărire penală sau a judecătorului de cameră preliminară ori a instanței de judecată, după caz. Astfel, există o atribuție stabilită în sarcina executorilor judecătorești (...).” Prin decizia citată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie. În prezenta cauză, întinderea prejudiciului a fost avută în vedere de instanța de apel în raport de cele stabilite prin sentința penală nr. 291 din 5 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Suceava.

Apărarea a susținut că nu se impune instituirea măsurii asigurătorii, arătând că părțile civile au fost deja despăgubite cu o sumă de bani, iar pentru această infracțiune mai sunt judecați și alți inculpați într-un dosar penal separat.

Participația penală permite luarea de măsuri asigurătorii, în considerarea faptei unice la care au contribuit și din care decurge prejudiciul pentru fiecare participant. În această etapă procesuală instanța nu poate proceda la stabilirea contribuției fiecărui participant în săvârșirea infracțiunii și nici la examinarea eventualei nevinovății a unora dintre aceștia pentru a stabili un grad de acoperire mai mic al prejudiciului. Acțiunea civilă în procesul penal urmează regulile răspunderii civile delictuale, care conduce la obligarea solidară a acelora care au produs prejudiciul. Beneficiul de discuțiune (art. 2294 C. civ.) sau beneficiul de diviziune (art. 2298 C. civ.), care par a fi invocate de către apărare în susținerea cererii de reducere a cuantumului sumelor ce fac obiectul sechestrului asigurător, sunt specifice fideiusiunii.

Instituirea măsurii asigurătorii are în vedere protejarea drepturilor persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii. Așadar, față de întinderea mare a prejudiciului și având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor proprietatea inculpatului, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod corect s-a dispus de către instanța de apel instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, fiind îndeplinite cerințele și exigențele impuse de dispozițiile legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul F. împotriva încheierii din 29 martie 2018 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori.