ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 448/2018

Asupra cauzei penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 249 alin. (7) C. proc. pen., admiterea cererii părții civile A. și instituirea măsurii asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului B., până la concurența sumei de 20.000 euro.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 3027 din data de 20.11.2017 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr. x/2016 s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedepsele de: 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "viol", faptă prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen. (comisă la data de 05.09.2015); 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "hărțuire", faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (comisă în perioada septembrie 2015 - aprilie 2016); 1800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de "lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (comisă la data de 15.09.2015).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o lună, în total pedeapsa de 6 (șase) ani și o lună închisoare, la care se adaugă în întregime pedeapsa de 1.800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON), la care se adaugă pedepsele complementare și accesorii.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 397 raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 1357 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul B. să plătească părții civile minore A. (asistată de către reprezentantul legal C.), jud. Iași, suma de 20.000 de euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Cu privire la cererea părții civile privind luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului în vederea asigurării plății pretențiilor civile, Curtea a reținut că acestea sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ale suspectului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile.

Dispunerea unei măsuri asigurătorii se face pe baza analizei valorilor implicate în cauză sau a sumelor probabile care trebuie confiscate, bonitatea suspectului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune.

Prin art. 249 C. proc. pen.. se instituie condițiile generale de luare a măsurilor asiguratorii, indicându-se de către cine și în ce scop pot fi luate măsuri asiguratorii în funcție de faza procesului, în ce constau măsurile asiguratorii. Astfel, instanța de judecată, în cursul judecății, inclusiv în apel, poate lua măsuri asiguratorii prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei cauzate prin infracțiune. Măsurile asiguratorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Indisponibilizarea bunului supus măsurii sechestrului presupune că, odată luată măsura asiguratorie, suspectul/inculpatul nu mai poate înstrăina sau greva bunurile sau veniturile supuse acesteia, astfel ca partea civilă să își poată realiza creanța născută dintr-o eventuală hotărâre de condamnare la despăgubiri sau organul specializat să poată executa măsura confiscării

Potrivit art. art. 249 alin. (7) C. proc. pen. în cazul în care partea civilă este o persoană lipsită sau restrânsă în capacitatea de exercițiu, măsurile asiguratorii trebuie luate în mod obligatoriu, în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale minorului și a asigurării unei eventuale dispoziții definitive de obligare a inculpatului la plata unor despăgubiri către această parte civilă minoră

Văzând actele și lucrările dosarului, față de constituirea de parte civilă a persoanei vătămate minore, față de dispoziția primei instanțe de obligare a inculpatului la plata către partea civilă minoră a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, față de dispozițiile art. 249 alin. (7) C. proc. pen., instanța de apel a admis cererea părții civile și a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare ale inculpatului B., până la concurența sumei de 20.000 euro.

Împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație B., la data de 3 mai 2018.

În motivarea contestației, contestatorul B. a susținut că, în mod greșit s-a dispus luarea măsurii asiguratorii având în vedere că nu există indicii din care să rezulte că ar fi făcut demersuri pentru a ascunde, distruge, înstrăina ori a sustrage de la urmărire bunuri care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubelor produse prin infracțiune.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată contestația formulată, având în vedere următoarele considerente:

Dispozițiile art. 249 C. proc. pen. prevăd următoarele:

(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile.

(7) Măsurile asigurătorii luate în condițiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Așadar, ca regulă generală desprinsă din modul de redactare al textului legal (art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.), în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar în funcție de datele concrete ale fiecărei cauze penale.

Ca și în cazul reglementării anterioare (art. 163 alin. (3) din C. proc. pen. anterior) singurul caz reglementat, când măsurile asigurătorii sunt obligatorii, este cel prevăzut de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., respectiv în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Măsura asiguratorie se dispune de organul judiciar în scopul evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Confiscarea este o sancțiune preventivă cu caracter strict personal care prin efectele sale echivalează cu o pedeapsă.

Caracterul obligatoriu al măsurii confiscării este subsumat celui al proporționalității. În mod evident, atât în cazul confiscării simple cât și a celei extinse, măsura constituie o ingerință în dreptul de proprietate. În aplicarea acestei sancțiuni, organul judiciar va examina dacă restrângerea dreptului îndeplinește exigențele art. 53 din Constituție, respectiv va examina: prevederea în lege; scopul urmărit; caracterul necesar; caracterul proporțional, astfel încât deși obligatorie, măsura nu se va aplica ope legis. Organul judiciar trebuie să asigure un raport rezonabil de proporționalitate între confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să impună o sarcină individuală excesivă (CEDO, Ismayilov c Rusiei,§34).

Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 3027 din data de 20.11.2017 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost condamnat inculpatul B. la pedepsele de: 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "viol", faptă prevăzută de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen. (comisă la data de 05.09.2015); 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "hărțuire", faptă prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (comisă în perioada septembrie 2015 - aprilie 2016); 1800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de "lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (comisă la data de 15.09.2015).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o lună, în total pedeapsa de 6 (șase) ani și o lună închisoare, la care se adaugă în întregime pedeapsa de 1800 (o mie opt sute) RON amendă penală (180 zile amendă x 10 RON), la care se adaugă pedepsele complementare și accesorii.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 397 raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 1357 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul B. să plătească părții civile minore A. (asistată de către reprezentantul legal C.), suma de 20.000 de euro sau echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Având în vedere dispozițiile art. art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., mai sus enunțate, care impun obligativitatea legală de a dispune măsura asiguratorie în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, instanța constată ca fiind nefondată contestația formulată în cauză având în vedere faptul că este obligatorie instituirea măsurii asiguratorii în prezenta cauză.

Astfel, instanța are în vedere atât dispozițiile art. 249 alin. (7) C. proc. pen., constituirea de parte civilă a persoanei vătămate minore, cât și dispoziția din sentința penală nr. 3027 din data de 20.11.2017 a Judecătoriei Iași de obligare a inculpatului la plata către partea civilă minoră a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale.

De asemenea, se are în vedere și Decizia nr. 19/2017, I.C.C.J. (Complet RIL) prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel Brașov și s-a stabilit că, atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asiguratorie.

Mai mult decât atât, chiar dacă măsura constituie o ingerință în dreptul de proprietate al contestatorului, instanța constată proporționalitatea între confiscare, ca modalitate de asigurare a interesului general și particular al persoanei vătămate minore, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 250

1

alin. (3) rap. la art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul B. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul B. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2018.