ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 7 din 05 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași cu inculpatul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., obiect al Cauzei penale nr. 147/P/2019.

În baza art. 348 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 61 alin. (2) și alin. (4) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.200 de RON (120 de zile-amendă x), pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat, la data de 25 noiembrie 2019, la inițiativa acuzatului, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași cu inculpatul A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., obiect al Cauzei penale nr. 147/P/2019, s-a luat act de faptul că, în fața procurorului și în prezența apărătorului desemnat din oficiu B., inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu pedeapsa stabilită de organul judiciar, respectiv 1.200 RON amendă. Prin același act procesual, inculpatului A. i s-a atras atenția asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni, precum și asupra dispozițiilor art. 63 C. pen. cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situația în care persoana condamnată, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, cu consecința înlocuirii numărului zilelor amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției, s-a reținut că, prin ordonanța din 10 iulie 2018, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 alin. (1) C. pen., constând în aceea că A. a exercitat fără drept profesia de avocat în fața Judecătoriei Iași în Dosarul civil nr. x/2016, acordând asistență juridică reclamantului C., deși era suspendat din profesia de avocat de către Baroul Iași. Ulterior, prin Ordonanța nr. 147/P/2019 din 20 noiembrie 2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. cu privire la infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută de art. 348 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) C. pen.

Procurorul a reținut că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză, respectiv proces-verbal de constatare, încheierea de ședință din data de 13 februarie 2017 întocmită de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2016, relațiile comunicate de Baroul Iași prin adresa din 09 octombrie 2019 și cererile întocmite în numele contestatorului C. la datele de 10 octombrie 2016, 07 noiembrie 2016, 13 februarie 2017 și 03 martie 2017, rezultă că există probe/indicii temeinicei care conduc la bănuiala rezonabilă că fapta pentru care s-a început urmărirea penală a fost săvârșită de către A.

Sub aspectul situației de fapt s-a arătat de către procuror că, la termenul din data de 13 februarie 2017, numitul A. s-a prezentat în fața instanței de judecată și a asigurat în calitate de apărător ales reprezentarea contestatorului C. în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Iași (formulând cereri verbale, depunând înscrisuri, solicitând administrarea de probe), deși era suspendat din profesie din 30 septembrie 2016 prin decizia Baroului Iași nr. 136/2016 comunicată inculpatului sub semnătură la 19 octombrie 2016. De asemenea, în respectiva cauză civilă, avocatul A. a formulat acțiune în constatare la data de 10 octombrie 2016, precizări la data de 07 noiembrie 2016, cerere de ajutor public judiciar la data de 13 februarie 2017 și cerere de reexaminare la data de 03 martie 2017.

S-a constatat că, în cauză, nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) C. proc. pen., precum și că, din mijloacele de probă administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și la vinovăția inculpatului.

Examinând acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași cu inculpatul A., Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 - art. 482 C. proc. pen.

Astfel, Curtea a reținut că, din probele administrate în cursul urmăririi penale, rezultă suficiente date că inculpatul A. a săvârșit cu vinovăție infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii, prevăzută de art. 348 alin. (1) C. pen., pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, constând în aceea că, la termenul din 13 februarie 2017, stabilit în Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Iași, s-a prezentat în fața instanței de judecată și a asigurat, în calitate de apărător ales, reprezentarea contestatorului C., formulând cereri verbale, depunând înscrisuri și solicitând administrarea de probe, deși era suspendat din profesia de avocat din data de 30 septembrie 2016, prin Decizia Baroului Iași nr. 136/2016, comunicată inculpatului sub semnătură la data de 19 octombrie 2016. Totodată, în aceeași cauză civilă, în calitate de avocat al aceleiași părți, inculpatul A. a formulat acțiune în constatare la data de 10 octombrie 2016, precizări la 07 noiembrie 2016, cerere de ajutor public judiciar la 13 februarie 2017 și cerere de reexaminare la 03 martie 2017.

În plus, s-a observat că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mic de 15 ani închisoare, precum și că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prevăzute de art. 482 C. proc. pen., iar, cu ocazia întocmirii, asistența juridică a acuzatului a fost asigurată de un avocat desemnat din oficiu.

Deopotrivă, cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord de către procuror și inculpat a fost apreciat ca fiind suficient pentru a realiza justa sancționare a acuzatului și, în același timp, corijarea sa, în scopul împiedicării, pe viitor, a reiterării acestui tip de conduită.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., solicitând, prin motivele scrise de apel la care a atașat certificatul de cazier judiciar nr. x din 22 octombrie 2019 și două chitanțe din anul 2019 (seria x nr. x și seria x nr. x), în copie certificată pentru conformitate cu originalul, să se constate că a săvârșit fapta din prezenta cauză în stare de pluralitate intermediară, conform art. 44 C. pen., în raport cu cea pentru care a fost condamnat la plata unei amenzi de 1.200 RON, prin Sentința penală nr. 49 din 05 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 55/A din 26 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, a solicitat contopirea celor două pedepse aplicate, constând în amendă penală de câte 1.200 RON, și reținerea faptului că atât pedeapsa amenzii, cât și cheltuielile de judecată, au fost achitate, conform chitanțelor atașate în copie.

Aceleași concluzii au fost reiterate, în esență, și în cuprinsul memoriului depus la dosar la data de 02 octombrie 2020, în care apelantul a solicitat, în plus, să se pronunțe o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, potrivit art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 396 alin. (3) C. proc. pen. și art. 80 alin. (1) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 4, pentru termenul de judecată din 08 octombrie 2020.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 90 C. proc. pen., privind asistența juridică obligatorie a inculpatului, față de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea incriminată de art. 348 alin. (1) C. pen., care sunt cuprinse între 3 luni închisoare și 1 an închisoare sau amendă.

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, conform art. 488 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază apelul declarat de inculpatul A. ca nefiind fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 479 C. proc. pen., acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Reglementând soluțiile ce pot fi pronunțate în această procedură, art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. stabilește că, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 - art. 482 C. proc. pen. pentru toate faptele reținute în sarcina inculpatului care au făcut obiectul acordului, instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și pronunță soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord.

Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară O.U.G. nr. 18/2016, care permitea instanței să modifice cuantumul pedepsei stabilite în acord sau modalitatea de executare a acesteia, fără, însă, a-i crea inculpatului o situație mai grea decât cea stabilită prin acord, actualul text de lege interzice o asemenea intervenție, nemaifiind posibilă aplicarea unei soluții mai blânde. Aceasta înseamnă că, în condițiile în care soluția cuprinsă în acordul de recunoaștere a vinovăției este rezultatul negocierii până la atingerea voinței comune, titularii acestuia (procurorul și inculpatul) nu se mai pot situa, în fața instanței, pe poziții contradictorii în ceea ce privește aspectele conținute în actul de sesizare și, în consecință, nici nu pot solicita aplicarea altor dispoziții în afara celor stipulate prin acord.

În speță, se constată, așa cum a reținut și instanța de fond, că acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul A. respectă cerințele prevăzute de art. 480 - art. 482 C. proc. pen., întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la săvârșirea de către acuzat a infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută de art. 348 alin. (1) C. pen., mai sus descrisă, care este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau amendă, iar actul procesual cuprinde toate mențiunile stabilite pentru conținutul său și a fost încheiat în formă scrisă, la inițiativa celui din urmă, care a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu.

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 479 C. proc. pen., ce prevăd expres că obiect al acordului de recunoaștere a vinovăției îl constituie, printre altele, felul și cuantumul pedepsei, dar și forma de executare a acesteia, precum și cele ale art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care stabilesc cu titlu limitativ soluția ce poate fi pronunțată de către instanță atunci când admite un asemenea acord, se observă că aceasta nu poate consta decât în rezultatul negocierii dintre inculpatul A. și parchet, respectiv în condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.200 RON, neputând fi dată o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, așa cum a solicitat apelantul prin motivele de apel. Aceasta întrucât, prin semnătura aplicată pe actul ce conține acordul de recunoaștere a vinovăției, inculpatul și-a manifestat expres consimțământul de a executa pedeapsa stabilită prin negociere cu organul judiciar, neputând reveni, în fața instanței, asupra acestei manifestări de voință decât în cazuri excepționale (precum încălcarea principiului loialității în administrarea probelor), care, însă, nu se regăsesc în speță.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate valorifica nici celelalte solicitări ale apelantului, în sensul contopirii pedepsei amenzii în cuantum de 1.200 RON stabilită prin Sentința penală nr. 49 din 05 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 55/A din 26 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu cea aplicată în cauză având aceeași natură și același cuantum, cu consecința constatării ca executate a pedepsei rezultante.

Sub acest aspect, se observă că, prin Decizia nr. 70/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 539/17.07.2008), care își găsește, în continuare, aplicabilitatea, s-a stabilit că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță. Acest raționament este aplicabil și în cazul pluralității intermediare (solicitată a fi reținută de către apelant), având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen., această pluralitate de infracțiuni are același regim sancționator ca și concursul de infracțiuni.

Cum, din actele dosarului, rezultă că inculpatul A. nu a solicitat în fața primei instanțe efectuarea contopirii sancțiunii penale negociate cu pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 49 din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Iași, cu toate că aceasta rămăsese definitivă încă din 26 februarie 2019, așadar înainte de încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției (25 noiembrie 2019) și de pronunțarea hotărârii în fond în prezenta cauză (la 05 martie 2020), ci a formulat o asemenea solicitare direct prin motivele de apel, în speță devin incidente dispozițiile Deciziei nr. 70/2007 mai sus amintite, instanța de control judiciar neputând proceda, direct în calea de atac, la realizarea operațiunii de contopire.

Față de aceste considerente, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte, în temeiul art. 488 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 7 din 05 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 7 din 05 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2020.

GGC - NN