ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 49 din data de 05 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 28 septembrie 2018, în Dosarul nr. x/2017, între Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul A.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 RON, reprezentând 120 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută de art. 348 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen. privind consecințele neexecutării, cu rea credință, a pedepsei amenzii, numărul zilelor - amendă neexecutate urmând a fi înlocuite cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea, unei zile amendă corespunzându-i o zi de închisoare.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 230 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Iași.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A., solicitând, în esență, renunțarea la aplicarea pedepsei amenzii penale, întrucât nu are un loc de muncă remunerat și nu obține decât venituri sporadice, care nu îi asigură nici măcar necesarul zilnic de trai.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 ianuarie 2019, sub nr. x/2018.

Prin cererea înregistrată la data de 25 februarie 2019, inculpatul A. a solicitat repunerea în termenul de apel, arătând că, inițial nu a dorit să atace sentința curții de apel, însă în perioada iernii a fost plecat la rude, întrucât nu se putea întreține, iar la momentul revenirii la domiciliu a constatat că nu va avea venituri suficiente pentru achitarea obligațiilor asumate inițial.

Analizând cererea de repunere în termenul de apel formulată inculpatul A., Înalta Curte constatată următoarele:

Prioritar, se impune stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de apel în procedura privind acordul de recunoaștere a vinovăției, întrucât premisa unei cereri de repunere în termen este aceea a depășirii termenului imperativ prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.

Astfel, se observă că, potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva sentinței pronunțate potrivit art. 485 și 486, procurorul, inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, apelul poate fi declarat în condițiile art. 409, care se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, art. 407 alin. (1) din C. proc. pen., intitulat "comunicarea hotărârii" statuează că, după pronunțare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac.

Or, din analiza dispozițiilor legale anterior menționate rezultă în mod clar că termenul de declarare a apelului este de 10 zile și curge de la comunicarea unei copii a minutei hotărârii prin care s-a soluționat acordul de recunoaștere a vinovăției. Împrejurarea că art. 488 din C. proc. pen. nu face trimitere și la art. 410 din același act normativ, care reglementează termenul de declarare a apelului, nu justifică o interpretare contrară, respectiv că termenul de 10 zile curge de la comunicarea hotărârii motivate, întrucât dispozițiile art. 488 alin. (1) trebuie interpretate potrivit art. 407 alin. (1) din C. proc. pen., care reglementează comunicarea unei hotărâri în vederea exercitării căii de atac.

De altfel, legiuitorul a prevăzut în mod expres în cuprinsul textului de lege situațiile în care termenul pentru declararea unei căi de atac curge de la comunicarea hotărârii motivate (cu titlu de exemplu art. 428, art. 435 din C. proc. pen.).

În continuare, Înalta Curte constată că, potrivit art. 411 alin. (1) din C. proc. pen. apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

Astfel, se observă că, prin instituția repunerii în termen, legiuitorul a reglementat, în mod expres, condițiile în care se poate înlătura sancțiunea decăderii din dreptul de a mai efectua un act de procedură pentru care partea a depășit termenul imperativ prevăzut de lege pentru exercitarea acestuia.

În acest sens, trebuie subliniat că, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, pentru admiterea unei cereri de repunere în termenul de apel trebuie îndeplinite două condiții cumulative, respectiv întârzierea să fie determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel să fie făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

În ceea ce privește prima condiție, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că o cauză temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor menționate, "constă fie în existența cazului fortuit sau a forței majore, fie în existența unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situația de a nu putea acționa în conformitate cu interesele sale și în lipsa căreia ar fi acționat în conformitate cu aceste interese" (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 3180 din 18 mai 2006, www.x.ro).

Or, împrejurările invocate de inculpat, respectiv că a fost plecat la rude ulterior comunicării hotărârii, iar la momentul revenirii la domiciliu a constatat că nu va avea venituri suficiente pentru achitarea obligațiilor asumate inițial, ceea ce l-a determinat să formuleze prezenta cale de atac, nu reprezintă o cauză temeinică de împiedicare. Așadar, inculpatul A. nu s-a aflat în situația cazului fortuit, a forței majore sau a unei alte cauze care l-ar fi pus în situația de a nu putea acționa așa cum îi cereau interesele și cum ar fi făcut-o în absența acestora.

De altfel, în cererea de repunere în termenul de apel formulată, inculpatul a menționat că, inițial, nu a dorit să atace sentința instanței de fond.

Prin urmare, cererea inculpatului de repunere în termenul de apel nu este întemeiată și urmează a fi respinsă.

Examinând, în continuare, excepția tardivității căii de atac, Înalta Curte constată că, minuta Sentinței penale nr. 49 din data de 05 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost comunicată inculpatului A. la data de 17 decembrie 2018.

Împotriva hotărârii Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpatul A. la data de 09 ianuarie 2019 (potrivit ștampilei de pe plicul aflat la dosarul Înaltei Curți).

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. pen., pentru inculpat, termenul de apel este de 10 zile, și curge, așa cum s-a menționat anterior, de la comunicarea copiei minutei hotărârii.

De asemenea, conform art. 269 alin. (2) C. proc. pen., la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua la care începe să curgă termenul și nici ziua în care acesta se împlinește.

Așadar, având în vedere că minuta Sentinței penale nr. 49 din data de 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată inculpatului la data de 17 decembrie 2018, termenul pentru formularea apelului, prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. pen., a expirat la data de 28 decembrie 2018.

Ca atare, declararea apelului la data de 09 ianuarie 2019, cu nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de lege (termen legal imperativ), va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii apelului ca tardiv formulat.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 49 din data de 05 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de apel formulată de inc. A.

Respinge, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 49 din data de 05 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul inculpat A. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 554 de RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN