ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1139/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 15.09.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă "Registrul Auto Român" la eliberarea omologării, respectiv eliberării Certificatului de autenticitate a autoturismului marca B. cu nr. de șasiu x și poansonarea acesteia conform reglementărilor legale în vigoare, precum și eliberarea cărții de identitate a autoturismului menționat.

Competența teritorială de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, prin sentința civilă nr. 1747/2015 din 12 februarie 2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 la data de 02.03.2015, sub dosar nr. x, iar prin decizia nr. 5560/25.03.2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 1841 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1841 din 23 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă că în iunie 2010 a achiziționat din Italia autoturismul second-hand marca B. de culoare neagră, având nr. de înmatriculare X, iar la punctul de trecere a frontierei dintre Slovenia și Croația, autoturismul a fost reținut de autoritățile croate din cauza unor suspiciuni în privința actelor de identificare, stabilindu-se că autoturismul figura ca fiind furat din Italia. Ulterior, reținându-se buna sa credință, i s-a restituit automobilul, dar, cu toate acestea, nu a putut înmatricula și folosi automobilul, deși deține toate actele din care rezultă achiziționarea legală a autoturismului.

Mai arată că, în speță, au fost efectuate cercetări penale în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în care la data de 13.12.2013 s-a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, prin care s-a dispus disjungerea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, având ca obiect autoturismul în discuție, fiind format în acest sens dosarul nr. x, în care la data de 20.11.2014, dosarul a fost trecut în evidența celor cu autori necunoscuți.

Consideră că instanța de fond a făcut o analiză superficială a actelor de la dosar, fără a ține cont de faptul că, deși numărul original de șasiu a fost distrus, în urma verificărilor întreprinse s-a descoperit că numărul original este x și că automobilul având acest număr de șasiu nu figurează în baza de date a Interpol ca fiind furat, dar că figurează furat un automobil cu o serie de șasiu cu un caracter lipsă, și anume X.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a dat eficiență principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ.

De asemenea, consideră că nu s-a ținut cont de adresa RAR nr. 6866/03.09.2012 și nici de Raportul de verificare nr. x/12.09.2012 întocmit de RAR Galați privind poansonarea seriei de șasiu, după cum nu s-a ținut cont nici de planșele foto depuse la dosar și care priveau constatările făcute de reprezentanții RAR.

Recurenta-reclamantă apreciază că i-a fost încălcat și dreptul de proprietate, având în vedere că nu poate folosi bunul în litigiu, acesta uzându-se între timp, fizic și moral.

Intimata-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

Tot neîntemeiat, consideră că este și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că în atribuțiile intimatei-pârâte nu intră clarificarea situației acestui vehicul și că pretinsa încălcare a dreptului de proprietate nu se încadrează în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă "Registrul Auto Român" la eliberarea omologării, respectiv eliberării Certificatului de autenticitate a autoturismului marca B. cu nr. de șasiu x și poansonarea acestuia conform reglementărilor legale în vigoare, precum și eliberarea cărții de identitate a autoturismului menționat.

Ca urmare a respingerii acțiunii de către prima instanță, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurenta-reclamantă, având în vedere că în speță, criticile formulate de către acesta nu vizează faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanța de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că în cauză, acest motiv de recurs este nefondat.

În esență, criticile formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs formulată vizează faptul că instanța de fond a dat o soluție greșită, contrară probelor de la dosar, care în opinia recurentei, fac dovada temeiniciei pretențiilor sale.

În examinarea legalității sentinței fondului, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, conform cărora "Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii".

Art. 1

1

pct. 8 din O.G. nr. 78/2000 precizează că:

"În sensul prezentei ordonanțe termenii de mai jos au următorul înțeles: (...)8. certificat de autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticității."

În conformitate cu dispozițiile art. 12 din același act normativ:

"(1) Vehiculele rutiere prezentate în vederea omologării individuale sau eliberării cărții de identitate a vehiculului, care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, așa cum au fost ele realizate de către constructor sau de către autoritățile competente, după caz, nu pot obține eliberarea cărții de identitate a vehiculului și nici eliberarea certificatului de autenticitate.

(2) Vehiculele rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, care nu pot fi identificate, nu pot obține eliberarea certificatului de autenticitate și nici eliberarea/modificarea cărții de identitate a vehiculului."

În același sens, se constată că potrivit art. 13 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 78/2000:

"(1) La înmatriculare în România, deținătorii vehiculelor rutiere, cu excepția celor noi, vor face dovada efectuării de către R.A.R. a certificării autenticității acestora.

(2) Certificarea autenticității unui vehicul rutier constă, după caz, în:

a) atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate;

b) atestarea identității vehiculului în raport cu datele menționate în cartea de identitate a acestuia;

c) atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internațional, la data efectuării certificării autenticității, potrivit bazei de date puse la dispoziția R.A.R. de autoritățile competente din România."

Înalta Curte observă, din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, că înmatricularea sau înregistrarea în România a vehiculelor se face numai după omologarea și certificarea autenticității, iar vehiculele rutiere care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, nu pot obține eliberarea cărții de identitate a vehiculului și nici eliberarea certificatului de autenticitate.

În speță, se constată, contrar opiniei recurentei-reclamante, că autenticitatea vehicului rutier din litigiu nu poate fi certificată, respectiv nu se poate atesta faptul că numărul de șasiu, care este unul dintre principalele elemente de identificare ale vehiculului, este cel original, în condițiile în care acesta a fost supus unor modificări neautorizate, chiar frauduloase, de ștergere.

Astfel fiind, refuzul autorității publice pârâte de a elibera documentele solicitate în vederea înmatriculării autovehiculului în cauză, apare ca fiind justificat, deoarece acesta figura ca fiind sustras din Italia la data de 09.06.2010, conform bazei de date aflate la dispoziția autorităților competente din România, Italia, Croația, Germania și Slovenia, astfel cum reiese din referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale nr. 7316/P/2012 din 18.09.2013, emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, motiv pentru care prin aceeași rezoluție s-a dispus atât neînceperea urmăririi penale față de C., dar și continuarea cercetărilor într-un dosar disjuns, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt cu autori necunoscuți.

Deoarece în speță, autovehiculul figura în baza de date ca fiind vehicul furat, autoritatea pârâtă nu putea elibera certificatul de autenticitate și cartea de identitate.

Înalta Curte apreciază că pârâtul Registrul Auto Român a fost obligat să protejeze interesul public privind efectuarea operațiunilor impuse la calificarea autenticității vehiculelor și, fiind prevăzută de lege posibilitatea sa de a refuza, în situații concrete, eliberarea certificatului de autenticitate, rezultă că dreptul de apreciere al autorității a fost exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Prin urmare, întrucât printr-un text de lege cu caracter imperativ sunt stabilite condițiile certificării autenticității unui vehicul rutier și, ulterior, a eliberării cărții de identitate a acestuia, recurenta-reclamantă era ținută a face dovada îndeplinirii respectivelor condiții, fără a putea solicita obligarea pe cale judecătorească a instituției pârâte să procedeze la efectuarea unor operațiuni ce exced cadrului legal în materie.

Pe de altă parte, se apreciază că susținerile recurentei-reclamante privind prezumția de bună-credință a cumpărătorului la data încheierii actului de vânzare cumpărare sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, având ca obiect raportul de autoritate stabilit între recurent și regia autonomă intimată, competentă în aplicarea legii privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere.

În consecință, prezentul litigiu nu vizează raporturile juridice născute din actul de vânzare - cumpărare a autoturismului față de care autoritatea intimată are calitatea de terț și nu-i sunt opozabile apărările și excepțiile pe care le poate invoca dobânditorul de bună-credință al unui bun mobil.

În ceea ce privește repoansonarea vehiculului ce figurează ca fiind furat, se constată că în mod corect a sesizat instanța de fond, că nu există un temei de drept în baza căruia instituția intimată să fie obligată a proceda în acest sens, în condițiile în care autovehiculul reclamantei nu mai prezintă elementele de identificare originale, fiind poansonată o serie de șasiu falsă.

Astfel fiind, instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, având în vedere situația de fapt expusă, respectiv dezlegarea dată litigiului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, iar argumentele recurentei nu justifică înmatricularea sau înregistrarea în România a vehiculului din litigiu, câtă vreme legislația în materie prevede condiții speciale pentru efectuarea acestor operațiuni, pe care titularii unor asemenea cereri sunt ținuți a le îndeplini.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1841 din 23 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1841 din 23 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.