ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1096/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (prin declinare de la Tribunalul București – sentința civilă nr. 1159/27.02.2018), reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român a solicitat anularea răspunsului nr. x/9.08.2017 și a răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/25.09.2017, obligarea pârâtei la emiterea unei noi cărți/unui duplicat al cărții de identitate a autoturismului marca x, având nr. înmatriculare B34CRB, serie șasiu x și fosta carte de identitate nr. x care să nu mai conțină ultima înscriere efectuată în baza unui înscris fals, respectiv fără numele ultimului proprietar B.. De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri la nivelul taxelor locale achitate pentru autoturism de 6,03 RON/zi de la data de 09.08.2017 și până la data eliberării cărții de identitate, precum și lipsa de folosință a bunului în cuantum de 50 de euro/zi între data refuzului nejustificat de a soluționa cererea, comunicat prin adresa nr. x/09.08.2017 și până la emiterea duplicatului, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta R.A.R.-R.A. a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 6791/03.06.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Sectorului 2, irevocabilă prin nerecurare, arătând că în respectivul litigiu reclamantul a solicitat instanței să elibereze o nouă carte de identitate a vehiculului, iar cererea a fost respinsă. Aceeași sentință nu cuprinde nicio obligație în sarcina pârâtei, acesta fiind și motivul determinant pentru respingerea cererii reclamantului.

Pe fondul cauzei, pârâta R.A.R.-R.A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3981 din 08 octombrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul RA Registrul Auto Român, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență – că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 1909 C. civ. 1865, în sensul că a ignorat calitatea de proprietar a reclamantului în temeiul acestui articol, recurentul-reclamant fiind un dobânditor de bună credință a unui bun mobil.

Totodată, recurentul a susținut că instanța nu a avut în vedere faptul că titlul reclamantului (contractul de vânzare-cumpărare) nu a fost anulat de nicio instanță ci, mai mult, în temeiul acelorași prevederi din C. civ. (art. 1019 C. civ.), acțiunea în anularea contractului formulată de fostul proprietar împotriva recurentului-reclamant, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 9853/18.12.2006, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 861 A/22.06.2007, contractul de vânzare cumpărare (titlul de proprietate al recurentului reclamant) fiind menținut în vigoare prin respingerea acțiunii în anularea contractului.

Recurentul a apreciat că în mod greșit instanța de fond a reținut din considerentele sentinței civile nr. 6791/03.06.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Sectorului 2, împrejurarea că reclamantul nu are calitatea de proprietar, în condițiile în care această hotărâre este pronunțată sub imperiul C. civ. vechi, iar considerentele sentinței nu au autoritate de lucru judecat. Recurentul-reclamant nu a putut critica în calea de atac aceste aspecte reținute prin considerente, deoarece apelul acestuia ar fi fost respins ca lipsit de interes.

Mai mult, recurentul-reclamant nu putea formula o acțiune în revendicare mobiliară deoarece acesta a avut posesia bunului, una dintre condițiile obligatorii ale formulării unei acțiuni în revedicare mobiliară fiind tocmai lipsa posesiei.

Recurentul a mai arătat că hotărârea instanței de fond este greșită și cu privire la incidența prevederilor pct. 25 lit. f) din OMTCT nr. 2132/2005, având în vedere că titlul de proprietate al recurentului reclamant există, nu a fost invalidat prin sentința invocată, și, mai mult, există o sentință definitivă pronunțată într-o acțiune în anularea acestui contract de vânzare cumpărare prin care recurentul reclamant a dobândit bunul mobil de la un terț (acest contract reprezentând just titlu), acțiune care a fost respinsă definitiv prin hotărâre judecătoreasca tocmai pe considerentul că recurentul reclamant este dobânditor de bună credință, dispozitivul în acest caz având autoritate de lucru judecat.

În final, recurentul a considerat că instanța de fond a ignorat posibila incidență a prevederilor pct. 25 lit. a) din OMTCT nr. 2132/2005, nepublicarea pierderii nefiind realizată de recurentul reclamant din cauza faptului că intimata pârâtă nu a invocat aceste lipsuri, ci alte motive în respingerea cererii reclamantului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă Regia Autonomă "Registrul Auto Român" a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă "Registrul Auto Român", obligarea autorității pârâte fie la emiterea cărții de identitate a autoturismului xr cu nr. de identificare x, fie la emiterea unui duplicat al cărții de identitate, solicitând suplimentar ștergerea ultimei înscrieri a proprietarului B..

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta R.A.R.-R.A. a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 6791/03.06.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Sectorului 2, irevocabilă prin nerecurare, arătând că în respectivul litigiu reclamantul a solicitat instanței să elibereze o nouă carte de identitate a vehiculului, iar cererea a fost respinsă.

Instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., reținând că, din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, rezultă că autoturismul xr, cu nr. de identificare x și serie motor x, are în prezent carte de identitate emisă, astfel încât refuzul pârâtei de a emite o carte de identitate pentru același autovehicul nu poate fi considerat nejustificat, atât timp cât în privința acestui autoturism există cartea de identitate având nr. x.

Prima instanța a mai reținut că refuzul pârâtei de eliberare a unei noi cărți de identitate este justificat și de lipsa calității de proprietar a reclamantului, aspect ce rezultă din considerentele sentinței civile nr. 6791/03.06.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2010, definitivă prin nerecurare

Cu privire la solicitarea de eliberare a duplicatului cărții de identitate, instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtei manifestat explicit prin adresa nr. x/9.08.2017, de eliberare a cărții de identitate sau a unui duplicat de pe aceasta, apare ca fiind justificat de lipsa calității de proprietar a reclamantului în ceea ce privește autovehiculul în discuție.

Referitor la ultima cererea a reclamantului, judecătorul fondului a reținut că, raportat la dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 78/2000 potrivit cărora pârâta RAR înscrie în Cartea de identitate a vehiculului exclusiv datele despre vehicul, solicitările de radiere a unor înscrieri privind proprietarii anteriori nu pot fi adresate decât autorității competente în a efectua înmatricularea, și nu pârâtei RAR.

Instanța de recurs constată că sunt nefondate criticile recurentului în sensul că în mod greșit au fost reținute cu autoritate de lucru judecat aspectele statuate prin sentința civilă nr. 6791/03.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 privind calitatea reclamantului de proprietar al autovehiculul în discuție.

Contrar susținerilor recurentului, judecătorul fondului a respins excepția autorității de lucru judecat, dând eficiență însă efectului pozitiv al lucrului judecat anterior, reținând în mod corect că reclamantul nu este proprietar al bunului.

Așa cum a subliniat și Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

În acest context nu prezintă relevență împrejurarea că prin sentința civilă nr. 9853/2003 a Judecătoriei Sectorului 2 s-a respins cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare încheiat în recurent și C.. Așa cum s-a statuat prin hotărârea anterior precizată, prin încheierea contractului cu C., recurentul reclamant nu a devenit proprietar al bunului, întrucât bunul nu aparținea vânzătorului pentru a putea transmite dreptul de proprietate, soluția prin care a fost respinsă cererea de declarare a nulității contractului având relevanță doar cu privire la răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.

Referitor la suținerile recurentului privind greșita aplicare a prevederilor pct. 25 lit. f) din OMTCT nr. 2132/2005, instanța de recurs reține că prin OMTCT nr. 2132/2005 au fost aprobate Reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7, iar Subcapitolul I4, pct. 25 menționează cazurile în care se poate elibera un duplicat al CIV:

"25. RAR poate emite un duplicat al CIV, după identificarea vehiculului, în următoarele situații:

a) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii CIV, verificarea deținătorului urmând a se efectua pe cale informatică, prin intermediul aplicației de evidență a vehiculelor pusă la dispoziția RAR de autoritățile competente;

b) în cazul refuzului de predare a CIV constatat de executorul judecătoresc, cu ocazia executării silite;

c) în cazul vehiculelor comercializate prin intermediul Agenției Naționale de Administrare Fiscală ori repartizate cu titlu gratuit;

d) în cazul vehiculelor valorificate de administratorul judiciar ori lichidatorul judiciar;

e) în baza unei hotărâri a instanțelor judecătorești;

f) la cererea persoanei care a dobândit vehiculul în baza unui contract prin care s-a transmis dreptul de proprietate sau prin moștenire."

Având în vedere cele expuse anterior, în mod corect a reținut judecătorul fondului că recurentul reclamant nu poate fi considerată persoana care a dobândit vehiculul în baza unui contract prin care s-a transmis dreptul de proprietate, nefiind incidente, așadar, prevederile pct. 25 lit. f) din OMTCT nr. 2132/2005.

În sfârșit, nu sunt fondate nici susținerile recurentului reclamant cu privire la incidența pct. 25 lit. a) din OMTCT nr. 2132/2005. Ipotezle reglementate de dispozițiile invocate de recurent privesc pierderea, furtul sau distrugerea CIV, situații ce nu se regăsesc în speța de față, întrucât în privința autoturismului în discuție există cartea de identitate având nr. x .

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3981 din 08 octombrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.