ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data 22.01.2024, sub nr. x/2/2024, reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român R.A. (R.A.R.), a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa cererile depuse la aceasta din urmă, să se dispună: obligarea pârâtului la eliberarea Cărților de identitate a vehiculelor (CIV-urilor) pentru autovehiculul marca (...) tip (...), serie șasiu (...) și pentru autovehiculul marca (...), serie șasiu (...), aparținând societății reclamante; obligarea pârâtului la repaR.A.R.ea pagubei materiale cauzate prin refuzul nejustificat de a emite cărțile de identitate pentru autovehiculele antemenționate; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 626 din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 626 din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că, pentru a pronunța soluția recurată, instanța de fond a invocat prevederile art. 1 din OG nr.78/2000 și prevederile RNTR 7, pct. 9, omițând să verifice când au intervenit modificările privind echiparea cu scaune a celor două autovehicule, din perspectiva prevederilor art. 1 alin. (1) și (5) din OG nr. 78/2000, făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 1 alin. (5) din OG nr.78/2000, în sensul că nu a ținut seama că erau îndeplinite toate condițiile pentru eliberarea cărților de identitate pentru cele două autovehicule. Astfel, așa cum a arătat, în ianuarie 2023, a achiziționat de la societatea B, cu sediul în Olanda, cele două autovehicule în discuție, în vederea efectuării activității de transport de persoane. La data cumpărării, cele două autovehicule aveau certificate de conformitate UE, fiind omologate cu codul de omologare e1*2001/116*0354*16. Enunțând dispozițiile art. 1 alin. (1) din OG nr. 78/2000, recurenta a susținut că, la data primei înmatriculări, autovehiculele erau echipate cu scaune pentru transport persoane. De la această dată nu s-a mai intervenit asupra celor două autovehicule până în prezent. Potrivit pct.7.2. din RTNR-7, omologarea se acordă pentru vehiculele rutiere utilizate, care nu sunt înmatriculate în România, cu excepția celor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au fost omologate CE/UE de tip sau UE individual; b) au fost înmatriculate ultima dată într-un SM; c) nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare. În cazul său, cele două autovehicule au fost omologate de autoritatea olandeză, înainte de prima înmatriculare, iar, față de datele înscrise în certificatul de înmatriculare, autovehiculele nu au suferit modificări constructive. Împrejurarea că se încadrează în excepția reglementată de pct. 7.2. rezultă și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor pct. 7.3. și pct. 7.

Astfel, potrivit acestor dispoziții, omologarea ar fi fost obligatorie în cazul vehiculelor rutiere care au suferit modificări ale caracteristicilor constructive menționate în CIV (7.3) sau în cazul vehiculelor rutiere cărora li s-a înlocuit principalul element de rezistență [caroserie, șasiu sau cadru] (7.4.). În cazul de față, în raport de mențiunile înscrise în cărțile de identitate ale celor două autovehicule, nu există modificări ale elementelor constructive. Prin urmare, din cauza refuzului pârâtului de a îi elibera cărțile de identificare, recurenta nu a putut înmatricula cele două autovehicule, fiind nevoită să apeleze la un alt operator care să execute serviciul de transport pe care ar fi trebuit să-l asigure societatea cu cele două autovehicule. Din acest motiv a solicitat ca pârâtul să fie obligat la acoperirea pagubei cauzate în urma refuzului de emitere a celor două acte necesare înmatriculării autovehiculelor, fiind incidente prevederile art. 1 și art. 8 alin. (1) din Legea nr.554/2004. Or, prima instanță a respins acest capăt de cerere în considerarea caracterului său accesoriu în raport cu capătul principal de cerere, fără a-l analiza pe fond. 4. Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Registrul Auto Român R.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. În esență, a susținut că nu este îndeplinită nici cerința din art. 1 alin. (5) lit. c din O.G. nr. 78/2000 și nici cea din Subcapitolul I pct. 7.2 lit. c al RNTR 7, conform căreia sunt exceptate de la omologare vehiculele care „nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare". În certificatele de înmatriculare din Olanda este precizat numărul de omologare CE de tip el*2001/116*0354*16 fără mențiuni referitoare la modificările ulterioare în raport cu configurația omologată CE de tip. Prin urmare, este nefondată susținerea recurentei - reclamante conform căreia „față de datele înscrise în certificatul de înmatriculare, autovehiculele nu au suferit modificări constructive". In consecință, în mod temeinic și legal R.A.R. a considerat că cele două autovehicule trebuie supuse omologării, refuzul de a emite CIV-urile solicitate de societate fiind legal și temeinic motivat, neconstituind un refuz nejustificat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante A S.R.L. a achiziționat din Olanda două autoturisme marca (...), respectiv tip (...), serie șasiu (...) și tip (...), serie șasiu (...). La data de 26.01.2023, conform biletului de programare nr. DOIIT.AC.0009300/17.01.2023 (fila 25 dosar fond), societatea, prin împuternicit, s-a prezentat cu primul autovehicul la Registrul Auto Român - Reprezentanța Ialomița, în vederea autentificării și eliberării C.I.V.-ului. Solicitarea societății a fost respinsă, astfel cum rezultă din raportul de verificare nr. 935510/26.01.2023, la rubrica note menționându-se că documentul din țara de proveniență (Olanda) este deteriorat, punându-se în vedere reclamantei să revină cu documente pentru modificarea amenajării interioare. La data de 08.06.2023, societatea s-a adresat Registrului Auto Român cu o cerere prin care învedera pârâtului prezentarea, la data de 26.01.2023, la R.A.R. - reprezentanța Ialomița, cu autovehiculul descris în precedent și cu următoarele documente: Brif Mare (Certificat de înmatriculare partea a II-a), Brif Mic (certificat de înmatriculare partea I), factură achiziție nr. (...)/11.01.2023, solicitând o analiză mai aprofundată a următoarelor documente: certificat de conformitate UE/vehicule complete – varianta autorizată la data de 12.11.2014 + traducere legalizată, Brif Mare (Certificat de înmatriculare partea a II-a) + traducere legalizată, Brif Mic (certificat de înmatriculare partea I) + traducere legalizată, raport de verificare nr. 935510/26.01.2023, factura achiziție nr. 2023-005/11.01.2023 + traducere legalizată. Totodată, administratorul S.C. A S.R.L., C, a arătat că declară pe proprie răspundere că a achiziționat autovehiculul în discuție din Olanda, l-a transportat în România și, de la achiziție și până la prezentarea lui la R.A.R. nu i-a adus absolut nicio modificare, nici din punct de vedere tehnic, nici din punct de vedere al caroseriei (fila 29 dosar fond). La data de 05.07.2023, urmare a acestei cereri, R.A.R. a comunicat societății că vehiculul a fost prezentat la R.A.R. într-o configurație diferită în ceea ce privește amenajarea interioară față de cea descrisă în certificatul de omologare CE cu nr. el*2001/116*0354*16, menționat în certificatul de înmatriculare din Olanda. În consecință, acesta a informat societatea că, în vederea eliberării CIV-ului, autovehiculul trebuie supus omologării individuale în raport cu cerințele tehnice prevăzute de reglementările privind omologarea individuală, elibeR.A.R.ea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere – RNTR 7, aprobate prin OMTCT nr. 2132/08.12.2005, cu modificările și completările ulterioare (fila 30 dosar fond). Prin același răspuns, pârâtul a subliniat că omologarea vehiculelor modificate constructiv în alte țări, în cazul când modificările nu sunt specificate în certificatul de înmatriculare din țara de proveniență, este condiționată de prezentarea unor documente din care să rezulte atelierul și elementele modificate. În acest caz este necesară prezentarea unor instrumente suplimentare de omologare sau rapoarte de încercare care să ateste îndeplinirea condițiilor privind amenajarea interioară prevăzute la pct. 9 cap. IV RNTR

În același timp, pârâtul a oferit reclamantei și soluții alternative, respectiv reamenajarea vehiculului, fie în configurația originală de fabricație, cu elemente (scaune, centuri etc.) originale, de către un atelier autorizat al reprezentantului producătorului în România sau agreat de către acesta (clasă I, conform RNTR 9), fie într-o altă configurație propusă de către un atelier autorizat de modificări constructive din România, prin intermediul unei variante constructive avizate de către R.A.R.. Ca răspuns la această informare din partea R.A.R., societatea a solicitat extragerea tuturor datelor din cip-ul aflat pe certificatul de înmatriculare I eliberat de autoritățile olandeze (card) - fila 31 dosar fond, pârâtul menținându-și punctul de vedere exprimat anterior, conform căruia omologarea vehiculului în România este condiționată de prezentarea unor documente din care să rezulte atelierul și elementele modificate, precum și a documentelor suplimentare de omologare sau a rapoartelor de încercare care să ateste îndeplinirea condițiilor privind amenajarea interioară prevăzute la pct.9 cap. IV RNTR 7. A fost informată societatea că, în cazul documentelor de înmatriculare din Olanda, informațiile înregistrate în cip-ul la care societatea a făcut referire sunt identice cu cele inscripționate pe cardul pe care acesta este aplicat. În ceea ce privește cel de-al doilea autoturism achiziționat din Olanda, respectiv autoturismul marca (...), cu număr de identificare (...), societatea a menționat că a solicitat reprezentanței R.A.R. Constanța elibeR.A.R.ea cărții de identitate a vehiculului, însă, în mod similar, și această solicitare a fost respinsă. Societatea a fost contactată telefonic de reprezentanță pentru a i se aduce la cunoștință refuzul eliberării documentului, din aceleași motive invocate și în cazul primului autovehicul. Nu au fost depuse înscrisuri la dosar din care să rezulte această situație ori documentele prezentate odată cu autovehiculul supus verificărilor. Registrul a confirmat doar prezentarea la R.A.R. Constanța la data de 08.06.2023, prin răspunsul la plângerea prealabilă. Societatea a formulat plângere prealabilă la data de 10.01.2024 și a înțeles să sesizeze instanța la data de 19.01.2024. La data de 30.01.2024, urmare plângerii prealabile, R.A.R. a răspuns societății, cu privire la primul autovehicul în sensul necesității îndeplinirii condițiilor privind amenajarea interioară prevăzute de pct. 9 cap. IV RNTR 7, evidențiindu-se, totodată, obligativitatea demonstrării conformității vehiculului pentru actuala configurație referitor la Regulamentul ONU nr. 17 – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește scaunele, ancorajele lor și orice tetiere (pe scaunele instalate retrofit în vehicul nefiind găsite marcaje de omologare relevante), dar și referitor la Regulamentul ONU nr. 14 - Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește ancorajele centurilor de siguranță (scaunele instalate retrofit și implicit centurile de siguranță aferente acestora utilizează alt sistem de prindere/ancorare în raport cu soluția originală, prevăzute din fabricație). În ceea ce privește cel de-al doilea autovehicul, s-a evidențiat că acesta nu a făcut obiectul unei analize suplimentare, ulterioară prezentării acestuia la R.A.R. Constanța din data de 08.06.2023, sens în care este necesar a fi depusă documentația tehnică relevantă pe care reclamanta o deține cu privire la acest autovehicul. În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român R.A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererile depuse la aceasta din urmă, să se dispună: obligarea pârâtului la eliberarea Cărților de identitate ale vehiculelor (CIV-urilor) pentru autovehiculul marca (...), serie șasiu (...) și pentru autovehiculul marca (...), serie șasiu (...), aparținând societății reclamante; obligarea pârâtei la repaR.A.R.ea pagubei materiale cauzate prin refuzul nejustificat de a emite cărțile de identitate pentru autovehiculele antementionate. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a cărui incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte amintește că motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se reține că recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a invocat prevederile art. 1 din OG nr.78/2000 și prevederile RNTR 7, pct. 9, omițând să verifice când au intervenit modificările privind echiparea cu scaune a celor două autovehicule, din perspectiva prevederilor art. 1 alin. (1) și (5) din OG nr. 78/2000, făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 1 alin. (5) din OG nr.78/2000, în sensul că nu a ținut seama că erau îndeplinite toate condițiile pentru eliberarea cărților de identitate pentru cele două autovehicule, criticând soluția dată atât primului capăt de cerere, privind constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de emitere a celor două acte necesare înmatriculării autovehiculelor, precum și capătului subsidiar de cerere, privind obligarea pârâtului la acoperirea pagubei cauzate în urma refuzului nejustificat, susțineri care sunt nefondate. Înalta Curte reține că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile. Potrivit art. 8 din OG nr. 27/2002 „(1) Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă. (2) Pentru soluționarea petițiilor transmise, potrivit art. 61 de la alte autorități sau instituții publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiției la autoritatea sau instituția publică competentă.” Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că soluționarea, în mod nefavorabil, a unei petiții nu echivalează cu refuzul de soluționare a petiției. În această situație, nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice, care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale. În lumina acestor considerente și în raport de dizpozițiile legale antereferite, Înalta Curte reține că răspunsurile emise de autoritatea publică pârâtă răspund aspectelor semnalate, cu prezentarea argumentelor avute în vedere de către R.A.R. și a dispozițiilor legale incidente. Faptul că reclamanta este nemulțumită de răspunsurile primite la petițiile în discuție nu constituie un argument pentru constatarea temeiniciei solicitării, chiar dacă răspunsul autorității nu este în concordanță cu opinia petiționarului. Astfel, în mod corect a constatat prima instanță că răspunsurile emise sunt în sensul dispozițiilor OG nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea. În acest sens, se rețin dispozițiile art. 1 din acest act normativ potrivit cu care: „(1) Vehiculele rutiere pot fi introduse pe piață, puse la dispoziție pe piață, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. (2) Categoriile de vehicule pentru care este obligatorie omologarea în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România se stabilesc prin reglementările RNTR 2 și RNTR 7, care se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (3) Nu se supun omologării de către R.A.R. vehiculele rutiere noi care dețin omologare UE a întregului vehicul. (...) (5) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) privind omologarea vehiculele rutiere utilizate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au fost omologate UE; b) au fost înmatriculate ultima dată într-un stat membru al Uniunii Europene; c) nu au suferit modificări constructive în raport cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare.” Totodată, conform Ordinul nr. 2132/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7, capitolul IV - condiții constructive privind autovehiculele complete sau incomplete, destinate circulației pe drumurile publice, având cel puțin 4 roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, precum și remorcile acestora: „9. Condiții privind amenajarea interioară 9.1. Autovehiculele trebuie dotate cu centuri de siguranță conform anexei nr. 6. 9.2. Centurile de siguranță trebuie să fie inscripționate lizibil, cu claritate și de neșters cu marca de omologare în conformitate cu Regulamentul CEE-ONU nr. 16 sau cu Directiva 77/541/CEE. Condiția se consideră îndeplinită și de către centurile de siguranță care sunt marcate conform normelor SAE sau DOT. 9.3. Scaunele autovehiculelor din categoriile M și N obținute prin modificarea unor autovehicule de bază din categoriile M sau N trebuie să fie omologate conform Regulamentului CEE - ONU nr. 80, Regulamentului CEE - ONU nr. 17 sau Directivei 74/408 CEE și trebuie să respecte condițiile de marcare. 9.4. Soluțiile tehnice utilizate pentru ancorajul centurilor de siguranță ale scaunelor autovehiculelor din categoriile M și N obținute prin modificarea unor autovehicule de bază sau incomplete din categoriile M sau N trebuie să respecte prescripțiile de rezistență specificate în Regulamentul CEE - ONU nr. 14 sau în Directiva 76/115/CEE. Prescripțiile de rezistență se consideră respectate dacă sunt disponibile certificate de omologare sau rapoarte de încercări care confirmă soluția de ancorare a centurilor utilizată pe tipul respectiv de vehicul. Rapoartele de încercări ce conțin metode de încercare virtuală sunt de asemenea acceptate. Pentru autovehiculele din categoria N1 este acceptată și îndeplinirea condițiilor de rezistență valabile pentru autovehiculele din categoria M2, cu excepția locurilor din față. 9.5. Autovehiculele din categoriile M2 și M3 trebuie să respecte prevederile care afectează direct siguranța activă și pasivă, precum și pe cele privind amenajarea interioară din Regulamentul CEE-ONU nr. 107. Aceste cerințe se consideră îndeplinite pentru autovehiculele omologate CE de tip în conformitate cu Directiva 2001/85/CE.” Recurenta-reclamantă a susținut că pârâtul în mod nejustificat a refuzat emiterea CIV-ului, în condițiile în care cele două autovehicule îndeplineau toate condițiile legale, a depus certificate de conformitate, iar autovehiculele nu au suferit modificări de la data achiziției și până la momentul prezentării la R.A.R. Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, reține că neintervenirea unor modificări în intervalul cuprins între data achiziției și data prezentării la reprezentanța R.A.R. nu poate primi semnificația dată de recurentă, ca, de altfel, nici declararea pe proprie răspundere a acestei împrejurări, în contextul în care modificările constatate nu reies din documentele pe care reclamanta le-a prezentat R.A.R. Astfel, analiza existenței refuzului nejustificat din partea autorității pârâte se raportează la momentul la care reclamanta i-a adresat acesteia solicitarea și la care pârâtul i-a răspuns, neprezentând relevanță că reclamanta a depus ulterior, în fața instanței de judecată, înscrisuri suplimentare. Cu privire la acest aspect, se constată că nu au fost invocate/prezentate în cererile adresate pârâtului cele două declarații de conformitate emise de D la data de 02.07.2015 pentru primul autovehicul (fila 24 dosar fond) și, respectiv, Declarația de conformitate emisă de D la data de 02.07.2015 pentru cel de-al doilea autovehicul (fila 46 dosar fond), depuse de recurenta-reclamantă în fața primei instanțe, care fac referire la modificările interioare ale celor două autovehicule, din care rezultă că scaunele în configurația schimbată îndeplinesc cerințele Comunității Economice Europene, și, deci, puteau fi folosite cu succes în fața R.A.R.. De altfel, prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond, Registrul Auto Român a învederat că cele două declarații de conformitate în discuție îndeplinesc condițiile cerute de RA.R., astfel încât, dacă autovehiculele respectă și cerințele privind identificarea, starea tehnică și certificarea autenticității, prevăzute de Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2133/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România - RNTR 1, cu modificările și completările ulterioare și de Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2132/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7, cu modificările și completările ulterioare, se pot elibera cărțile de identitate pentru celor două autovehicule. Prin urmare, în mod judicios a concluzionat judecătorul fondului că certificatul de conformitate nu este emis de producător și, mai mult, acesta atestă că vehiculul respectă omologarea UE de tip, respectiv certificatul de omologare CE de tip cu nr. el*2001/116*0354*16. Cu toate acestea, în cazul celor două autovehicule aparținând reclamantei, s-au produs modificări în raport cu configurația în care acestea au fost omologate de tip, astfel că în mod corect a solicitat pârâtul înscrisuri suplimentare, astfel cum rezultă din adresele nr. 8212/05.07.2023, respectiv nr. 9940/16.08.2023 emise de R.A.R., depuse în dosarul de fond de reclamantă (f.30, 32) și redepuse în dosarul de recurs la termenul din 13.02.2025, înscrisuri care însă nu au fost depuse de societate anterior emiterii răspunsului de către pârât. În consecință, constatând că niciuna din cele două părți ale certificatelor de înmatriculare din Olanda nu se face referire la modificările aduse autovehiculelor, iar Certificatul de conformitate UE/vehicule complete din 2014 se referă la autovehiculul în configurația stabilită de producător și nu la autovehiculul care a suferit modificări ulterioare (în iulie 2015), instanța de control judiciar reține că refuzul pârâtului nu este unul emis cu exces de putere, contrar susținerilor recurentei-reclamante, care în realitate este nemulțumită de răspunsul la solicitarea sa de emitere a actelor în discuție. Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile solicitate, în mod corect reținând prima instanță că, având în vedere caracterul accesoriu, va urma soarta capătului principal de cerere „accesorium sequitur principale”, nefiind întrunite cumulativ elementele răspunderii administrative a pârâtului, respectiv existența unui refuz nejustificat. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 626 din 17 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.