ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad sub nr. x/2020 la data de 26.03.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, obligarea acestuia la eliberarea certificatului de autenticitate și a cărții de identitate a vehiculului în vederea înmatriculării permanente în România pe numele reclamantului, a vehiculului (remorcă) marca x, cu nr. de identificare x, apreciind că, prin adresa nr. x emisă de pârât și comunicată reclamantului la data de 28.02.2020, pârâtul a refuzat nejustificat eliberarea documentelor solicitate.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2337/20.07.2020, Judecătoria Arad a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii formulate de reclamantul A., declinând cauza în favoarea Curții de Apel Timișoara.

1.3. Pe rolul Curții de Apel Timișoara cauza a fost înregistrată inițial pe rolul secției I Civilă, iar prin încheierea din camera de consiliu din 24.08.2020 a fost admisă excepția necompetenței materiale a unei astfel de secții, cauza fiind declinată, spre competentă soluționare, secției de contencios administrativ și fiscal a antereferitei curți de apel, unde a fost înregistrată sub nr. x/2020*.

Prin sentința civilă nr. 264 din data de 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu intimatul Registrul Auto Român.

Împotriva sentinței civile menționate anterior în punctul I.2 a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând prevederile art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de autenticitate și a cărții de identitate a vehiculului în vederea înmatriculării permanente în România, pe numele reclamantului, a vehiculului (remorcă) marca x, cu nr. de identificare x.

Urmare unei succinte prezentări a situației de fapt și a considerentelor hotărârii primei instanțe, recurentul a învederat, în esență, în susținerea căii de atac promovate, că în mod greșit instanța de fond nu a dat eficiență faptului că prin Ordonanța de clasare din 11.12.2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2019, s-a dispus ca autovehiculul (remorca) marca x cu nr. de identificare x să rămână în posesia recurentului, întrucât prin referatul cu propunerea de clasare în baza căruia s-a emis această rezoluție s-a arătat că recurentul a fost cumpărător de bună credință.

În opinia recurentului, refuzul autorității competente de a elibera actele necesare în vederea înmatriculării vehiculului, ce se întemeiază pe faptul că, în ceea ce privește bunul în cauză, se desfășoară cercetări penale ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de furt, este una eronată, întrucât urmărirea penală a fost încheiată cu o soluție favorabilă recurentului, în baza căreia s-a reținut faptul că acesta nu se face vinovat de săvârșirea niciunei infracțiuni, fiind posesor de bună - credință.

A mai subliniat recurentul că deține toată documentația necesară spre a obține eliberarea certificatului de autenticitate și a cărții de identitate a vehiculului și că, în raport de prevederile art. 937 C. civ., nu îi pot fi opuse efectele pe care infracțiunea de furt săvârșită pe teritoriul Franței ce a avut drept obiect vehiculul pentru care solicită eliberarea celor două înscrisuri, le produce. În acest sens, a arătat că, potrivit legii civile, posesia de bună credință valorează titlu de proprietate, fiind îndreptățit să dispună de bunul propriu în orice mod, iar în contextul dat, nu poate exercita atributele unui astfel de drept, întrucât legea impune obligativitatea înmatriculării.

Totodată, recurentul a evocat și o încălcare, de către prima instanță, a prevederilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul – pârât Registrul Auto Român a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței primei instanțe, învederând, în esență, că prima instanță a interpretat corect prevederile normative ce reglementează procedura de eliberare a certificatului de autenticitate și a cărții de identitate în cazul vehiculelor, precum și efectele pe care, o situație precum înregistrarea în baza de date e-ASF INTEROL a unui incident precum furtul, le generează asupra capacității autorității publice pârâte de a da curs solicitării de emitere a unor documente precum cele cerute de recurent și care să vizeze un vehicul vizat de antereferita înregistrare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă soluționării în cauza pendinte, recurentul – reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, cu verificarea legalității răspunsului furnizat de pârâtul Registrul Auto Român prin adresa nr. x/28.02.2020, apreciat de recurentul – reclamant ca fiind unul nejustificat, fiind solicitată, totodată, și obligarea autorității intimate pârâte la eliberarea cărții de identitate și a certificatului de autenticitate pentru vehiculul - remorcă, marca x, cu nr. de identificare x, achiziționat de recurent în cursul lunii octombrie 2018 din Piața Obor din Municipiul Arad.

Din circumstanțele concrete ale cauzei, se reține că, prin adresa menționată anterior, pârâtul a refuzat eliberarea documentelor solicitate de reclamant (cărtea de identitate a vehiculului - remorcă, în vederea înmatriculării permanente în România pe numele reclamantului și certificatul de autenticitate a acestuia) întrucât, în urma efectuării operațiunii de identificare a vehiculului anterior menționat, s-a constatat că acesta figura în baza de date e-ASF INTEROL ca fiind dat în urmărire de către autoritățile din Franța. Se observă că înregistrarea unei astfel de mențiuni în antereferita bază de date a fost realizată la data de 21.09.2018, cu dată de expirare 20.09.2023 (extrasul e-ASF INTEROL atașat întâmpinării). Totodată, prin aceeași adresă, pârâtul a precizat că Ordonanța de clasare din 11.12.2019, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2019 și referatul cu propunerea de clasare, în baza căruia s-a emis această ordonanță, nu conțin dispoziții în sarcina Registrului Auto Român cu privire la posibilitatea eliberării documentelor administrative necesare derulării operațiunilor de înmatriculare.

Caracterul justificat al unui astfel de răspuns a fost, însă, confirmat de prima instanță, iar o astfel de soluție este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt necontestate de către părți.

Plecând de la faptul că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 refuzul nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 excesul de putere reprezintă exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, Înalta Curte reține că verificarea pe care este chemată să o realizeze este cea a modului în care prima instanță a interpretat și aplicat atare prevederi normative, din perspectiva existenței sau inexistenței unei justificări legale a soluției date de autoritate solicitării formulate de cel vătămat printr-o astfel de soluție.

În cauza pendinte, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale sus indicate, neputând fi imputată pârâtului împrejurarea că nu a procedat la comunicarea unui răspuns favorabil recurentului. Faptul că solicitările recurentului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu generează caracter nejustificat al răspunsului dat, în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie, în toate cazurile, o prerogativă a autorității publice, care se exercită, însă, cu respectarea dispozițiilor legale.

Analizând refuzul autorității intimate de a rezolva cererea recurentului -reclamant în sensul solicitat de acesta, în raport de dispozițiile legale incidente, respectiv prevederile O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, precum și dispozițiile H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Înalta Curte reține că dreptul de apreciere al autorității a fost exprimat în limitele marjei conferite de lege.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, cu modificările și completările ulterioare: "Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii".

Conform prevederilor art. 1

1

pct. 7 și 8 din O.G. nr. 78/2000 (forma în vigoare la data formulării solicitării recurentului): "În sensul prezentei ordonanțe termenii de mai jos au următorul înțeles: 7. cartea de identitate a vehiculului - document eliberat de R.A.R., care atestă faptul că un vehicul a fost omologat și îndeplinește condițiile tehnice privind siguranța circulației, protecția mediului și folosința conform destinației; 8. certificat de autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticității;"

În virtutea art. 11 din O.G. nr. 78/2000 (forma în vigoare la data formulării solicitării recurentului): "(1) Eliberarea cărții de identitate se face cu respectarea următoarelor condiții:a) în cazul omologării individuale, precum și în cazul vehiculelor rutiere deja înmatriculate sau înregistrate în România, dacă vehiculul poate fi identificat și corespunde normelor tehnice de siguranță a circulației rutiere, de protecție a mediului, precum și folosinței căreia îi este destinat; b) în cazul existenței unei omologări naționale de tip a întregului vehicul valabile, pe baza copiei certificatului de omologare națională de tip a întregului vehicul; c) în cazul existenței unei omologări comunitare (CE) de tip a întregului vehicul valabile, pe baza certificatului de conformitate CE și a acordării numărului național de registru; d) în cazul vehiculelor prevăzute la art. 1 alin. (5), dacă vehiculul corespunde din punctul de vedere al stării tehnice. (2) Cu excepția cazurilor prevăzute la art. 7

1

, nu este permisă refuzarea eliberării cărții de identitate a vehiculului în vederea înmatriculării, a înregistrării sau a comercializării vehiculelor rutiere, din motive privind construcția sau funcționarea lor, dacă acestea respectă reglementările aplicabile."

Art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000 prevede că: "(1) Vehiculele rutiere prezentate în vederea omologării individuale sau eliberării cărții de identitate a vehiculului, care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, așa cum au fost ele realizate de către constructor sau de către autoritățile competente, după caz, nu pot obține eliberarea cărții de identitate a vehiculului și nici eliberarea certificatului de autenticitate", iar conform art. 13 alin. (2), (4), (5) și (6) din O.G. nr. 78/2000 (forma în vigoare la data formulării solicitării recurentului): "(2) Certificarea autenticității unui vehicul rutier constă, după caz, în: a) atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale și/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate; b) atestarea identității vehiculului în raport cu datele menționate în cartea de identitate a acestui; d) atestarea faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autoritățile competente din țara de proveniență, este autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima înmatriculare în România). (4) Certificarea autenticității se efectuează pentru: a) vehiculele rutiere utilizate supuse omologării individuale în vederea primei înmatriculări în România; (...) (5) Pentru vehiculele care corespund din punctul de vedere al certificării autenticității, R.A.R. eliberează un certificat de autenticitate. (6) Pentru vehiculele care nu corespund din punctul de vedere al certificării autenticității, în raportul de verificare eliberat se menționează motivele deciziei R.A.R."

De asemenea, dispozițiile art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice statuează că: "Autovehiculele și remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate și date în urmărire de Inspectoratul General al Poliției Române nu se înmatriculează."

Din examinarea coroborată a tuturor prevederilor legale sus arătate rezultă că certificatul de autenticitate poate fi eliberat de RAR, doar dacă este îndeplinită și cerința atestării faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autoritățile competente din țara de proveniență, este autentic, iar în lipsa îndeplinirii acestei condiții, nu este posibilă nici emiterea cărții de identitate a vehiculului. De asemenea, nu se poate proceda la înmatricularea unui autovehicul care apare în baza de date reclamat ca furat în străinătate sau în România și dat în urmărire.

Or, în speță, după cum rezultă din înscrisul existent la dosarului cauzei, vehiculului - remorcă, marca x, cu nr. de identificare x, achiziționat de recurent în cursul lunii octombrie 2018, figurează în baza de date ca furat, fiind dat în urmărire - mențiune ce vizează perioada 21.09.2018 - 20.09.2023.

Prin urmare, refuzul autorității publice pârâte de a elibera documentele solicitate de recurent apare ca fiind justificat, deoarece acesta figura ca fiind dat în urmărire internațională conform bazei de date aflate la dispoziția autorităților competente din România.

Înalta Curte apreciază că pârâtul Registrul Auto Român a fost obligat să protejeze interesul public privind efectuarea operațiunilor impuse la calificarea autenticității vehiculelor, fiind prevăzută de lege posibilitatea intimatului-pârât de a refuza în situații concrete eliberarea certificatului de autenticitate și a cărții de identitate, motiv pentru care dreptul de apreciere al autorității a fost exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Nu se poate reține o încălcare, de către prima instanță, a prevederilor art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, câtă vreme, din perspectiva primei teze a unui astfel de text normativ, în litigiul pendinte, vânzarea a vizat un vehicul neînmatriculat în România, iar teza finală a acestuia privește o obligație ce incumbă noului proprietar, iar nu autorității pârâte.

Susținerile din recurs privind prezumția de bună-credință a cumpărătorului la data încheierii actului de vânzare-cumpărare sunt lipsite de relevanță în prezenta cauză, ce are drept obiect raportul de autoritate stabilit dintre recurent și intimat. În consecință, prezentul litigiu nu vizează raporturile juridice născute din actul de vânzare-cumpărare a vehiculului - remorcă față de care autoritatea intimată are calitatea de terț și nu-i sunt opozabile unei astfel de autorități apărările și excepțiile pe care le poate invoca dobânditorul de bună-credință al unui bun mobil, aspectele reținute prin ordonanța de clasare producând efect asupra unui astfel de raport civil, iar nu asupra celui de drept administrativ, în lipsa unor dispoziții exprese care să vizeze procedurile administrative. De asemenea, Înalta Curte reține caracterul de normă specială al prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 78/2000, derogatorii de la dreptul comun, efectelor interdicțiilor impuse de astfel de norme în materia înregistrării vehiculelor neputându-le fi opusă chestiunea imposibilității de exercitare a unei prerogative a dreptului de proprietate.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, hotărârea recurată fiind apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 264 din data de 24 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.