ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 678/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 14.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâții REGISTRUL AUTO ROMÂN; REGISTRUL AUTO ROMÂN - REPREZENTANȚA TIMIȘ, solicitând:

• eliberarea cărții de identitate a vehiculului marca x, nr. identificare: x;

• eliberarea certificatului de autenticitate a vehiculului antemenționat;

• deblocarea din baza de date a RAR pentru verificările tehnice necesară în vederea înmatriculării autovehiculului.

Totodată, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin decizia civilă nr. 208 pronunțată în data de 28.06.2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Registrul Auto Român – Reprezentanța Timiș, respingând deopotrivă și acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Registrul Auto Român și Registrul Auto Român – Reprezentanța Timiș și cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva hotărârii instanței de fond a exercitat calea de atac a recursului, în condițiile art. 493 din Codul de procedură civilă, reclamantul A..

Invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură civilă, recurentul - reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și rejudecându-se cauza pe fond să se admită cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, în esență, recurentul – reclamant a susținut că instanța, în aplicare disp.art. 18 lit. b) din Legea 212/2015 a slabilit în afara oricărei dovezi ca vehicolul in cauza este scos din uz. Legea la care face trimitere instanța, definește noțiunea de vehicol scos din uz, în anexa 1 la Legea 212/2015, prin vehicol scos din uz se înțelege vehicol devenit deșeu.

Ori, susține recurentul, nu exista nici un act emis de autoritățile germane din care sa rezulte ca vehicolul a fost scos din uz. Nu s-a urmat în fata nici unei autorități din UE procedura scoaterii din uz a acestui vehicol. In fapt, situația s-a prezenta astfel: anterior încheierii contractului, încheiat de reclamant la 16.03.2018 privind achizitionarea acestui autovchicol, fostul deținător al acestuia, a intenționat demararea acestei proceduri și urma a fi realizați pașii necesari conform legislației germane privind scoaterea din uz a acestui vehicol pentru exonerarea fostului proprietar de la plata taxelor datorate statului german.

Fostul proprietar, prin vânzarea autovehicolului, a renunțat la continuarea acestei proceduri si nu s-au mai realizat formalitățile necesare scoaterii vehiculului din uz.

La prezentarea autovehicolului la RAR de reclamant, acesta din urma avea obligația de a verifica în vederea inmatricularii acestui autovehicul de deținătorul acestuia, autenticitatea autovehicolului prezentat la RAR și starea tehnica a acestui vehicol.

Din punct de vedere tehnic și al autenticității acestuia, autovehicolul corespunde tuturor cerințelor si exigentelor legale, RAR neprocedand la verificările stabilirii acestei situații. Consideră recurentul că simpla mențiune olografă identificată pe certificatul german al autovehicolului nu echivalează cu o dovada certă a scoaterii din uz în Germania a acestui autovehicul, iar procedura distrugerii efective a acestuia vehicol, ca unică variantă lăsată a se întrevedea de către RAR este vădit greșită și nu are nici un suport legal. Arată că mașina corespunde din punct de vedere tehnic, RAR având această obligație să verifice și să certifice starea tehnică si autenticitatea vehicolului prezentat de reclamant.

Aceasta obligație rezidă din lege în sarcina paratei și nu poate, sub nici o formă, să refuze, emiterea unui astfel de document, atât timp cât autovehiculul corespunde din punct de vedere tehnic și al autenticității.

Solicită astfel instanței de recurs să constate ca nici autoritățile germane și nici cele romane nu au emis o decizie motivată a refuzului de emitere a verificării tehnice sau de certificare a autenticității autovehicolului. Ori, consideră că, în condițiile date, în lipsa unui astfel de document, autoritățile române nu pot presupune sau stabili în mod unilateral că procedura stabilită în Directiva 2000/53/CE a Parlamanullui European transpusă în Legea 212/2015 este aplicabilă, deoarece, pe de o parte nu există nici un document din care sa rezulte existența unui certificat de distrugere eliberat de un stat membru sau o decizie administrativă din care sa rezulte necesitatea scoaterii din uz a vehicolului pentru nerespectarea condititilor tehnice pentru siguranța circulației.

Apreciază astfel că, în condițiile date, refuzul de îndeplinire a propriilor obligații, este unul nejustificat iar intervenția instanței este ncesară pentru respectarea drepturilor.

Deopotrivă, recurentul susține că, în legislația româneasca nu s-a identificai nici o prevedere legală care să interzică înamtricularea în România a unui autovehicul ce corespunde din punct de vedere tehnic, ca acesta sa circule pe drumurile publice, iar întregul demers al RAR din ultima perioda se bazează exlusiv pe o decizie internă a directorului RAR, act ce nu poate să contravina legislației în vigoare și nu poate aduce completări acestuia, angajații RAR Timiș recunoscând că schimbarea de situație se datorează circularei directorului.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, asa cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat întâmpinare intimatul – pârât Registrul Auto Român -R.A., în cadrul căreia solicită respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de reclamant și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală, susținând, în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect că, în prezenta cauză, nu este un vorba de un refuz nejustificat al subscrisei Registrul Auto Român R.A. de a elibera documentele solicitate de reclamant, ci de consecința corectei interpretări și aplicări a legii.

Răspunsul la întâmpinări

Deși întâmpinarea formulată de intimatul – pârât Registrul Auto Român -R.A. i-a fost comunicată recurentului -reclamant în termenul legal, acesta nu a combătut apărările părții adverse în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ., incidente și în cazul recursului conform art. 494 din același act normativ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea intimaților -pârâți de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivul de casare invocat și cu apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul-reclamant A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Examinând criticile formulate de recurentul - reclamant, Înalta Curte reține că, deși prin memoriul de recurs acesta a susținut incidența cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., primul motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, având în vedere că, în speță, criticile învederate nu vizează faptul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanța de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

De altfel, și dacă s-ar trece peste aspectul lipsei, din memoriul de recurs, a unor argumente prin care recurenta să fi criticat hotărârea recurată din perspectiva ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanțe este apărată de orice critică ce s-ar putea subsuma unui astfel de motiv de casare, câtă vreme, în planul chestiunilor de fapt și de drept dezlegate de instanța de fond aceasta a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind arătat silogismul logico -juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate și respectate prevederile art. 22 alin. (2) și ale art. 425 C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, nu poate fi reținut, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Se constată astfel că, în urma achiziționării autovehiculului marca x cu nr. de identificare x din Germania, reclamantul A. a prezentat autovehiculul la Registrul Auto Român – reprezentanța Timiș în vederea eliberării documentelor necesare pentru înmatricularea autovehiculului în circulație.

Prin Adresa nr. x din 07.06.2018 Registrul Auto Român i-a comunicat reclamantului faptul că, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că în certificatul de înmatriculare german partea II cu Seria x este înscrisă mențiunea "x" care este asociată cu operațiunea de dezmembrare a vehiculelor, motiv pentru care, raportat la art. 18 lit. b) din Legea nr. 212/21.07.2015, ce transpune Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz, autoturismul a fost respins la activitățile solicitate și a fost blocat din baza de date, neputând fi eliberate documentele necesare înmatriculării acestui vehicul în România.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului la eliberarea cărții de identitate a vehicului, eliberarea certificatului de autenticitate a acestuia și deblocarea din baza de date a RAR pentru verificările tehnice necesare în vederea înmatriculării, acesta apreciind că refuzul pârâtului de a-i soluționa cererea în sensul solicitat este nejustificat.

Prima instanța a respins acțiunea promovată de recurentul – reclamant, reținând că, față de mențiunea înscrisă în certificatul de înmatriculare german, mențiune asociată obligației de dezmembrare a unui autovehicul și față de dispozițiile art. 18 lit. b) din Legea nr. 212/2015, respectiv potrivit literei b) din Anexa 1 a aceluiași act normativ, ce transpune Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000, refuzul autorității publice pârâte de a da curs solicitării reclamantului nu este unul nejustificat, dreptul de apreciere al autorității fiind exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane."

Așadar, astfel cum în mod corect și instanța de fond a constatat, nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile și libertățile cetățenilor.

Instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 18 lit. b) din Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz, potrivit cărora:

"persoanele fizice sau persoanele juridice deținătoare de vehicule scoase din uz au următoarele obligații/.../;

b) să predea vehiculele scoase din uz operatorilor economici autorizați să desjașoare activități de colectare a vehiculelor scoase din uz sau direct operatorilor economici care sunt autorizați să efectueze operații de tratare a vehiculelor scoase din uz".

Astfel cum judicios și instanța de fond a reținut, Legea nr. 212/2015 transpune Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz.

Potrivit art. 2 pct. 2 din Directiva 2000/53/CE, "vehicul scos din uz" înseamnă "un vehicul care constituie un deșeu în sensul stabilit la articolul 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE".

De asemenea, în art. 3 alin. (1) din Directiva nr. 2000/53/CE se prevede:

"(1) Prezenta directiva se aplică vehiculelor și vehiculelor scoase din uz, inclusiv componentelor și materialelor acestora. Fără a aduce atingere articolului 5 alin. (4) al treilea paragraf aceasta se aplică indiferent de modul în care vehiculul a fost întreținut sau reparat pe durata utilizării și indiferent dacă este echipat cu componentele furnizate de producător sau cu alte componente a căror asamblare ca piese de rezervă sau de schimb este în conformitate cu deciziile comunitare sau naționale corespunzătoare."

Dispoziții similare se regăsesc și în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 212/2015 conform cărora: "Prevederile prezentei legi se aplica vehiculelor și vehiculelor scoase din uz, inclusiv componentelor și materialelor acestora, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3), fără a se tine seama de modul în care vehiculul a fost întreținut sau reparat pe toată durata utilizării acestuia și indiferent dacă acesta este echipat cu componente furnizate de producător ori cu alte componente a căror montare ca piese de rezervă sau ca piese de schimb respectă reglementările europene sau naționale în domeniu".

In Anexa nr. 1 a Legii nr. 212/2015, la pct. b) este definit un "vehicul scos din uz" ca fiind "un vehicul devenit deșeu, astfel cum e definit la pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, republicată", respectiv "deșeu - orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă ori are intenția sau oblieatia să îl arunce".

De asemenea, în art. 5 alin. (5) al Directivei ante-menționate se prevede: " (5) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile lor competente recunosc și acceptă reciproc certificatele de distrugere eliberate în alte state membre în conformitate cu alin. (3) de la prezentul articol."

Așadar, vehiculele scoase din uz într-un stat membru nu se pot înmatricula într-un alt stat membru, neavând relevanță faptul că respectivul autovehicul corespunde din punct de vedere tehnic și este în stare bună de funcționare, ori noul cumpărător, în speță recurentul – reclamant, este de bună credință, în condițiile în care, raportat la normele legale anterior menționate, vehiculul a fost propus spre dezmembrare într-un stat membru, există obligația predării acestuia operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare a vehiculelor scoase din uz sau direct operatorilor economici care sunt autorizați să efectueze operații de tratare a vehiculelor scoase din uz, nemaiputând fi deci înmatriculat, ci dimpotrivă, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 212/2015, să fie radiat definitiv din circulație în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza prezentării certificatului de distrugere.

Astfel, față de mențiunea consemnată în certificatul de înmatriculare german cu seria x, partea a II - a, a autovehiculului marca x cu numărul de identificare x, respectiv "x", mențiune asociată obligației de dezmembrare a unui autovehiculul, în mod corect instanța de fond a reținut că refuzul intimatului – pârât Registrul Auto Român de a soluționa cererea recurentului – reclamant în sensul solicitat de acesta, nu este unul nejustificat, în sensul Legii nr. 554/2004, exprimarea explicită a acestuia nefiind bazată pe un exces de putere, ci este o consecință a corectei interpretări și aplicări a legii.

Așa cum constant s-a statuat în practica I. C. civ..J., faptul că răspunsul autorității sau instituției publice nu îl satisface pe petiționar, deși prin acesta s-a răspuns solicitării sale, nu constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice care, în speță s-a exercitat în temeiul și fară depășirea limitelor legale, fiind consecința unei corecte interpretări și aplicări a cadrului normativ incident.

Așadar, instanța de control judiciar constată că soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii formulate de reclamant, este legală, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ incident, criticile recurentului sub acest aspect fiind nefondate.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care, astfel cum s-a reținut, a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, fiind corespunzător motivată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 208 din 28 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.