ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 mai 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Registrul Auto Român și Reprezentanța Teritorială Alba a Registrului Auto Român, a solicitat:

- obligarea pârâților la poansonarea codului de identificare corect x pe caroseria autovehiculului marca x;

- obligarea pârâților la deblocarea din baza de date a R.A.R., la efectuarea Inspecției Tehnice Periodice pentru autoturismul respectiv și eliberarea documentelor necesare înscrierii în circulație;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 224 din 20 octombrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscala respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, în nume propriu și pentru Reprezentanța Teritorială Alba a Registrului Auto Român.

Împotriva sentinței civile nr. 224 din 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Reiterând contextul factual care a generat litigiul, recurentul-reclamant a învederat că, în dosarul instanței de fond au fost depuse înscrisurile care atestă atât dreptul său de proprietate asupra autoturismului, cât și faptul că numărul de identificare corect este cel solicitat a fi repoansonat pe caroseria autovehiculului.

Atât intimatul-pârât Registrul Auto Român, cât și instanța de fond, au susținut în mod greșit că autovehiculul nu poate fi înmatriculat, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. Însă, apreciază recurentul, acest text de lege prevede și o excepție și anume situația în care Poliția poate stabili proveniența legală a autovehiculului, dispunând, astfel, omologarea și admiterea în circulație. Or, aceasta este situația în speță, organele de urmărire penală din Polonia făcând identificarea autovehiculului și constatând că acesta corespunde cu autovehiculul proprietatea reclamantului, sustras pe teritoriul Spaniei.

Prin urmare, a susținut reclamantul, este neîntemeiată contestarea, de către pârâți și de instanța de fond, a aspectelor constatate de organele de urmărire penală din Polonia și susținerea inexistenței unei dovezi a identității autovehiculului.

A mai arătat recurentul-reclamant că prevederile art. 12 din O.G. nr. 78/2000, invocate de instanța de fond, nu sunt aplicabile cauzei, întrucât acest text de lege privește autovehiculele care nu pot fi identificate din cauza lipsei ori modificării numerelor de identificare a acestora, iar în speță reclamantul a depus toate documentele justificative privitoare la dreptul său de proprietate asupra autoturismului și la numărul de identificare corect. De asemenea, pârâții aveau posibilitatea de a verifica direct la producător dacă datele tehnice ale autovehiculului din documentele justificative prezentate corespund cu cele originale.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 5 februarie 2018, intimatul-pârât Registrul Auto Român, în nume propriu și pentru Reprezentanța Teritorială Alba a Registrului Autor Român, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, reclamantul a susținut, în raport de situația factuală și de înscrisurile administrate în probațiune, că autoturismul în litigiu a fost identificat de către organele de urmărire penală din Polonia, fiind, astfel aplicabile, dispozițiile ultimei teze a art. 21 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, derogatorii de la normele generale, potrivit cărora autovehiculul care nu poate fi identificat din cauza lipsei, alterării sau distrugerii elementelor de identificare poansonate sau ștanțate de constructor, poate fi omologat în cazul în care poliția poate stabili proveniența legală a acestuia.

Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 21 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, ținând seama că organele de urmărire penală din Polonia nu au procedat în sensul indicat de acest text de lege.

Verificând Hotărârea Procuraturii Teritoriale din Lomza, emisă la data de 31.10.2014, Înalta Curte constată că prin acest act s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la fapta de ascundere a unui vehicul provenit dintr-o infracțiune de furt, constatându-se că fapta nu intră sub incidența acțiunii penale. Ulterior, prin hotărârile privind probele materiale după anularea anchetei, emise la datele de 06.04.2016 și 04.07.2016, s-a dispus predarea autoturismului către reclamant, acesta fiind înștiințat cu privire la această măsură prin adresa din 17.11.2016.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, deși au predat autoturismul proprietarului prezumat, reclamantul din prezenta cauză, reținând că numărul de identificare a fost falsificat și că numărul real de identificare a autoturismului este cel corespunzător autovehiculului reclamantului, sustras pe teritoriul Spaniei, organele de urmărire penală din Polonia (Parchetul Raional din Lomza/organele de poliție/instanțele penale competente) nu au dispus măsuri referitoare la eliminarea consecințelor faptei ilicite, respectiv înlăturarea numărului de identificare inscripționat ilicit pe caroseria autovehiculului și poansonarea numărului de identificare original. Totodată, reclamantul nu a prezentat nici un înscris emis de organele de urmărire penală sau de instanțele penale române, prin care să se dispună cu privire la poansonarea numărului de identificare pe care Procuratura Teritorială din Lomza îl consideră real.

În consecință, în lipsa unei dispoziții a organelor competente, Registrul Auto Român nu are dreptul de a proceda la efectuarea acestei operațiuni din punct de vedere tehnic, refuzul său de poansonare a numărului de identificare și de emitere a documentelor necesare înscrierii în circulație a autoturismului, exprimat prin adresa nr. x/10.05.2017, având caracter justificat. Pârâtul nu are competența de stabili care este numărul de identificare real al autovehiculului, fiind întemeiată și apărarea acestuia potrivit căreia autoritățile de urmărire penală din Polonia nu au dispus efectuarea expertizei tehnice, care să confirme că autovehiculul restituit reclamantului este cel care i-a fost sustras și, prin urmare, nu au dispus nici poansonarea numărului de identificare original.

Contrar celor susținute de reclamant, pârâții și instanța de fond nu au contestat concluziile organelor de urmărire penală din Polonia, însă trebuie făcută o distincție între concluziile acestor autorități cu privire la inexistența unei fapte penale, care nu fac obiectul analizei instanței române de contencios administrativ și cele dispuse cu privire la numărul de identificare alterat. Or, din examinarea actelor depuse, a rezultat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, măsurile luate prin actele de urmărire penală emise de autoritățile poloneze nefiind suficiente pentru obligarea pârâtului la realizarea operațiunilor tehnice solicitate de reclamant.

Neîntemeiate sunt și susținerile recurentului privitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 12 din O.G. nr. 78/2000, aceste prevederi reglementând situația imposibilității de identificare de către R.A.R. a vehiculelor rutiere, ca urmare a lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, caz regăsit în speță. Chestiunea dovedirii, prin înscrisuri, a numărului de identificare corect, invocată de reclamant, se circumscrie examinării temeiniciei cererii de chemare în judecată, din perspectiva cerințelor prevăzute de textul de lege, iar nu pretinsei inaplicabilității a acestui articol în prezentul litigiu.

Vor fi respinse, ca nefondate, și susținerile recurentului-reclamant cu privire la posibilitatea autorității pârâte de a obține confirmarea identificării autoturismului de la producător, având în vedere că nu a fost indicată nicio prevedere legală în temeiul căreia Registrului Auto Român i-ar reveni obligația de a proceda la identificarea autoturismului în această modalitate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 224 din 20 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.