ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2015

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 15 februarie 2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională să se dispună obligarea acestuia la revocarea măsurii urmăririi autoturismului marca B., an fabricație 2003, proprietatea reclamantului, radierea din baza de date INTERPOL a mențiunii "auto furat", precum și plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 149 din 18 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol.

Recursul declarat de A. Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs A., invocând motivele prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul a formulat următoarele critici: - cadrul procesual a fost nelegal fixat, atât sub aspectul obiectului cauzei, cât și al calității procesual pasive, în condițiile în care cererea completatoare depusă la termenul din 18 aprilie 2013 a fost greșit considerată ca fiind tardivă; în încheierea de ședință de la data de 14 martie 2013 nu s-a consemnat solicitarea reclamatului de acordare a unui termen pentru modificarea și completarea cererii, deși era obligatorie consemnarea tuturor aspectelor discutate în respectiva ședință; - pe fondul cauzei, s-au interpretat eronat efectele Sentinței penale nr. 213 din 24 februarie 2011 a Judecătoriei Constanța, sentință care a fost pronunțată în contradictoriu și cu persoana care se pretindea proprietar al autoturismului; - au fost aplicate greșit prevederile art. 19 alin. (3) din Procedura privind activitatea formațiunilor de investigații criminale pentru organizarea și desfășurarea sarcinilor specifice în prevenirea și combaterea traficului și furturilor de și din autovehicule - PRO PS/IC 08 adoptată de IGPR și s-au ignorat prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2012, rep., încălcându-se dreptul de folosință asupra autovehiculului, prerogativă a dreptului său de proprietate.

Apărările Inspectoratului General al Poliției Române Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 septembrie 2014, intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul a arătat că prin adresa nr. 137007/12/BCR din data de 9 ianuarie 2012 l-a informat pe recurent despre condițiile în care se poate dispune revocarea urmăririi internaționale a autoturismului și despre lipsa competenței sale în materie. Totodată a arătat că a informat autoritățile italiene atât despre indisponibilizarea temporară a vehiculului, cât și despre restituirea acestuia către C. în baza Sentinței penale nr. 213/2011 a Judecătoriei Constanța. Referitor la cadrul normativ incident, a indicat aceeași Procedură la care se referă și recurentul în motivele de recurs. În fine, intimatul a mai precizat că legislația națională permite înmatricularea provizorie, până la finalizarea cercetărilor, a autovehiculelor care figurează în evidențe ca fiind furate, potrivit art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., magistratul asistent a concluzionat în sensul admisibilității recursului, prefigurând incidența alin. (6) sau (7) ale aceluiași articol, în condițiile în care problema de drept nu este controversată. După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părților pentru a formula un punct de vedere. Niciuna dintre părți nu a formulat punct de vedere.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că problema de drept supusă dezlegării nu este controversată, neexistând motive pentru reformarea soluției instanței de fond. Curtea de apel a identificat corect obiectul acțiunii judiciare formulate de A. ca fiind constatarea refuzului nejustificat al IGPR, Biroul Național Interpol, de revocare a măsurii urmăririi internaționale a autovehiculului pe care reclamantul l-a cumpărat la data de 13 iulie 2011. Pornind de la definiția acestui concept, din art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prima instanță a ajuns la concluzia că răspunsul pârâtului, concretizat în adresa nr. 1370007/12/BCR din 9 ianuarie 2012 nu este dat cu "exces de putere", în sensul legii, ci este conform cu dispozițiile legale aplicabile, respectiv cu art. 19 alin. (1) din Procedura privind activitatea formațiunilor de investigații criminale pentru organizarea și desfășurarea sarcinilor specifice în prevenirea și combaterea traficului și furturilor de și din autovehicule PRO-PS/IC 08 adoptată de IGPR la data de 15 decembrie 2008, potrivit căruia solicitarea formulată excede competențelor autorităților naționale. Soluția curții de apel este legală, fiind însușită și de instanța de control judiciar. Răspunzând punctual la motivele de recurs, Înalta Curte observă, mai întâi, că "cererea completatoare" la care se referă recurentul - prin care s-ar fi solicitat atât lărgirea cadrului procesual, cât și a obiectului cauzei - este, în realitate, potrivit consemnărilor din practicaua încheierii de la 11 aprilie 2013 o "precizare orală" de introducere în cauză, în calitate de pârât, a Serviciului Trafic și Furturi de Autovehicule din cadrul IGPR. Dispoziția primei instanțe de respingere a acestei solicitări, chiar dacă este criticabilă prin prisma argumentației bazate pe dispozițiile art. 132 și 134 C. proc. civ. de la 1865, este rațională, în contextul în care în raport de obiectul cauzei, autoritatea care exprimase refuzul considerat nejustificat era deja parte în proces. În altă ordine de idei, nemulțumirile recurentului referitoare la consemnarea susținerilor avocatului său din practicalele încheierilor de la curtea de apel nu pot fi remediate pe calea recursului, el având posibilitatea derulării procedurii reglementate de art. 442 din C. proc. civ. Cât privește fondul cauzei, pentru tranșarea caracterului justificat/nejustificat al refuzului exprimat de intimat, Înalta Curte consideră, la fel ca judecătorul fondului, că pronunțarea Sentinței penale nr. 213/2011 a Judecătoriei Constanța, definitivă, prin care s-a dispus restituirea autoturismului către C. (autorul său cu titlul particular) nu prezintă relevanță. Recurentul încearcă să acrediteze ideea că autoritatea publică intimată neagă forța juridică a unei hotărâri judecătorești (prin care s-a admis o plângere împotriva rezoluției procurorului care dispusese restituirea autoturismului către cetățeana italiană care reclamase furtul), însă această critică este lipsită de suport. Dimpotrivă, conform regulilor stabilite prin Procedura amintită, Biroul Național Interpol a adus la cunoștința omologilor italieni rezultatul procedurii derulate de autoritățile administrative și judiciare naționale, indicând expres faptul pronunțării sentinței penale definitive. Cum însă, potrivit art. 19 alin. (1) din Procedură "revocarea urmăririi internaționale a unui autovehicul reclamat furat din străinătate se face numai de către autoritățile statului care a solicitat urmărirea", rezultă că nu se poate reproșa intimatului-pârât că nu a operat el însuși, în baza de date a Interpol, măsura administrativă solicitată. În fine, nici teza încălcării dreptului de folosință al recurentului, incontestabil cumpărător de bună credință, nu poate fi susținută, câtă vreme, legislația națională oferă remedii adecvate pentru situații tranzitorii - precum cea în speță - prin art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, stabilindu-se că pot fi înmatriculate și autovehiculele reclamante ca fiind furate, caz în are în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului se înscrie mențiunea "Autovehicul declarat furat din (țară) la data de (...)". Conchizând, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, astfel încât, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față.