ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5128/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5128/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin

acțiunea formulată și precizată ulterior, reclamantul C.V.F. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul R.A.R., să se dispună obligarea pârâtului la emiterea

unui certificat de autenticitate care să cuprindă aceleași mențiuni ca și cele

cuprinse în certificatul de autenticitate din 25 noiembrie 2010 emis de aceeași

instituție pârâtă, iar, în situația imposibilității eliberării unui asemenea

act, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6.500 euro cu titlu de

despăgubiri.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că

la data de 25 noiembrie 2010 R.A.R. a eliberat certificat de autenticitate, care

evidenția că autoturismul, corespunde prevederilor legale pentru a fi

înmatriculat.

A mai arătat reclamantul că neputând achita

taxa de poluare din lipsa posibilităților bănești, ulterior, la data de 21

martie 2011, i s-a eliberat un nou certificat din care rezulta că autoturismul

în discuție este pus sub interdicție din anul 2008 pentru taxe bancare

neachitate de proprietarul inițial, așa încât s-a aflat în imposibilitatea de a

proceda la înmatricularea autoturismului pentru care a achitat suma de 6.500

euro, sumă pe care o solicită de la R.A.R. ca urmare a verificărilor și

informațiilor eronate puse la dispoziția reclamantului.

În întâmpinarea depusă la doar, R.A.R. a invocat,

în principal: excepția inadmisibilității acțiunii promovată de reclamant, cu

motivarea că acțiunea reclamantului are caracterul unei acțiuni în pretenții,

pentru care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun și nu ale Legii nr. 554/2004

și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava, motivat de faptul

că, raportat la calificarea acțiunii reclamantului - acțiune în pretenții -

competența materială de soluționare a acțiunii revine Judecătoriei sect. 1

București, în circumscripția căreia își are sediul pârâta, în conformitate cu art.

5 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că

autoturismul achiziționat de reclamant figurează ca furat din Italia, așa

încât, în atare situație, numai organele de urmărire penală pot dispune

înmatricularea în România a autoturismului fără prezentarea certificatului de

autenticitate, sau pot să emită o dispoziție către pârât prin care să se

dispună eliberarea certificatului de autenticitate, prin derogare de la dispozițiile

art. 13 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 78/2000. A mai arătat că în speță sunt

incidente dispozițiile art. 1339 C. civ., potrivit cărora vânzătorul poartă

răspunderea pentru evicțiune și nu pârâta.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 349 din 31 octombrie 2011,

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtul R.A.R. și a respins

ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.V.F.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepțiile invocate în

cauză, instanța a reținut că, potrivit art. 15 din O.G. nr. 78/2000 privind

omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificatul autenticității

vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau

înregistrării acestora în România, R.A.R. este un organism tehnic specializat

al M.T.C.T. și îndeplinește - printre altele - și atribuții privind „efectuarea

operațiunilor impuse la certificarea autenticității vehiculelor și eliberează

certificatul de autenticitate”(art. 15 lit. u) din O.U.).

S-a apreciat de către instanță că, în raport

de aceste reglementări, coroborate și cu cele ale O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice, pârâta - în calitatea sa de organism tehnic

specializat al unei autorități publice centrale - prestează un serviciu public,

astfel încât în îndeplinirea atribuțiilor legale emite acte administrative în

sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 54/2004, supuse controlului de legalitate

al instanțelor de contencios administrativ potrivit art. 2 lit. g) din lege și

cu respectarea normelor de competență materială specială prev. de art. 10 alin.

(1) și (3) din lege.

Așa fiind, instanța de fond a reținut că litigiul

dedus judecății este unul administrativ, de competența Curții de Apel Suceava,

secția specializată, astfel încât excepțiile invocate de pârâtă au fost

respinse ca nefondate.

Pe fondul cauzei, curtea a reținut că vehiculele

rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai

după omologarea și certificarea autenticității acestora, după caz, de către R.A.R.

( art. 1 alin (1) și respectiv art. 1

1

alin. (8) din O.G. 78/2000), că

certificatul de autenticitate astfel emis este valabil pentru o singura

înmatriculare, dar nu mai mult de 60 zile calendaristice de la data eliberării

acestuia (art. 2 alin. (8) din O.U.) și că, potrivit art. 13 alin. (2) și (6)

din O.U., R.A.R. poate și trebuie să refuze eliberarea certificatului de

autenticitate când constată neîndeplinirea situațiilor prev. la alin. (2) lit. a)

și d) din ordonanță, împrejurare în care în raportul de verificare

eliberat se menționează motivele deciziei R.A.R.

S-a mai reținut în considerentele sentinței

atacate că actele emise de R.A.R. în vederea înmatriculării unui vehicul

satisfac nu numai un drept sau interes legitim privat, dar și un interes public

declarat în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și că, în vederea respectării

și protejării acestor drepturi și interese legitime care depășesc sfera privată,

R.A.R., ori de către ori constată existența vreunui impediment, este obligat să

refuze eliberarea certificatului de autenticitate pentru vehiculul respectiv.

Instanța de fond a apreciat că, în speță,

chiar dacă, inițial, instituția pârâtă a eliberat certificatul de autenticitate

pentru autovehiculul achiziționat de reclamant, având în vedere impedimentul

identificat ulterior - constatarea că vehiculul este dat în urmărire de

autoritățile competente - pârâta a procedat în condițiile și cu respectarea art.

13 alin. (6) din O.G. nr. 78/2000, refuzând eliberarea unui nou certificat de autenticitate.

S-a reținut că răspunderea pentru

imposibilitatea în care se află reclamantul de a-și înmatricula autoturismul

achiziționat revine proprietarului/deținătorului anterior, care prin actele și

atitudinea sa a ascuns reclamantului situația juridică reală a bunului

înstrăinat.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul

C.V.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat în

esență că litigiul are ca obiect obligarea la emiterea unui document oficial de

către R.A.R., document care nu corespunde cu datele oficiale pe care le-a avut la

dispoziție.

Arată recurentul că potrivit art. 13 alin. (2)

și (6) din O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate

și certificatul autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării,

înmatriculării sau înregistrării acestora în România – R.A.R. trebuie să refuze

eliberarea certificatului de autenticitate când constată neîndeplinirea situațiilor

prevăzute de alin. (2) din ordonanță.

Consideră recurentul că R.A.R. – a încălcat un

interes privat dar și un interes public declarat în art. 1 și 2 din O.G. nr.

195/2002 iar prin emiterea unui document fals, recurentul a putut continua

demersurile pentru achiziționarea acelui autoturism creându-i acestuia un

prejudiciu moral și material.

Procedura în fața instanței de recurs

Pârâtul – intimat R.A.R. a formulat întâmpinare

la cererea de recurs și a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, întrucât

în cererea de recurs nu sunt menționate motivele de nelegalitate.

De asemenea pârâtul – intimat R.A.R. a depus

la dosar înscrisuri din care rezultă faptul că, în urma verificărilor efectuate

de Interpol, autoturismul în litigiu nu mai figurează ca fiind furat din I.

Recurentul a invocat de asemenea excepția tardivității formulării recursului în

ședință publică din 4 decembrie 2012.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate în conformitate cu art.

137 C. proc. civ. excepția tardivității invocate, Înalta Curte constată că

recursul a fost formulat în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., adică în

termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii și prin urmare va fi respinsă această

excepție (fila 38 dosar fond, fila 4 dosar recurs).

Examinând cererea de recurs, motivele invocate,

normele legale incidente în materie precum și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este

nefondată.

În fapt,

Recurentul reclamant a formulat către R.A.R. o

cerere prin care a solicitat emiterea unui certificat de autenticitate care să cuprindă

mențiunile cuprinse în certificatul de autenticitate din 25 noiembrie 2010 –

emis de aceeași pârâtă pentru autoturism. Întrucât nu a putut înmatricula

autoturismul în baza acestui certificat din noiembrie 2010, care și-a pierdut

valabilitatea în 60 de zile, recurentul a solicitat un nou certificat de

autenticitate iar R.A.R. – a refuzat emiterea unui nou certificat întrucât

autoturismul figurează ca furat în Italia și numai organele de urmărire penală pot

dispune înmatricularea inclusiv prin solicitarea R.A.R. a unei derogări.

În drept,

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1)

lit. i) - refuz nejustificat și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „Se asimilează

actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul

de a nu răspunde solicitantului in termenul legal.

Art. 1 alin. (1) din

O.G. nr. 78/2000 arată

că „Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în

România numai după omologarea și certificarea autenticității acestora, după

caz, de către RA R.A.R., denumită în continuare R.A.R., organism tehnic

specializat al M.T.I.

Art. 1

1

pct. 8 din O.G. nr. 78/2000 precizează că:

„În sensul prezentei ordonanțe termenii de

mai jos au următorul înțeles:

autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns

verificărilor efectuate la certificarea autenticității;

De asemenea Art. 13 alin.

(2) și (6) din O.G. nr. 78/2000 precizează că (2)„

Certificarea

autenticității unui vehicul rutier constă, după caz, în:

a) atestarea faptului

că principalele sale elemente de identificare sunt originale și/sau nu au fost

supuse unor modificări neautorizate;

b) atestarea identității

vehiculului în raport cu datele menționate în cartea de identitate a acestuia;

c) atestarea faptului

că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internațional,

la data efectuării certificării autenticității, potrivit bazei de date puse la

dispoziția R.A.R. de autoritățile competente din România;

d) atestarea faptului

că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a

vehiculului, eliberat de autoritățile competente din țara de proveniență, este

autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima înmatriculare în România).

(6)

Pentru vehiculele

care nu corespund din punctul de vedere al certificării autenticității, în

raportul de verificare eliberat se menționează motivele deciziei R.A.R.”

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a

făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză și având

în vedere situația de fapt expusă în cauză.

Astfel, se reține că autoritatea competentă

în eliberarea certificatului de autenticitate, după expirarea valabilității

primului certificat, având la bază noi elemente de fapt precum și în

conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 78/2000 a

refuzat în mod justificat să dea curs cererii reclamantului la acea dată.

La dosarul cauzei, în timpul soluționării cererii

de recurs, autoritatea pârâtă - intimată a învederat faptul că în urma verificărilor

efectuate de Interpol, autoturismul în litigiu nu mai figurează furat în Italia

și, prin urmare recurentul – reclamant se poate prezenta oricând în vederea eliberării

certificatului de autenticitate.

Așa fiind, se constată încă o dată cu refuzul

autorității pârâte la data formulării cererii de către reclamant era justificat

de o stare de fapt care s-a schimbat la data judecării recursului.

Înalta Curte apreciază la fel ca instanța de

fond, că pârâta R.A.R. a fost obligată să protejeze interesul public privind

efectuarea operațiunilor impuse la calificarea autenticității vehiculelor. Prejudiciul

pretins de recurentul - reclamant ca reprezentând suma de bani pe care a

achitat-o pentru cumpărarea autoturismului nu este o consecință directă a situației

prezentate mai sus ci potrivit dispozițiilor art. 1339 C. civ. răspunderea

pentru evicțiune o poartă proprietarul anterior al autoturismului care nu i-a prezentat

recurentului - reclamant adevărata situație juridică a autoturismului.

Fiind prevăzută de lege posibilitatea pârâtei

– intimate de a refuza în situații concrete eliberarea certificatului de

autenticitate, rezultă că dreptul de aprecire al autorității a fost exprimat pentru

realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Față de cele arătate mai sus, constatând că

instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică și că nu există

motive de casare sau modificare a acesteia, se va respinge recursul ca nefondat

în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului,

invocată de intimatul-pârât R.A.R.

Respinge recursul declarat de C.V.F.

împotriva Sentinței nr. 349 din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie

2012.